Șeful handbalului românesc își aniversează ziua împreună cu toate echipele din Liga Zimbrilor, pentru competiția care a debutat azi. Fostul pivot al echipei naționale a României, acum președinte al Federației Române de Handbal, se sărbătorește prin muncă.
Alexandru Dedu este la Sfântu Gheorghe, acolo unde s-a dat startul campionatului intern la băieți, cu un turneu de trei zile în care se vor juca trei etape.
„Nu mi-am sărbătorit niciodată ziua cu atâția handbaliști. Cu foarte mulți, da, pentru că ziua mea m-a prins de multe ori în turnee, în deplasare, dar nu chiar cu atâția. Nu este ceva inedit că nu sunt acasă de ziua mea, face parte din fișa postului să mă „prindă” mereu în deplasări”, spune președintele Federației de Handbal.
Șeful handbalului își dorește un singur cadou. „Mi-ar face plăcere ca acest ultim prim stagiu – mă refer la Cupa României fete, turneul de calificare, Cupa României băieți, plus primele etape ale Ligii Zimbrilor – să se încheie fără evenimente majore.
Îmi doresc să arătăm tuturor că din punct de vedere logistic și comportamental suntem ok și că putem face următorul pas în relaxarea condițiilor, pentru că cele două săptămâni de cantonament sunt greu de suportat financiar”, mărturisește Dedu, care mai are o dorință.
„Mi-aș dori să nu avem situații neplăcute, aștept disciplină și să facă ceea ce trebuie ținând cont că este un început care nu e ușor pentru nimeni. Dacă vorbim strict de handbal, aștept meciuri bune, atât cât se poate după șapte luni, mi-ar plăcea să nu avem parte de accidentări și ca lumea din toată țara să se uite la noi”, spune șeful handbalului românesc.
CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’
Vrea spectatori la meciuri
După meciurile organizate și jucate deja, atât la București, cât și la Sfântu Gheorghe, Dedu a tras o concluzie: handbalul fără spectatori nu este deloc plăcut, așa că va face tot posibilul ca lucrurile să se schimbe.
” O să mă duc în fața guvernanților după aceste evenimente, nu doar cerând, ci arătând, comparând și asumând anumite reguli. Consider că un număr maxim de spectatori raportat la numărul de locuri în sală ar putea să existe”, mai spune fostul pivot al naționalei.
Echipele din Liga Florilor au primit vești bune luni, atunci când s-a decis ca și campionatul feminin să pornească la drum. 7-8 octombrie este data la care competiția va debuta.
„Este mult mai dificil de alcătuit programul competițional la fete. Avem două echipe care joacă în fiecare săptămână în Liga Campionilor și este greu să alcătuim în condițiile actuale o linie de campionat regular, dar ne străduim să o facem”, explică Alexandru Dedu.
Comentarii: