Dulceața de căpșune este prima pe care o pregătim la început de vară. Să profităm de fructele parfumate și dulci și să păstraăm savoarea lor la borcane pentru sezonul rece!
Iată câteva mici sfaturi și trucuri pentru dulceața de căpșune, să își păstreze aroma delicată și culoarea apetisantă. Fie că tai căpșunele sau le folosești întregi, există mici secrete culinare care te ajută să pregătești cea mai bună dulceață de căpșune.
Cum să alegi fructele potrivite
Este foarte important să alegi fructe cu pulpa tare, dar destul de bine coapte, dacă vrei să faci o dulceață de căpșune cu fructele întregi, recomandă libertateapentrufemei.ro. De asemenea, este important ca fructele să nu fie prea mari, ci mai degrabă mici și medii, coapte, tari și parfumate. În fructele mare nu intră prea bine siropul când le fierbi și este posibil ca dulceața să se strice după câteva săptămâni.
CITEȘTE ȘI: Căpșuni cu zahăr, un mare NU: Cum este afectat creierul de această combinație
Primul mare secret: răbdare și așteptare
Orice dulceață de căpșune presupune o cantitate egală de fructe și de zahăr. Zahărul alb este foarte important pentru a lega bine siropul. Dar nu se toarnă peste fructe înainte de a le pune la fiert.
Căpșunele se spală, se curăță de codițe și se așază într-o tavă pe prosoape de hârtie, să se scurgă apa. Apoi se pun într-un bol larg, în straturi succesive cu zahărul și se țin la frigider până a doua zi.
Zeama de lămâie, un bun conservant
Nu uita să folosești aproximativ 50 ml de zeamă proaspătă de lămâie la 1 kilogram de căpșune. Pentru dulceața de căpșune, lămâia acționează ca un conservant natural, păstrează parfumul și culoarea fructelor. Ea se adaugă peste straturile de căpșune și zahăr, când ții fructele la frigider.
Cum se pregătește siropul
Căpșunele cu zahăr nu se pun la fiert cu tot siropul. Se separă aproximativ 400 ml de sirop la 1 kg de căpșune și se pune la foc în altă oală mai mică. Se fierbe cel mult 3 minute după ce a dat în clocot, se adună spuma și se pune în sticle mici cu dopuri etanșe.
CITEȘTE ȘI: Înghețată cremoasă de căpșuni – Cum prepari acasă desertul care îți încântă simțurile
Cum se fierbe corect dulceața de căpșune: sunt necesare 2 faze
Căpșunele bine îmbibate cu zahăr se fierb în prima fază timp de 20 minute și se amestecă foarte ușor, să nu se lipească. Fructele capătă o culoare sticloasă, dar nu sunt gata încă.
Se trage de pe foc dulceața și se lasă 24 de ore. A doua zi se fierbe dinnou și se lasă să clocotească mai puțin, aproximativ 12 – 15 minute. Se face proba picăturii pe o farfurie și, dacă siropul este închegat ca mierea, dulceața este gata.
Se pune în borcane și se închide etanș, apoi se așază cu capul în jos pe prosoape groase.
Comentarii: