X

Fiica adoptivă a lui Năstase, mesaj ironic la adresa Ioanei care a criticat-o: `Nici măcar nu te cunosc!`

Ei bine, dacă Ilie Năstase nu s-a pronunțat în ceea ce privește faptul că fiica sa adoptivă, Charlotte, și-a făcut cont pe o platformă destinată adulților, se pare că ar fi făcut-o Ioana, cea de-a cincea soție a lui Nasty.

”Eu, sinceră să fiu, am rămas șocată. Sunt mamă, și… Eu nu vreau să vorbesc prea multe, vă poate explica tatăl ei, probabil. Eu, chiar dacă știu, nu vreau să vorbesc, nu e treaba mea”, a spus Ioana Năstase, pentru Fanatik.

”Am rămas șocată, trebuie să recunosc. Asta chiar dacă nu sunt multe care ne mai șochează multe în ziua de astăzi. Charlotte nu avea probleme cu banii. Tatăl ei, cel puțin de patru ani de când sunt eu cu Ilie, săptămânal îi trimitea bani. Sume foarte rezonabile… El e foarte implicat în creșterea tuturor copiilor pe care îi are”, a mai spus Ioana Năstase.

Dar despre ce este vorba? Am scris acum două zile că prietenii lui Charlotte Năstase, fata adoptată de fostul jucător de tenis împreună cu una dintre fostele neveste, și anume Alexandra King, au aflat chiar de pe unul dintre cele două conturi de Instagram că și-a făcut ”intrarea” pe o platformă cu conținut exclusiv pentru adulți.

Fiica lui Ilie Năstase și-a invitat fanii virtuali să îi viziteze profilul de pe onlyfans, dacă vor să vadă poze în ipostase explicite, contra unei sume de 37 de dolari pe lună, cât este abonamentul.

CITEȘTE ȘI: Studiu alarmant al specialiştilor: Ce riscăm dacă petrecem mult timp în faţa televizorului – e foarte GRAV

”Tu știi ce e aia calomnie?”

După ce a citit ceea ce a declarat mama ei vitregă, Charlotte i-a trimis un mesaj furibund pe Facebook. Pe care l-a urcat pe pagina ei de Facebook și în care o întreba pe Ioana dacă știe ce este calomnia.

”Tu ai spus asta? E adevărat? Știi ce e aia calomnie? Nu știu cui îi trimite tatăl meu bani săptămânal, dar sigur nu sunt eu aceea. Că ești a cincea sau a șasea sa soție, și cea mai tânără, probabil că ai aflat că nu-mi pasă.”, i-a scris Charlotte Ioanei pe care a rugat-o să-și țină pentru ea părerea.

”Nici măcar nu te cunosc”, a mai adăugat fiica adoptivă a lui Năstase un comment la mesajul pe care l-a pus pe Facebook.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro