Până acum, au existat puţine studii care să arate că o condiţie fizică bună aduce beneficii şi pentru cogniţie. În noua lucrare, prezentată recent, cu privire la efectele exerciţiului asupra creierului la CNS (Cognitive Neuroscience Society) din San Francisco, cercetătorii au arătat că schimbările în creier care se produc după un singur antrenament dau indicii cu privire la ceea ce se întâmplă cu creierul de-a lungul mai multor antrenamente fizice susţinute.
CITEȘTE ȘI: Toate femeile trebuie să ştie: Activitatea cea mai eficientă împotriva cancerului la sân
„Există o legătură puternică şi directă între activitatea fizică şi modul de funcţionare al creierului”, a precizat Wendy Suzuki de la New York University (NYO), care a condus simpozionul pe acest subiect la CNS. „Oamenii încă nu asociază sănătatea fizică cu sănătatea cognitivă şi cu creierul; se gândesc la pierderea kilogramelor , nu la toate sistemele cerebrale care sunt îmbunătăţite de fiecare dată când ne antrenăm”, a adăugat aceasta.
Noul studiu a arătat că efectele cognitive imediate de la exerciţii fizice le oglindesc pe cele pe termen lung. Echipa lui Michelle Voss de la University of Iowa, care a condus acest studiu a adus o veste bună în neuroştiinţele cognitive, sugerând că schimbările la nivelul creierului observate după un singur antrenament pot fi un biomarker pentru o rutină de antrenamente desfăşurate pe un interval de timp mai mare, scrie Medical Xpress.
Participanţii la acest studiu au fost analizaţi cu RMN şi au făcut teste de memorie înainte şi după o singură sesiune de exerciţii fizice de intensitate mică sau medie şi din nou, după un program de antrenament care a durat 12 săptămâni.
CITEȘTE ȘI: Exerciţiile fizice pentru oameni ocupaţi: Arzi 500 de calorii în doar 30 de minute
Cercetătorii au găsit că cei care au avut cele mai însemnate îmbunătăţiri în cogniţie după un singur antrenament de intensitate medie au avut şi cele mai mari îmbunătăţiri în cogniţie pe termen lung.
Pe viitor, studiul va fi refăcut, dar cu un program de antrenament ce va dura 6 luni şi nu 3, pentru a le da participanţilor mai mult timp pentru a îmbunătăţi condiţia fizică.