SANATATE

Dieta similară postului care vindecă diabetul și regenerează pancreasul

Dieta care imită postul poate regenera pancreasul şi vindeca diabetul O dietă care se bazează pe aceleaşi reguli ca şi postul poate contribui la regenerarea pancreasului şi la vindecarea diabetului, anunţă cercetătorii din Statele Unite.

Studiul publicat în revista Cell a testat efectele unei diete care imită postul asupra unor şoareci de laborator şi asupra celulelor umane. Rezultatele studiului au arătat că schimbările din alimentaţie pot duce la regenararea pancreasului, organ care are rolul de a controla nivelul glicemiei, şi astfel şi la dispariţia simptomelor diabetului.

Oamenii de ştiinţă spun că această descoperire ar putea fi utilizată ca un nou tratament împotriva diabetului.

Dieta presupune, timp de cinci zile pe săptămână, un consum sărac de calorii, proteine, carbohidraţi, şi ridicat de grăsimi nesaturate.

Studiile pe animale au arătat că această dietă a condus la regenerarea unui număr special de celule din pancreas, denumite ”celule-beta”. Ele detectează zahărul din sânge şi eliberează hormonul insulină, atunci când nivelul glicemiei devine prea ridicat.

Această dietă poate contribui şi la regenerarea altor organe, studiul indicând efecte similare asupra celulelor sanguine. „Am observat că dietele extreme bazate pe o anumită compoziţie pot declanşa procesul de reparare sau regenerare la şoareci şi, posibil, şi la oameni” explică profesorul Valter Longo, cercetător la Unversitatea Southern California, citat de abc.net.

Experimentele pe şoareci au demonstrat beneficii atât în cazul diabetului de tip 1, cât şi în cazul diabetului de tip 2.

Diabetul de tip 1 este cauzat de sistemul imunitar care distruge celulele-beta, iar diabetul de tip 2 este cauzat în majoritatea cazurilor de stilul de viaţă, iar organismul nu mai reacţionează la insulină, dezvoltând rezistenţă faţă de acest hormon.

Comentarii: