LIFESTYLE

De ce a devenit Ivanka Trump noul model al abonatelor la operații estetice

 

Intervenţiile plastice fac parte din viaţa noastră de zi cu zi, cele mai multe vedete, dar şi oameni simpli, apelând la astfel de artificii pentru un look perfect. Cu toate aceste, în ultimul timp preferinţele pacienţilor s-au schimbat, optând spre un aspect mai natural, asemănător cu al Ivankăi Trump, scrie hollywoodreporter.com.

”Nu contează care sunt înclinaţiile politice, Ivanka Trump a devenit un fel de model”, spune doctorul Gabriel Chiu de la Clinica de Chirurgie Plastică din Beverly Hills.

„Câte persoane au aspectul ei, au fost la o şcoală Ivy League şi deţin frâiele într-o companie sau sunt recunoscute în societate? Aşa că nu este o surpriză faptul că tot mai multe tinere vor să semene la înfăţişare cu fiica preşedintelui Trump”, a continuat acesta.

”Oamenii vorbesc despre obrajii ei, despre cat de proporţională este faţa ei, despre caracteristicile combinate ale ochilor, nasului şi buzelor „, a mai declarat Chiu, care a avut pacienţi care au întrebat despre plinul feţei din tinereţe a lui Trump, care poate fi realizat printr-o procedură de transfer de grăsime.

„Aspectul estetic se transformă la nivel naţional, de la cel de tip Kardashian, până la un look al Ivankăi Trump”, spune şi Jill Caruso, specialist în asistenţă estetică certificată de NYC, relatează Mediafax.

Profesoara devenită soția elevului, viitoarea primă doamnă a Franței / GALERIE FOTO

Cum să ai cele mai frumoase violete de Parma. TRUCURILE SIMPLE folosite în florării/ GALERIE FOTO

„Pacienţii mei mai tineri încă doresc să arate ca Kylie Jenner, dar cei din anii ’30 până la jumătatea anilor ’40 doresc un aspect clasic, care duce spre Ivanka Trump”, a declarat Sharon Giese, chirurg plastician în New York.

Alina Petre: Stilul personal înseamnă să comunici cine eşti fără a fi nevoie să vorbeşti

Diagnostic după 200 de ani: misterioasa boală de care a suferit Goya

De ce ne este greu să reținem NUMELE persoanelor cunoscute RECENT

Comentarii: