Avocado (Persea americana) este bogat în fibre şi acizi graşi monosaturaţi, nutrienţi care sunt strâns legaţi de unele beneficii ale sănătăţii metabolice şi ale microbiotei gastrointestinale, potrivit unui studiu publicat în Journal of Nutrition.
„Ştim că a mânca avocado te ajută să te simţi sătul şi reduce concentraţia colesterolului din sânge, dar nu ştiam cum influenţează microbii din intestine şi metaboliţii pe care îi produc aceşti microbi”, explică autorul studiului, Sharon Thompson, absolvent al Diviziei de Ştiinţe Nutriţionale de la University of Illinois, Urbana-Champaign.
Scopul studiului a fost acela de a explora efectele consumului de avocado asupra microbiotei intestinale.
„Intenţia noastră a fost să testăm ipoteza potrivit căreia grăsimile şi fibrele din avocado influenţează pozitiv microbiota intestinală. Am vrut, de asemenea, să explorăm relaţia dintre micorbii intestinali şi impactul asupra sănătăţii”, a explicat Dr. Hannah Holscher, cercetător în departamentul dedicat alimentaţiei şi nutriţiei de la University of Illinois, potrivit feminis.ro.
CITEȘTE ȘI: NU mai arunca sâmburele de avocado: Este o adevărată minune pentru sănătate
De ce e bine să mănânci avocado în fiecare zi
În urma cercetăriis-a ajuns la concluzia că oamenii care mănâncă avocado în fiecare zi, ca parte a unei mese, au un număr sporit de microbi intestinali care procesează fibrele şi produc metaboliţi care susţin sănătatea intestinală. În plus, aceştia au şi o diversitate microbială mai mare, comparativ cu persoanele care nu au primit avocado zilnic la masă în cadrul studiului.
Dacă vă temeţi de faptul că avocado este bogat în grăsimi, cercetătorii au constatat că deşi subiecţii care au consumat avocado au avut un aport caloric mai mare, aceştia au şi excretat mai multă grăsime, comparativ cu grupul de control.
„O eliminare mai mare de grăsime prin excreţie înseamnă că subiecţii au absorbit mai puţină energie din alimentele pe care le-au consumat. Acest lucru s-a întâmplat probabil din cauza reducţiei de bilă, secretată de sistemul digestiv pentru a permite absorbţia grăsimilor”, a completat Dr. Holscher.
CITEȘTE ȘI: Reţeta ideală pentru micul dejun: Pasta de avocado cu usturoi, gata în 5 minute
În plus, conţinutul de fibre solubile din avocado acoperă o bună parte din doza zilnică recomandată de fibre. Consumul de fibre este important pentru microbiomul intestinal. Deşi omul nu poate procesa fibrele, anumiţi microbi intestinali pot, iar beneficiile consumului de fibre este evident.
Comentarii: