SANATATE

Depresia la bărbaţi: Semnele care îţi arată că ai nevoie de ajutor

videoblocks.com

Atât femeile, cât şi bărbaţii se pot confrunta cu depresia, dar semnele şi simptomele pot fi diferite. Deşi cele mai comune simptome ale depresiei sunt stările de tristeţe, bărbaţii tind să fie mai nervoşi decât femeile, mai agresivi, stări urmate de consumul anumitor substanţe.

Pentru că simptomele diferă şi pentru că, în general, bărbaţii nu vorbesc despre aceste lucruri şi nu caută ajutor împotriva depresiei, aşa cum o fac femeile, se confruntă cu depresie nediagnosticată, scrie csid.ro.

Depresia este comună chiar şi în rândul bărbaţilor

Potrivit Asociaţiei Psihologice Americane, un procent estimativ de 9% dintre bărbaţii din Statele Unite se confruntă cu stări de depresie şi anxietate în fiecare zi, iar 30,6% dintre bărbaţi trec prin perioade depresive de-a lungul vieţii.

CITEȘTE ȘI: Descoperire a psihologilor: Cât eşti de predispus la depresie iarna, în funcţie de culoarea ochilor

Depresia este o tulburare a dispoziţiei care afectează nu doar gândirea unei persoane, ci şi senimentele, corpul şi comportamentul acesteia.

De asemenea, această tulburare este des întâlnită şi în rândul femeilor, acestea fiind afectate în proporţie de 10,4%, însă numărul deceselor în rândul bărbaţilor, provocate de suicid, este de patru ori mai mare decât cel al femeilor.

Depresia: simptome pe care le au atât bărbaţii, cât şi femeile

Unele simptome sunt similare în ambele cazuri, iar printre acestea se numără:

  • stările de tristeţe, vinovăţie, singurătate, slăbiciune
  • pierderea interesului pentru anumite activităţi
  • scăderea apetitului şi schimbările în greutate
  • prea multe sau prea puţine ore de somn
  • stări de oboseală sau agitaţie
  • dificultatea de concentrare

Depresia: semne în comportamentul bărbaţilor

În privinţa comportamentului, semnele sunt diferite în rândul bărbaţilor faţă de femei, iar acestea pot apărea genetic, hormonal, biochimic sau din cauza factorilor sociali. De exemplu, consumul de alcool şi droguri apare mai mult în cazul bărbaţilor care suferă de depresie spre deosebire de femei. Aceştia sunt predispuşi la atacuri de furie şi comportamente care implică riscuri.

CITEȘTE ȘI: Vitamina care te scapă de depresie. În ce alimente se găseşte

  • consumul excesiv de alcool şi droguri
  • evitarea familiei şi a situaţiilor sociale
  • lucrează obsesiv, fără pauze
  • îi este greu să ţină pasul cu responsabilităţile faţă de familie sau locul de muncă
  • în relaţie devine posesiv şi abuziv
  • caută situaţiile riscante: pariurile, sexul neprotejat etc.
  • îşi doreşte să se sinucidă

O teorie ar fi aceea că aceste schimbări ale comportamentului sunt rezultat al încercărilor bărbaţilor de a ascunde depresia, ceea ce duce la auto-distrugere. De asemenea, depresia poate afecta şi apetitul bărbaţilor în privinţa sexului, astfel apărând dezinteresul sau chiar problemele de a-şi satisface partenera.

Depresia în rândul bărbaţilor: primele semne emoţionale şi fizice

  • furie
  • frustrare
  • agresivitate
  • iritabilitate
  • durerile de cap
  • dureri în piept
  • dureri de spate şi articulaţii

CITEȘTE ȘI: Un psiholog dezvăluie sursa depresiei şi a lipsei de încredere: Patru obiceiuri dezvoltate încă din copilărie

Depresia duce la schimbările nivelului de sorotonină şi noradrenalină, mesageri ai creierului care dictează durera şi dispoziţia. Este foarte important ca atunci când observăm aceste semne, simptome şi comportamente în rândul bărbaţilor din jurul nostru, să recurgem la o comunicare eficientă pentru a le putea oferi sprijin şi ajutor, mai ales că majoritatea bărbaţilor aleg să mascheze prezenţa acestei tulburări pentru ”a nu le afecta masculinitatea”.

Comentarii: