Când vine vorba de orice un tratament, toată lumea e conștiincioasă și responsabilă, ținem cont de ore, de asocierea (sau nu) cu alimentele și alcoolul, este de părere nutriţionistul Mihaela Bilic.
Efectul unui medicament poate fi însă diminuat, iar asta are legătură cu alimentele. Iată în ce fel:
Recomandările din prospecte sunt citite cu sfințenie și chiar ajugem să complicăm lucrurile de frică să nu greșim. Din fericire situația e mai simplă în realitate, între medicamente și alimente nu există interacțiuni care să ne pună sănătatea în pericol. E vorba mai degrabă de posibilitatea de a crește sau a diminua efectul unui medicament în funcție de gradul de umplere al stomacului și de compoziția mesei- însă efectul este minor.
CITEȘTE ȘI: Remediile naturiste COMBINATE cu medicamente au efecte secundare grave /STUDIU
Câteodată medicamentele sunt mai eficiente și au mai puține efecte secundare dacă sunt administrate la masă, când stomacul este plin. Explicația vine din faptul că secrețiile gastrice acide eliberează substanțele active mai rapid iar pereții stomacului sunt protejați de contactul direct cu eventualele produse agresive(de exemplu aspirina).
Cele mai multe medicamente sunt avantajate de un stomac plin, au timp să se dizolve și să ajungă în intestin gata de a fi absorbite.
Atenție însă, asta nu înseamnă că ele nu-și fac efectul dacă sunt luate pe burta goală sau, și mai important, asta nu înseamnă că trebuie să mâncăm de câte ori luăm medicamente.
Există însă câteva interacțiuni de care trebuie să ținem seama și culmea e că ele țin mai mult de băuturi decât de mâncare
Alcoolul
– Alcoolul este principalul dușman al medicamentelor și nu pentru că le blochează efectul, ci pentru că îl intensifică.
Consumul de alcool solicită funcțiile hepatice, organismul având ca prioritate eliminarea acestui toxic, astfel încât substanțele active din medicamente nu vor mai fi metabolizate și descompuse la fel de repede pentru că ficatul e “ocupat” cu alcoolul.
Alcoolul trebuie evitat în cazul tratamentului cu tranchilizante, anxiolitice, antidepresive, antialergice sau analgezice, deoarece intensifică substanțial efectul calmant al acestora.
Există și un contraefect: medicamentele reduc aciditatea din stomac, ca urmare alcoolul se absoarbe mai repede și efectele lui vor fi duble – când luați medicamente cu alcool o să aveți impresia că ați băut de 2 ori mai mult.
CITEȘTE ȘI: Pot fi folosite medicamentele expirate? Explicaţiile specialiştilor
Sucul de grapefruit
Sucul de grapefruit, deși sănătos la prima vedere, influențează negativ peste 20 tipuri de medicamente, de la antihipertensive și anticoagulante, până la antihistaminice, sedative, antivirale etc.
De vină este un flavonoid numit naringenină, prezent în grapefruit și absent în restul citricelor. Acest fitonutrient blochează enzimele responsabile de metabolizarea medicamentelor, fapt care duce la acumularea de substanțe active cu efect potențial nociv în organism.
Laptele
Laptele este cel de al 3-lea lichid ce poate interfera cu medicamentele, de data asta fiind vorba de formarea unor compuși insolubili între calciul din lapte și substanțele active din structura medicamentului, compuși ce nu pot fi absorbiți și folosiți în organism.
Suplimentar asocierea lapte-medicamente poate determina iritație gastrică și reflux, deoarece laptele crește aciditatea în tubul digestiv și dizolvă mai rapid pelicula protectoare a multor pilule.
Recomandarea finală se vrea una simplă și de bun simț: luați medicamentele cu apă și mâncați ca de obicei- boala nu e un motiv de a umple stomacul cu alimente… de frica pastilelor.
Comentarii: