În timp ce experţii în domeniul berii ştiu câte ceva despre culoarea unei sticle de bere, mulţi consumatori nu acordă prea multă importanţă motivului pentru care sticlele de bere au culori diferite.
Unele sunt verzi, altele maro sau transparente. Care este scopul tuturor acestor culori diferite? Ei bine, o parte ţine de estetică, în timp ce restul este ştiinţă, scrie berghoffbeer.com.
De ce recipiente de sticlă?
Berarii experimentau cu recipiente de sticlă pentru bere încă din secolul al XVI-lea, deşi dovada îmbutelierii comerciale apare în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.
Cea mai mare problemă era faptul că sticla făcută pentru îmbuteliere nu era suficient de puternică pentru a menţine presiunea dioxidului de carbon. Cu toate acestea, o sută de ani de inovare au ajutat producătorii de bere să-şi dea seama de eficacitatea sticlei cu gât lung.
TRUCURI pentru a scăpa de senzația de foame
Cele mai frecvente METODE prin care poţi fi înşelat chiar într-un mare restaurant
De ce NU este indicat să comanzi anumite produse online
Diferite forme de sticlă
Berea vine într-o varietate de forme de sticlă, cele cu gâtul lung fiind cele mai populare. Desigur, sticla folosită acum este mai puternică, astfel încât forma sticlei poate fi diferită fără a avea consecinţe grave.
Deşi sticlele există de la mijlocul secolului al XVII-lea, producţia şi cererea pentru sticle de sticlă nu au crescut decât după primul război mondial.
De ce culori diferite?
Berarii au început să folosească sticla deoarece păstra berea mai proaspătă pentru mai mult timp. Cu toate acestea exista o problemă serioasă: în cazul în care berea era lăsată la soare prea mult timp dezvolta un miros şi un gust foarte urât.
Ce ceaiuri să bei în funcție de GRUPA DE SÂNGE
Cum scapi de kilogramele în plus cu banalul LEUȘTEAN
Oamenii de ştiinţă au descoperit că razele ultraviolete de la soare descompun acizii alfa din hamei care reacţionează apoi cu sulful prezent în bere, formând o substanţă chimică aproape identică cu cea pulverizată de sconcs.
Soluţia a fost aceea de a colora sticlele de bere pentru a le proteja de razele UV. Similar cu modul în care ochelarii de soare vă ajută să vă protejați vederea, sticla de bere maro închis împiedică berea să se strice. Atunci, de ce bere în sticlă verde? Aceasta oferă o protecţie UV foarte mică.
Mănânci mult usturoi? Vezi cu ce PROBLEME de sănătate te poți confrunta!
Diferenţa dintre fasolea verde şi cea galbenă. Care este mai sănătoasă
Povestea sticlei verzi
În jurul celui de-al doilea război mondial, producătorii de bere din Europa s-au confruntat cu un deficit de sticlă brună. Astfel, producătorii de bere de calitate superioară trebuiau să folosească sticle transparente, ceea ce făcea ca berile lor să pară mai ieftine.
Soluţia lor a fost aceea de a-şi vinde berea în sticle verzi, astfel încât consumatorul să poată vedea diferenţa dintre o bere obişnuită şi una de calitate superioară. Sticla verde de bere a devenit un simbol pentru berea de calitate provenită de la fabricile de bere din Europa.
Astăzi, sticla verde este folosită de multe companii doar pentru a distinge berea lor de celelalte, din motive de marketing sau estetice, întrucât acum toate sticlele sunt protejate, indiferent de tipul de sticlă.
Zodiacul DEFECTELOR. De ce Săgetătorii sunt buni PARLAMENTARI, iar de Gemeni e bine să te FEREȘTI
Cum poți SCĂPA pielea lăsată după slăbire
DIETA care se ține CEL MAI UȘOR
Cu toate acestea, cel mai bun sfat pentru orice băutor de bere este să vă păstraţi sticlele într-un loc răcoros şi întunecat, care va menţine berea proaspătă mai multă vreme.
Comentarii: