Deși conform protocolului, membrii familiei regale ar fi trebuit să poarte uniforme militare la înmormântarea Prințului Philip al Marii Britanii, se va renunța la acest obicei, scrie The Sun.
Cea care a decis asta este chiar regina Elisabeta, care ar vrea să evite astfel să-l facă pe Harry să se simtă prost.
După ce a renunțat la atribuțiile regale, deși a servit armata britanică în Afganistan, Harry nu mai are dreptul să îmbrace uniforma. Ducele de Sussex ar trebui să poarte haine civile, dar ar avea voie să-și afișeze medaliile.
La o înmormântare regală, potrivit tradiției, se purtau uniformele militare. Acest cod vestimentar a fost respectat și la ultima ceremonie regală de înmormântare, cea a Reginei Mamă Elisabeta.
Dar n-ar fi prima dată când nu s-ar respecta regula „cu uniforme”. La înmormântarea Prințesei Margareta, dar și pentru înmormântarea Prințesei de Wales, Diana, care în acel moment nu mai era membru al casei regale, toată lumea a îmbrăcat haine civile.
CITEȘTE ȘI: Ce SALARIU avea Nicolae Ceauşescu? Diferența față de conducătorii de astăzi ai României
Meghan nu vine la înmormântare
Ducesa de Sussex nu va fi prezentă la funeraliile prințului consort al Reginei Elisabeta, așa cum era de așteptat. Și nu doar din cauza faptului că Meghan Markle n-ar mai fi agreată în familia regală, după ce ea și Harry au decis să renunțe la tot și să se mute în America.
Meghan este însărcinată cu al doilea copil, iar medicii i-au interzis să călătorească, mai ales în condiții de pandemie. De asemenea, la înmormântarea prințului Philip vor participa doar 2o de persoane, așa cum prevede protocolul în vreme de Covid.
Comentarii: