X

Efectele grave ale lipsei de fier în organism. Primele semne care trebuie să te alarmeze

Lipsa de fier este, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, cea mai răspândită deficiență nutrițională din lume. Carența de fier și anemia feriprivă reduc capacitatea de muncă. Și au consecințe serioase.

Fierul este unul dintre mineralele esențiale și un element de bază al sângelui. Se găsește în proporție de peste 60% în hemoglobina din sânge. Fierul este implicat în numeroase procese metabolice, precum transportul de oxigen, sinteza ADN-ului și producția de energie la nivelul optim necesar pentru buna funcționare a organismului. Mai mult decât atât, ajută la menținerea unui sistem imunitar funcțional și ajută organismul să lupte cu infecțiile, potrivit doctorulzilei.ro.

Nivelul optim de fier din organism diferă de la persoană la persoană în funcție de vârstă, sex și starea generală de sănătate. În mod normal, există un echilibru între nevoia de fier a organismului și fierul pe care organismul îl primește prin alimentație. Totuși, dacă aportul de fier în organism scade, nevoile corpului nu vor fi îndeplinite. Ceea ce în timp poate duce la carență, cunoscută ca lipsa de fier.

CITEȘTE ȘI: Lipsa de fier la copii. Cum o recunoști. Tratament

Cum se manifestă lipsa de fier

1 din 3 oameni suferă de carență de fier.Aceasta poate genera diferite simptome. Oboseala mentală, iritabilitatea, amețeala sau pierderea rapidă a concentrării, epuizarea fizică, capacitatea fizică redusă se numără printre ele. Printre alte semne care anunță lipsa de fier pot fi și paloarea, căderea părului, unghiile friabile și ulcerațiile bucale.

De aceea, această deficiență poate avea un impact direct asupra activității zilnice. Motiv pentru care testarea nivelului de fier din organism este esențială. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, carența de fier este cel mai des întâlnită la femei cu vârsta între 25 și 35 de ani și la copiii de până în 5 ani. Dar este adesea nediagnosticată. Deși are simptome clare, sunt de multe ori ignorate sau confundate cu simptomele altor boli.

Testarea periodică e importantă

Testarea nivelului de fier din organism este importantă. Pentru că deficiența de fier evoluează în timp. De la un nivel al fierului apropiat de parametrii normali, poate ajunge la carență de fier fără anemie. Și în forma cea mai severă, la carența de fier însoțită de anemie.

,,Femeile care sesizează simptome aparent fără explicație precum oboseală, amețeli, lipsă de concentrare ar trebui să meargă la medic și să își facă analizele de sânge cât mai repede. Pentru a depista la timp o eventuală carență de fier în organism.

Cauzele carenței de fier sunt legate fie de o alimentație cu un conținut insuficient de fier, care nu poate acoperi nevoile organismului, fie sunt determinate de anumite boli care duc la pierderi semnificative de fier, așa cum sunt bolile cronice.

De asemenea, anumite afecțiuni pot influența modul în care fierul este absorbit de organism sau limitează absorbția acestuia. Așa cum lipsa de fier poate influența negativ afecțiuni pre-existente. Carența de fier poate fi ținută sub control, însă diagnosticarea precoce este esențială”, a explicat dr. Oana Ință, medic cardiolog la Fundaţia pentru Ocrotirea Bolnavilor cu Afecțiuni Cardiovasculare (FOBAC).

CITEȘTE ȘI: ‘Ucigaşul silenţios’. Cum îţi dai seama că suferi de o boală care afectează zeci de mii de români fără ca ei să-şi dea seama

Alte cauze posibile ale carenței de fier sunt: pierderea de sânge (inclusiv în perioada menstruației), inflamația, anumite medicamente sau dieta.

În anumite perioade, când organismul are mai multă nevoie de fier, precum în copilărie sau în perioada adolescenței, dar și pe durata sarcinii, nevoia de fier a organismului crește, ceea ce poate duce la instalarea carenței de fier.

Conform unui studiu de piață realizat pentru Vifor Pharma, 12% dintre respondente nu și-au testat niciodată nivelul de fier din organism, iar 27% dintre ele nu şi-au mai testat nivelul de fier în ultimii doi ani. Însă 61% dintre persoanele intervievate și-au testat recent nivelul de fier și, dintre acestea, 22% au fost diagnosticate cu anemie și 19% cu lipsă de fier.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro