Muzica îmbunătăţeşte în foarte multe feluri sănătatea creierului şi buna lui funcţionare. Ne face mai deştepţi, mai fericiţi, mai productivi indiferent de vârstă. Să ascultăm muzică este un lucru bun, dar să cântăm este şi mai bine.
„Cred că muzica în sine are o putere vindecătoare“, declara cândva muzicianul american Billy Joel. „Este o expresie puternică a umanităţii, ceva de care toşi suntem atinşi. Indiferent de cultura căreia îi aparţinem, toţi iubim muzica“. Cei mai mulţi dintre noi suntem complet de acord cu această declaraţie, iar această legătură extrem de puternică i-a făcut pe cercetători din toată lumea să investigheze potenţialul terapeutic al muzicii.
Potrivit medicalnewstoday.com, toţi avem o melodie pe care atunci când o ascultăm suntem cuprinşi de emoţii puternice. Poate fi vorba despre melodia pe care am dansat la nuntă, de exemplu, sau de un cântec ce ne aminteşte de o despărţire amoroasă sau de pierderea cuiva drag.
CITEȘTE ȘI: Asculți muzică la muncă? Avantaje și dezavantaje
Creşte nivelul de dopamină
„Avem o conexiune atât de profundă cu muzica pentru că există fire puternice care o leagă de creierul şi de corpul nostru“, este de părere Barbara Else, consilier senior pentru politici şi cercetare la Asociaţia Americană de Terapie prin Muzică. „Toate elementele muzicii – ritmul, melodia – au ecouri atât la nivel psihologic, cât şi funcţional“.
Un studiu realizat în 2011 la Universitatea McGill din Canada a arătat că ascultarea muzicii creşte nivelul de dopamină produs în creier, un neurotransmiţător responsabil, printre altele, de producerea senzaţiei de fericire, creştere care s-a dovedit foarte utilă în tratamentul depresiei. Un alt studiu publicat în revista The Lancet Psychiatry sugerează că ascultarea muzicii hip-hop – în special cea a lui Kendrick Lamar – poate ajuta persoanele să înţeleagă bolile mintale.
Mai puţină durere şi medicamente împotriva acesteia
Beneficiile pentru sănătate ale muzicii depăşesc însă sfera bolilor mintale. O altă cercetare britanică de această dată a arătat că muzica are puterea de a reduce durerea şi anxietatea la persoanele care au suferit o intervenţie chirurgicală
Astfel, analizând datele a 72 de studii randomizate care au inclus 7.000 de pacienţi supuşi operaţiilor a rezultat că cei care au ascultat muzică după intervenţia chirurgicală au declarat că au simţit mai puţină durere şi anxietate, comparativ cu cei care nu au făcut acest lucru, ba chiar au avut nevoie de mai puţine medicamente contra durerii.
CITEȘTE ȘI: Este bine SAU NU să asculţi muzică atunci când alergi?
Efectul a fost şi mai puternic la pacienţii care şi-au putut alege muzica. „Dacă muzica ar fi un medicament,ar trebui marketabil. Muzica este cea mai noninvazivă, sigură şi ieftină intervenţie care ar trebui să fie accesibilă oricărei persoane care suferă o operaţie“, este de părere dr. Catharine Meads.
Un alt studiu danez a relevant benefici pentru sănătate la pacienţii cu fibromialgie. Ascultarea unei muzici relaxante, calme, la alegere, contribuie la reducerea durerilor şi la creşterea semnificativă a funcţionalităţii, potrivit cercetătorilor studiului.
Mecanismul prin care muzica uşurează durerile rămâne însă neclar, unii dintre cercetători fiind de părere că în creier sunt eliberate substanţe cu efect opioid care diminuează durerile în mod natural.
Comentarii: