Efectul devastator pe care stresul îl are asupra creierului: Ce se întâmplă cu neuronii. Ce înseamnă stresul oxidativ? Ce efecte are asupra organismului? În emisiunea „Sfat de Sănătate”, doctorul Radu Ţincu, , medic primar Toxicologie la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, spune că „Stresul oxidativ este o stare anormală care apare în momentul în care organismul este supus la o traumă”.
Starea anormală poate apărea în urma unei traume fizice, precum „accident rutier, arsuri, sau fie că discutăm de o boală acută, cum ar fi infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, sau discutăm de expunerea la substanţe nocive, poluante.
CITEȘTE ȘI: Lista președintelui Societății de Neurologie: Regulile care îți păstrează creierul tânăr
Efectul devastator pe care stresul îl are asupra creierului: Ce se întâmplă cu neuronii
Toate aceste elemente care agresionează într-un fel organismul, în prezenţa metabolismului aerob, adică a utilizării oxigenului vor putea să declanşeze stresul oxidativ”, explică dr. Radu Ţincu, potrivit Antena 3 CNN.
Stresul oxidativ, fiind mediat de speciile reactive de oxigen, cum ar fi anionul superoxid sau apa oxigenată, sunt specii care au o capacitate distructivă, în special pe membranele celulare. Apa oxigenată arde anumite structuri, în special pe cele lipidice, membra lipidică din membrana celulară.
Moartea celulară
În prezenţa acestor specii reactive de oxigen începe să fie pur şi simplu arsă, să apară anumite leziuni la nivelul acestei membrane. În momentul în care apar perforaţii ale membranei celulare se produce o instabilitate celulară, adică celula începe să piardă atât conţinut, sau să permită intrarea unor substanţe din afară. Efectul final asupra celulei este moartea celulară. Apare moartea celulară prin aceste mecanisme de osmoză.
Infarcul miocradic
De ce este important stresul oxidativ? Pentru că el însoţeşte anumite agresiuni asupra organismului, iar odată ce a fost declanşat, agravează evoluţia acestor boli. De exemplu, infarctul miocardic s-a dovedit că este mult agravat prin prezenţa stresului oxidativ care însoţeşte evoluţia infarctului miocardic.
Putem să măsurăm aceşti parametri, chiar dacă sunt extrem de instabili din punct de vedere al evoluţiei chimice. Ei nu rezistă foarte mult. Îi putem măsura, dar avem nişte marcări indirecţi de stres oxidativ, care vizează evaluarea capacităţii antioxidante a organismului.
Ce vitamine reduc stresul oxidativ?
Putem să măsurăm fie capacitatea antioxidantă, putem să măsurăm anumite substanţe care sunt folosite de organism pentru a contacara stresul oxidativ, cum ar fi seleniu, vitamina E, coenzima Q10. Sunt o serie de enzime implicate. În momentul în care ele încep să se epuizeze, acest lucru ne spune că organismul nu mai are capacitatea de a elimina speciile reactive de oxigen.
Dincolo de aceste agresiuni oarecum fizice, stresul oxidativ este o parte componentă a stresului psihic şi vorbim de stres oxidativ la nivelul neuronilor. În momentul în care suprasolicităm activitatea cerebrală printr-o muncă excesivă, fără perioade de odihnă, la nivelul creierului se eliberează neurohormoni excitatori, cum ar fi glutamatul, iar acest glutamat va iniţia cascada stresului oxidativ.
CITEȘTE ȘI: Vitamina cea mai importantă pentru memorie: Efectul pe care îl are asupra creierului
Problema majoră a stresului oxidativ cerebral este că neuronii, faţă de alte celule din corp, nu se divid. Odată ce au fost distruşi, ei nu mai pot fi recuperaţi. Traiul modern dăunează, pentru că stresul oxidativ apare în sindromul de epuizare psihică, burnout”, a explicat medicul Radu Ţincu.
Comentarii: