REVIEW

De ce NU este indicat să-ți lași telefonul la încărcat PESTE NOAPTE

Telefonul mobil este unul dintre obiectele fără de care mulți dintre noi ne-am simți pierduți. Importanța lui a crescut atât de mult încât, totul se învârte numai în jurul său. Parcă un întreg univers ar fi concentrat în smartphone și nimic altceva nu ar mai conta. Având în vedere că este utilizat atât de mult, bateria este solicitată la maximum și uneori nu mai reușește să facă față, astfel că se descarcă rapid.

Soluția la care mulți apelează este să își lase telefonul la încărcat peste noapte, atunci când nu este folosit pentru a trimite mesaje sau pentru a verifica în permanență noutățile care mai apar pe Facebook. Deși pare o idee bună, care să ne salveze de la căutarea unei prize atunci când nu suntem acasă, există studii conform cărora acest obicei dăunează duratei de viață a bateriei în timp, lucru pe care este evident că dorim să îl evităm.

Care este distanța optimă pentru a-ți PROTEJA OCHII când te uiți la TV

O tânără pasionată de fitness a murit la doar 25 de ani, ca urmare a suplimentelor pe care le lua

De ce ai senzaţie de somn după ce mănânci: Specialiştii oferă răspunsul şi ne spun ce trebuie să nu facem

Uite de ce nu este bine să îți ții telefonul la încărcat toată noaptea!

Orice dispozitiv care este lăsat la încărcat pentru o perioadă mai îndelungată de timp decât este necesar se dovedește extrem de periculos, deoarece prezintă risc de incendiu. Și nu ar trebui să ne preocupe doar faptul că ținem telefonul la încărcat ore întregi, ci și unde anume îl poziționăm, scrie mirror.co.uk.

Foto: mirror.co.uk

Astfel, cele mai multe dintre noi obișnuiesc să doarmă cu el sub pernă, pentru a putea auzi alarma pe care o setează pentru dimineață. Aceasta este una dintre cele mai mari greșeli, deoarece bateria telefonului se poate încălzi în timpul încărcării, lucru care ar putea declanșa aprinderea lenjeriei de pe pat. Specialiștii recomandă să îți lași obiectul mult iubit într-o zonă cu temperatura moderată, pentru a nu favoriza supraîncălzirea.

BUCUREȘTI/ Prețurile apartamentelor, pe CARTIERE

Apariţie SPECTACULOASĂ pe cer/ „Mâna lui Dumnezeu“, deasupra unui oraş din Brazilia

Reuşită senzaţională a cercetătorilor: Descoperirea care poate duce la încetinirea procesului de îmbătrânire

Pe lângă acest pericol, încărcarea telefonului peste noapte ar putea să dăuneze bateriei pe termen lung. Două ore sunt suficiente pentru ca smartphone-ul să aibă capacitatea de 100%, iar ceea ce depășește această limită va contribui la deteriorarea și necesitatea schimbării vechii baterii. Din fericire, telefoanele performante ce au apărut în ultima perioadă sunt suficient de „inteligente”, astfel că opresc acumularea de energie atunci când ating maximul de încărcare.

Deși obișnuiai să îți ții telefonul la încărcat noaptea, este recomandat să renunți la acest gest pentru a proteja durata de viață a bateriei, dar și pentru a limita consumul de electricitate și a reduce pericolul de incendii.

Foto: mirror.co.uk

Comentarii: