X

Emma Răducanu, ce apariție în fața Familiei Regale

Noua vedetă a tenisului feminin mondial, tânăra Emma Răducanu, britanica născută din mamă chinezoaică și tată român, a ieșit aseară în lume.

Emma a fost prezentă la premiera filmului„No Time To Die”, cel mai nou din celebra serie James Bond, la Londra, la eveniment participând toată crema din înalta societate, de la prințul Charles, până la prințul Will și ducesa Kate.

CITEȘTE ȘI: Sentimentul de déjà-vu – experienţa ciudată pe care încearcă să o deslușească oamenii de ştiinţă / VIDEO

În rochie albă pe covorul roșu

Evident că a fost un prilej tocmai bun pentru numele importante care și-au făcut apariția la gala care a avut loc la „Royal Albert Hall” să-și etaleze ținutele.

Pe lângă vedetele filmului, actorii și actrițele principale, au atras atenția membrii ai Familiei Regale, cum spuneam mai devreme, dar și sportivi, precum Harry Kane, căpitanul naționalei Angliei și al celor de la Tottenham, și Emma Răducanu, noua senzație a sportului din Regat.

Campioana de la US Open a reușit să întoarcă însă toate privirile. Frumoasa jucătoare de tenis, în vârstă de 18 ani, a optat pentru o rochie albă, lungă, simplă, dar spectaculoasă.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro