Drama pe care a trăit-o Bianca Brad: Cum a fost pentru ea când a aflat diagnosticul de cancer la sân. Într-un interviu acordat revistei VIVA, Bianca Brad a mărturisit cum a fost pentru ea când a primit diagnosticul de cancer la sân.
Mamă de înger și supraviețuitoare a cancerului la sân, a dovedit că este o luptătoare, iar mărturia ei emoționantă este o inspirație pentru mii de alte femei.
”Am intuit înainte de a-mi fi spus medicul. Chiar și așa, a fost șocant. M-am simțit ca atunci când mi s-a
spus că inima fetiței mele nu mai bate – anesteziată, amorțită… Apoi, au năvălit revolta că sunt iar supusă unei încercări grele, durerea sfâșietoare că nu voi mai avea parte de Luca prea mult timp și că el va rămâne fără mamă, groaza de ce va urma, tratamente cu efecte oribile, operație mutilantă, sfârșit chinuitor…
Maica Tereza a spus: „Știu că Dumnezeu nu îmi dă mai mult decât pot duce, dar îmi doresc să nu fi avut atât de multă încredere în mine. La fel am zis și eu atunci, însă imediat au apărut sentimente de rușine și vinovăție și mi-am retras cuvintele.
I-am cerut să îmi dea atât cât crede El că pot să duc… și mi-a dat mult, mult mai mult decât credeam că voi fi în stare să duc. Tot auzeam: „Ai grijă ce ceri, că vei primi!, dar abia când am simțit că nu mai pot și că eu am cerut asta, am realizat cât este de adevărat. Mi-am reamintit și am învățat multe lucruri importante despre mine, despre oameni, despre viață.
Mi-am reamintit că lumea nu se oprește când se oprește lumea ta. Că puterea este în tine, că credința face minuni, că speran ța este luminița de la capătul tunelului, că, în afară de Dumnezeu și Maica Domnului, nimeni nu înțelege cu adevărat prin ce treci, că poți fi dezamăgit crunt de unii dintre oamenii în care credeai cel mai mult, dar și că există oameni cunoscuți sau necunoscuți care, chiar dacă și lor le este greu, își fac timp pentru tine… Acei îngeri pe Pământ, cum îmi place mie să le spun.
CITEȘTE ȘI: Bianca Brad, dezamăgită că fata care i-a luat banii nu i-a adus înapoi: ”Păcat, va avea dosar!”
Am mai înțeles și că răul ți-e dat ca să cauți și să vezi ce contează cu adevărat în viață. Că răul este aliatul binelui pe care te forțează să îl descoperi în esența lui. Răul te ajută să devii un alchimist. Alchimistul propriei tale vieți. Răul este un bine deghizat.