NUTRITIE

Delicioasele mere caramelizate de la poarta școlii

Vă mai amintiți acele mere caramelizate care, în copilărie, se găseau la poarta școlii? Acele mere crocante după care alergam toți când se terminau orele și veneau părinții după noi?

Mereu era coadă la rând, iar pentru noi era cea mai delicioasă plăcere.

CITEȘTE ȘI: Crème Brûlée- desertul clasic francez cu zahăr caramelizat

Îmi amintesc că îmi rugam mama să ne facă și ea acasă mere caramelizate, în speranța că într-o zi chiar voi găsi masa plină, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Din acest motiv am ales să le pregătesc eu copiilor mei pentru ca mai apoi să poată ei povesti următoarei generații ce delicii simple, dar pline de gust le prepara mama lor.

Delicioasele mere caramelizate de la poarta școlii

Pentru a pregăti merele caramelizate, avem nevoie de:

  • 4 mere roșii
  • 400 g zahăr
  • 250 ml apă
  • 1 lingură oțet de mere
  • 3 picături de colorant roșu
  • 4 bețe de înghețată

Delicioasele mere caramelizate de la poarta școlii

Modul de preparare:

Spălăm bine merele, apoi le ștergem cu un prosop de bucătărie.

Tăiem vârfurile bețelor de înghețată astfel încât să fie ascuțite pentru a se înfige mai ușor.

Bețele le frecăm cu miezul de la o lămâie pentru a nu se oxida merele la mijloc, apoi le introducem în mijlocul merelor.

Preparăm caramelul. Punem zahărul, apa și oțetul la foc mediu, iar când siropul începe să se îngroașe, adăugăm colorantul roșu.

CITEȘTE ȘI: De câte mere ai nevoie pe zi pentru a asigura sănătatea inimii și a stomacului

Gătim caramelul până ajunge la 150 °C, după care băgăm merele pe rând în sirop până sunt acoperite în întregime.

Le așezăm pe o foaie de copt și le lăsăm la răcit.

După aproximativ 10 minute, merele pot fi servite, dar trebuie să aveți grijă să nu le lăsați mai mult de 4 ore pentru că va începe să se topească caramelul.

Comentarii: