Din cauza schimbărilor climaterice, indiferent de anotimp ne confruntăm cu diferențe mari de temperaturi de la o zi la alta. Asta o simțim chiar și la nivelul oaselor și mușchilor. La propriu.
Medicul Tarek Nazer, Ortopedie-Traumatologie, specialist în chirurgie artroscopică explică acest aspect, potrivit csid.ro
Cum poți face față schimbărilor meteorologice din punct ortropedic și nutrițional fără să resimți dureri articulare?
Schimbările climaterice intensifică durerile articulare, din cauza temperaturilor scăzute, a umidității și a modificărilor de presiune atmosferică. Persoanele care suferă de probleme articulare se confruntă cu rigiditate și dureri acute.
CITEȘTE ȘI: Specialistul reumatolog răspunde: Sunt afectate articulaţiile când îţi trosneşti degetele?
Care este legătura dintre schimbările de temperatură și apariția durerilor articulare?
Legătura dintre schimbările meteorologice și apariția durerilor articulare este legată în principiu de modificarea presiunii atmosferice deoarece atunci când aceasta se modifică, se schimbă și presiunea din interiorul articulațiilor.
Studiile au demonstrat faptul că tendoanele, mușchii, oasele și țesutul au densități diferite, se contractă diferit la schimbările de temperatură, și de aceea când presiunea atmosferică se modifică, baroreceptorii din terminațiile nervoase aflați în articulație sunt supuși presiunii cauzând astfel întinderi ale ligamentelor, mușchilor și tendoanelor și în consecință durere.
Care sunt cele mai afectate zone și ce afecțiuni se acutizează la modificările climaterice și umiditate?
Fiecare articulație poate ascunde o mulțime de afecțiuni diferite, ale oaselor, mușchilor, tendoanelor și ligamentelor. Dintre cele mai afectate articulații putem menționa genunchiul, șoldul, mâna și coloana vertebrală.
Ce fenomen meteo poate da aceste simptome?
Umiditatea intensifică cel mai mult durerile celor care prezintă deja o formă de artroză sau artrită, deoarece articulațiile deja afectate prezintă un dezechilibru al lichidului synovial dând un răspuns inflamator, iar umiditatea stimulează durerea din cauza expansiunii capsule articulare.
Comentarii: