Nu mănânci picant? Rău faci! Ardeiul iute este una dintre plantele cu cele mai multe beneficii de sănătate. Consumul lui previne boli cardiovasculare, ameliorează reumatismul, combate cancerul, stimulează pancreasul şi ajută la funcţionarea plămânilor.
Oamenii de știință susțîn că persoanele care consumă în mod regulat alimente picante sunt atât mai longevive, cât și mai puțin susceptibile la afecțiuni și boli grave precum cancerul, bolile de inima și bolile respiratorii.
Potrivit unui studiu desfășurat de un grup de cercetători din întreagă lume și publicat in British Medical Journal (Jurnalul Medical Britanic), există o conexiune între consumul de alimente picante și speranța de viață, scrie clickpentrufemei.ro.
Documentand obiceiurile a aproximativ 500.000 de oameni din China cu vârste cuprinse între 30 și 79 ani, cercetătorii au arătat că persoanele care au mâncat aproape zilnic alimente picante și iuți au trăit mai mult și au picat pradă mult mai rar bolilor grave sau fatale.
CITEȘTE ȘI: De ce să NU bagi NICIODATĂ ardei iute în cuptorul cu microunde /VIDEO
Dieta cu ardei iute
Dacă eşti amatoare de gusturi picante şi vrei să slăbeşti, dieta cu ardei iute este cea mai potrivită pentru tine. Slăbești 3 kilograme în 7 zile. Acest condiment este renumit pentru arderea grăsimilor din organism şi pentru faptul că accelerează metabolismul. Iată ce presupune și cum se ține dieta cu ardei iute.
Totodată, se spune că ardeiul iute te face mai fericită, datorită conţinutului de capsaicină, care stimulează creierul este eliberată mai multă endorfină, cunoscută şi sub numele de hormonul fericirii. Aşadar, vei resimţi o stare de bine, în loc de stres şi agitaţie.
Capsaicina reduce colesterolul din sânge
Totodată,această substanţă are şi efect de reducere a colesterolului rău din sânge. De aceea, previne apariţia hipertensiunii şi scade riscul producerii de accidente vasculare.
Capsaicina, un puternic imunostimulator
Mai mult, capsaicina conţinută de ardeiul iute este şi un puternic imunostimulator. Astfel,dacă mânânci chiar şi numai o umătate de ardei iute pe zi,vei fi protejată împotriva gripelor şi a răcelilor care fac ravagii în sezonul rece.
Eradicarea bacteriei Helicobacter Pylori
Mai multe studii au arătat că ardeiul iute ajută şi la eradicarea bacteriei Helicobacter Pylori, responsabilă pentru apariţia ulcerului gastric .
CITEȘTE ȘI: Ai exagerat cu ardeiul iute? Băutura care calmează cel mai repede senzaţia de arsură
Vitamina A
Ardeiul iute roşu are un conţinut ridicat de betacaroten sau provitamina A. Două linguriţe de ardei iute pisat furnizează 47% din valoarea zilnică de vitamina A, cu rol important în lupta anti-infecţie şi esenţială pentru sănătatea ţesuturilor epiteliale, inclusiv membranele mucoase care acoperă pasajele nazale, plămânii, tractul intestinal şi cel urinar.
Ardeiul iute este benefic atât pentru stomac cât şi tractul intestinal, întrucât stimulează mişcarea peristalică a intestinului, ajută la eliminarea fecalelor şi contribuie la reconstrucţia ţesutului din stomac, facilitând vindecarea leziunilor stomacale şi ulcerelor intestinale.
Comentarii: