Creierul este organul cel mai însetat de sange, folosind aproximativ 25% din totalul fluxului sanguin, asta în ciuda faptului ca reprezintă doar 2% din masa corpului.
De-a lungul evoluției speciei umane, creierul nostru a evoluat pentru a găsi mâncare; de aceea, ar trebui probabil să ne surprindă faptul că cea mai mare creștere în activitatea cerebrală sanguină are loc atunci cand creierul înfometat este expus la imagini cu mâncarea dorită. Adăugând arome apetisante, efectul este și mai pronunțat. Cât ai clipi, creierul nostru decide cât de mult ne place mâncarea pe care o vedem și cât de nutritivă poate fi. Și așa poți începe să înțelegi ideea din spatele gastroporn.
Fără îndoială, ne-am auzit cu toții stomacul ghiorăind atunci când ne gândim la o masă apetisantă. Doar privind un fel de mâncare apetisant, apare salivarea, nemaispunând de eliberarea sucului gastric ce pregătește intestinele pentru ce urmează. Doar citind despre o mâncare delicioasă poate avea același efect.
Cât despre răspunsul creierului la imagini cu mâncăruri delicioase și apetisante (food porn, cu alte cuvinte), cercetările arată o activitate intensă a creierului în centrul responsabil de gust și recompensă.
Magnitudinea acestei creșteri în activitatea neuronală, mai ales conexiunile intense dintre diferite zone ale creierului, depinde, de obicei, de cât de înfometat este privitorul, dacă este la dietă sau nu sau dacă suferă de obezitate. Obezitatea, de exemplu, tinde să intensifice răspunsul creierului la imagini cu mâncare chiar și atunci cand privitorul nu este înfometat.
„Prima degustare se face întotdeauna din priviri”, ne-a avertizat Apicius, un gurmand și autor al primului secol. În ziua de azi, aspectul unei farfurii este la fel de important, daca nu chiar mai important decât gustul în sine.
Suntem bombardați cu imagini cu mâncare, de la reclame la retelele de socializare și emisiuni TV, cu și despre gătit. Din păcate, mâncărurile care arată cel mai bine (sau, mai bine zis, cele de care creierul este atras) sunt, în general, nu foarte sănătoase. Chiar dimpotrivă!
Ne vedem împinși către obiceiuri culinare din ce în ce mai nesănătoase de către imaginile care ne înconjoară constant.
În 2015, ca și în anul precedent, mâncarea era al doilea cel mai cautat lucru de pe internet (după pornografie). Vina, dacă există!, nu este în totalitate a celor care vând, companii sau bucătari; oamenii caută constant imagini cu mâncare într-un număr foarte mare, o adevărată „vânătoare digitală”, dacă îî putem spune așa. Cât va mai dura, oare, până când mâncarea va fi pe primul loc în căutari?
Oamenii se pregătesc pentru mâncăruri care arată frumos, pentru petreceri și celebrări de secole. Oricum, în afară de petreceri extravagante, aspectul mâncării nu conta foarte mult în trecut. Conta gustul sau doar faptul că ajută la supraviețuire. Acest lucru se aplica inclusiv celor mai faimoși bucătari francezi, așa cum se evidențiază în citatul lui Sebastian Lepinoy, bucătarul-șef al L’Atelier de Joel Robuchon, care descrie nevoia naturală de mâncare înaintea ultimelor tendinâe în bucatărie: „Prezentarea franceză era, practic, inexistentă. Dacă comandai un preparat la restaurant, venea așa cum l-ai fi făcut și tu acasă. Felurile de mâncare erau ceea ce erau. Prezentarea lor era trecută cu vederea”.
Totul s-a schimbat cand Estul s-a întalnit cu Vestul în bucătăriile franceze, în 1960. Această întalnire culinară a dus la nouvelle cuisine și, ulterior, la gastroporn – un termen care datează din 1977, așa cum reiese din review-ul lui Paul Bocuse – „French Cookery”.
În ziua de azi, din ce în ce mai mulți bucătari au devenit preocupați(chiar obsedați!) de fotografiile cu mâncare. Și nu doar pentru a-și umple cărțile de rețete cu imagini. Ca să citez dintr-un consultant de restaurant: „Sunt sigur că acum restaurantele prepară mâncare care să dea bine pe Instagram.”
Sunt și aceia care se descurcă cu greu în trendurile restaurantelor de a posta pe rețelele de socializare fotografii cu preparatele lor. Cele mai des întâlnite situații sunt cele în care restaurantele interzic clienților să fotografieze preparatele, mai ales în timpul mesei. Oricum, din ce în ce mai multe restaurante au îmbrațișat tendințele, asumându-și faptul că și aceasta este o parte din experiența culinară. Parafrazându-l pe Alain Ducasse, de la restaurantul londonez decorat cu 3 stele Michelin, Dorchester Hotel: „Bucătaria este un festin pentru ochi și înțeleg dorința clienților noștri de a împărtăși aceste emoții pe social media.”
Exista o adevărată industrie în care aspectul preparatelor a devenit un scop în sine. Cercetătorii și companiile culinare au început să caute diferite tertipuri și tehnici prin care să maximizeze aspectul mâncării, de exemplu, prezentarea preparatelor în slow-motion pentru a atrage privitorul și a exprima prospețimea produselor.
Te întrebi, firesc, ce obții dacă prezinți proteine în mișcare (de exemplu, gălbenuș de ou)? Răspuns: yolk-porn (nd. un gălbenuș-porn)! Cel mai recent exemplu este în metroul londonez, unde pe pereții stației se derulau filmulețe publicitare cu o felie de lasagna aburindă, care era ridicată ușor dintr-o farfurie și din care curgea încet brânza topită.
Dupa cum știu și companiile publicitare, asemenea imagini cu aceste „proteine în mișcare” îți captează imediat atenția; privirea noastră (mai bine zis, creierul) găsește aceste imagini irezistibile. Imaginile cu mâncare captează atenția vizuală, ca orice lucru în mișcare. „Proteina în mișcare” este, așadar, exact genul de stimul pe care creierul nostru a evoluat să-l detecteze, urmarească și pe care să se concentreze.
Marks & Spencer și-a câștigat o reputație pentru food porn, care este extrem de stilizat și superb prezentat în reclame. Dacă te uiți cu atenție, vei observa majoritar „proteine în mișcare”. În cel mai cunoscut spot, din 2005, era prezentată o budincă de ciocolată având centrul topit. O voce suavă prezenta produsul, cu una dintre cele mai parodiate replici: ” Aceasta nu este doar o budincă de ciocolată, aceasta este o budincă de ciocolată Marks & Spencer.” Vânzările au crescut instant cu până la 3.500%. In campania M&S din 2014 toate preparatele erau prezentate în slow-motion. Cea mai cunoscută și comentată imagine era cea a unui ou tăiat în jumătate, din care curgea gălbenușul.
Mâncarea ”în mișcare” arată mai apetisant, în mare parte pentru că pare mai proaspată. Studiile cercetătorului culinar Brian Wansink și a echipei de la Cornell University arată că suntem mai atrași de un pahar cu suc de portocale care este prezentat în timp curge, decât de imaginea unui pahar static. Mișcarea este suficientă pentru a crește pofta pentru produs.
Una dintre cele mai ciudate tendințe în domeniul culinar poartă denumirea de mukbang. Un număr foarte mare de sud-coreeni își folosesc telefoanele și laptopurile pentru a se uita la alți oameni care consumă sau vorbesc despre mțncare. Milioane de privitori pornesc în acest obicei voyeuristic, care a luat naștere în 2011. Interesant este faptul că protagoniștii acestor filmulețe nu sunt bucătari faimoși sau vedete, ci oameni normali (de obicei fotogenici) care se numesc „gurmanzi online”. Poți să privești acest obicei ca pe atracția către „mâncarea în mișcare”; doar că persoana care interacționează cu mâncarea face preparatele mult mai vizibile decât în multe exemple de reclame. Și, pe lângă asta, cred că oamenii care mănâncă singuri găsesc companie în acest obicei, chiar dacă doar virtuală.
Ar fi interesant de observat dacă cei care mănâncă în timp ce se uită la alți oameni care fac același lucru consumă mai mult decât dacă ar mânca singuri. Ne putem întreba și dacă mukbang crează aceeași dependență precum televizorul, unde s-a demonstrat o creștere în consumul preparatelor. Dacă ar fi așa, ne putem aștepta la o creștere imediată a consumului și la un timp redus între mese.
Imaginile cu mâncare sunt cu atât mai atractive cu cât creierul privitorului este mai ușor de stimulat de acțiunea de a mânca. (cum este cazul mukbang-ului)
Cât de îngrijorați ar trebui să fim văzând cum practic food porn-ul ne împresoară? De ce oamenii ar trebui să-și înăbușe dorința de a vedea toate aceste imagini gastronomice absolut apetisante? Oricum, niciun rău este produs doar privind? La urma urmei, imaginile cu mâncare nu conțin calorii, nu? Ei, bine, Tocmai aici sunt problemele asupra cărora ar trebui să ne concentrăm:
1. Foodporn crește senzația de foame
Un lucru pe care îl știm cu siguranță este acela că imaginile cu mâncarea dorită provoacă poftă. De ex, într-un studiu efectuat, simpla privire a unui review al unui restaurant, în care erau prezentate prăjituri, waffe, hamburgeri, ouă etc a condus la creșterea senzației de foame, nu doar a participanților care nu mâncaseră de ceva vreme, ci și a celor care abia se ridicaseră de la masă.
2. Foodporn promovează mâncarea nesănătoasă
Majoritatea rețetelor marilor chefs din show-urile TV sunt incredibil de nesănătoase și de pline de calorii. Cei care au analizat constant aceste rețete au observat că sunt cu mult peste recomandările Organizației Mondiale a Sănătății în ceea ce privește aportul de grăsimi, grăsimi saturate și sare. Și aceasta nu este doar o problemă a celor care dau curs acestor rețete, preparând feluri de mâncare după indicațiile cuprinse în ele. Marea problemă este că, văzând cum sunt preparate aceste mâncăruri și care este mărimea porțiilor servite în show-urile TV, majoritate își setează implicit anumite cerințe în funcție de care vor analiza ofertele atunci când vor mânca, acasă sau la restaurant.
3.Cu cât mai mult foodporn vezi, cu atât mai mult îți va spori masa corporală (BMI)
În vreme ce legătura dintre cele două este doar relativă, nu cauzală, Certitudinea este că cei care se uită mai mult la programele TV despe și cu mâncare au un indice al masei corporale mai mare. Nu există încă studii care să ne arate diferența de masă corporală între cei care urmăresc programele TV cu mâncare, față de cei care urmăresc alte programe TV. Și făr acestea însă, știm cu toții că expunerea la advertising referitor la mâncare are ca urmare creștrea consumului subsecvent, în mod special în cazul copiilor (care văd ceva la TV și vor și ei)
4.Foodporn ne bulversează resursele mentale
Ce se întâmplă cân suntem puși în fața unei alegeri subsecvențiale? De ex, în așteptarea trenului, urmărim o reclamă la cafea; mirosul de cafea trezește în noi pofta de bea una. La chioșc, alături de cafea, vedem snaks-uri dulci și câteva fructe. Studiile efectuate în laborator au demonstrat că, cei care au fost bombardați cu imagini cu mâncare au făcut alegeri mult mai rele, din punctul de vedere al sănătății, după vizualizarea acestor imagini. Cu cât s-a crescut expunerea la astfel de imagini, cu atât mai mult a rezultat o stimulare mentală a apetitului. Creierul nostru crede că tu vrei să consumi ceea ce vezi, chiar dacă acele imagini sunt doar la TV sau pe telefon, și apoi noi trebuie să ne ținem în frâu tentația de a consuma ceea ce am văzut. Creierul nu distinge între mâncarea virtuală și cea reală.
***
Concluzionând, creierul nostru a evoluat pentru a găsi surse de alimentare în medii deloc generoase. Din păcate, suntem încojurați din ce în ce mai mult de imagini cu preparate care oferă energie, cu multă grăsime. In timp ce există o dorință pentru imagini apetisante sau o dorință de a face fotografii preparatelor, nu ne gândim și la ce consecințe au aceste obiceiuri și această expunere asupra noastră. Ingrijorarea vine de la această transpunere în digital a imaginilor cu mâncare nesănătoasă, care ne încurajează să mâncăm mai mult decât trebuie și ne împinge către obiceiuri culinare nocive.
Definirea acestui val de imagini atractive cu mâncare cu termenul gastroporn sau foodporn este, într-adevăr, peiorativă. Cu toate astea, asocierea cu adevarata pornografie este mai exactă decât credem. Așa că, poate ar trebui să ne gândim să mutăm tot ce înseamnă reviste cu acest tip de imagini încărcate de calorii și profund nesănătoase pe un raft cât mai înalt… Sau să luăm măsuri pentru ca emisiunile culinare să mai fie pe toate televizoarele? In timp ce aceste sugestii sunt, evident, extreme, ar trebui, totuși, să nu uităm seriozitatea problemei. Explozia tehnologică presupune o expunere mult mai mare și un acces mult mai ușor decât înainte la acest tip de imagini.
The Edict, cartea ecranizată a lui Max Ehrlich din 1971, ne prezintă un viitor în care oamenii au acces la porții foarte stricte de mâncare dar au voie să se ducă la cinema pentru a vedea filme cu oameni care mănâncă. Ceea ce privesc este greu de digerat, aproape imposibil, fiind copleșiți de durere dar în acelasi timp și extaz. Guri căscate, exces de salivă, priviri fixe, descriu persoanele prezente. Totul este prezentat ca o experiență aprope sexuală, profundă și simbolică.
Nu aș vrea să fiu pesimist, dar în anii ce urmează gastro-fizicienii vor continua să analizeze partea crucială în care mâncarea la care suntem expuși joacă un rol în obiceiurile noastre culinare. Există șanse foarte mici ca impactul acestor imagini să se diminueze, atât timp cât suntem cu ochii lipiți de televizoare și telefoane. Speranța mea este ca, înțelegând importanța percepției și felului în care relaționăm cu mâncarea și băutura, ne vom optimiza experiențele culinare pe viitor.
Extras din cartea Gastrophysics: the New Science of Eating, theguardian.com
