NUTRITIE SANATATE

Fructele care întineresc creierul: Încetinesc declinul mintal

foodrevolution.org

Declinul mental care apare treptat, deodată cu înaintarea în vârstă, poate fi întârziat cu până la doi ani. Asta doar dacă introduceţi în dieta voastră anumite fructe care, conform studiilor efectuate de specialişti, aduc o serie de beneficii pentru creier.

Căpșuni și afine

Concluzia la care au ajuns oamenii de ştiinţă de la spitalul Brigham şi de la Harvard Medical School este aceea că introducerea căpşunilor şi afinelor în alimentaţia zilncă duce la întârzierea semnificativă a declinului congnitiv.

Secretul acestor fructe sunt flavonoizii, nişte antioxidanţi întâlniţi din abundenţă în căpşuni şi afine, după cum se arată şi în studiu.

Rezultatele obţinute în urma studiului pe 16.000 de femei care au fost monitorizate din 1976 până în 2001, au arătat că femeile care mănâncă multe afine şi căpşuni au un declin mental mult mai lent. Femeile, care s-au oferit voluntar, au completat chestionare despre obiceiurile lor alimentare, iar în cazul celor care mâncau fructe de pădure, declinul mental a fost întârziat cu până la 2 ani şi jumătate.

CITEȘTE ȘI: Activitatea care dezvoltă creierul: De ce ar trebui să o preferi în detrimentul știrilor de la TV

Alimente pentru creier

“Acestea sunt primele dovezi epidemiologice că fructele de pădure pot încetini declinul cognitiv la femei. Descoperirile noastre sunt foarte importante în domeniul sănătăţii publice, întrucât creşterea aportului de fructe de pădure este o schimbare uşor de făcut în alimentaţia adulţilor”, a declarat Elizabeth DeVore, coordonatorul cercetării, citată de către jurnaliştii de la Daily Mail.

Rezultatele sunt cu atât mai importante, în concepţia savanţilor, cu cât îmbătrânirea populaţiei, la nivel global, este în creştere. “Le recomand tuturor oamenilor, de orice vârstă, să mănânce cât mai multe fructe de pădure, căpşuni sau afine, pentru că reprezintă o modalitate simplă, hrănitoare şi delicioasă de a păstra sănătoase funcţiile creierului”, a declarat medicul Robert Graham, medic internist la New York Lenox Hill Hospital, pentru aceeaşi publicaţie.

CITEȘTE ȘI: Remedii naturale: Plantele care îmbunătățesc circulația sângelui la nivelul creierului

Flavonoidele sunt nişte antioxidanţi care se pot găsi atât în fructele de pădure, căpşuni sau afine cât şi în citrice, ceai sau chiar în ceapă. Ele sunt recunoscute pentru că mai pot reduce şi riscul unor boli de inimă, a diabetului şi chiar a cancerului, într-o anumită măsură.

Comentarii: