LIFESTYLE

Ei sunt tinerii care au făcut să răsune în lume imnul României!

Viitorul sportului românesc sună bine la tenis de masă, box și atletism. De Ziua Tineretului, Adina Diaconu și Robert Jitaru au retrăit momentele emoționante în care li s-a cântat imnul României, atunci când au devenit campioni europeni la tenis de masă și box. Adina Diaconu a fost încoronată anul trecut regină a Europei în proba de simplu fete, iar Robert este de două ori campion european la box la categoria 56 kg. Claudia Prisecaru s-a întors acasă cu bronzul european la una dintre cele mai dificile probe din atletism, cea de 3000 m obstacole.

„De Ziua Tineretului vreau să împărtășesc cu voi una dintre cele mai frumoase experiențe ale mele din viața de sportiv. S-a întâmplat acum un an, când am reușit să câștig titlul de campioană europeană în proba de simplu. A fost o competiție unică pentru mine deoarece mi-am dorit foarte mult să-mi continui parcursul excepțional de la juniori. Am fost foarte norocoasă pentru că am avut lângă mine o echipă care m-a sprijinit și m-a ajutat foarte mult. Sunt sigură că vor mai urma momente ca acesta și sunt foarte nerăbdătoare să revin în sala de sport”, a spus Adina Diaconu, campioană europeană U21 la tenis de masă în proba de simplu.

CITEȘTE ȘI: Ce trebuie să faci pentru a avea un creier mai eficient. Cele două activități recomandate de specialișt

L-a egalat la medaliile de aur la cadeți, juniori și tineret pe celebrul Samsonov

Adina Diaconu este considerată una dintre cele mai bune jucatoate de tenis de masă din noul val. Are 13 medalii de aur la cadeți, juniori și tineret. L-a egalat pe celebrul Vladimir Samsonov din Belarus, una dintre marile legende ale tenisului de masa european. Sportiva este campioană europeană cu echipa României, dublă campioană națională, medaliată cu bronz în proba de simplu feminine la US Open, campioană europeană U 21 în 2019 la Gondomar, Portugalia.

De două ori campion european

Aflat de o lună și 10 zile în izolare la Bistrița împreună cu iubita lui, Cristina Cosma, Robert Jitaru nu poate să uite momentele în care a devenit campion european de tineret la box. S-a întâmplat doi ani la rând, în 2017, la Braila, și în 2018 la Târgu Jiu.

„Am în minte și acum momentul în care am ieșit pentru prima dată campion european, a fost la Braila, zona de unde sunt și eu de origine. A fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea, nu am cum să îl uit. Anul următor am reușit din nou să cuceresc medalia de aur. Visul meu este să ajung la Tokyo și să nu mă întorc de acolo fără o medalie”, a povestit Robert Jitaru, dublu campion european U22 la box.

Robert Jitaru, speranța boxului românesc, are în palamres un număr impresionant de medalii. Este de 10 ori campion national la 56 kg și de două ori campion European la U22. Visul lui Robert este să ajungă la Olimpiada de la Tokyo din 2021 si să se întoarcă acasă cu o medalie.

CITEȘTE ȘI: Legătura dintre semnul zodiacal și stilul alimentar. Alimentele potrivite fiecărei zodii

Visul Claudiei: să prindă Olimpiada!

Pentru Claudia Prisecaru, multiplă campioană națională la proba de 3000 m obstacole, medalia de bronz obținută la Campionatul European de la Gavle de anul trecut valorează enorm! Cu doi ani în urmă, atleta a pierdut aceeași medalie la doar câteva secunde.

„Atunci am fost foarte dezamăgită, dar mi-am propus să muncesc de două, ori mai mult și să obțin această medalie și am reușit! Am fost foarte emoționată când am urcat pe podium lângă acele sportive de top. Nu pot descrie sentimental…a fost unul pe care nu îl voi uita niciodată! Sper și îmi doresc o participare la Olimpiadă dacă nu anul viitor, peste 4 ani”, a spus și Claudia Prisecaru, medaliată cu bronz la Campionatul European U 22 în proba de 3000 m obstacole.

 

 

 

 

 

 

Comentarii: