X

Fuego i-a adus pe toți împreună: trei generații ale familiei Geambașu cântă pe scenă pentru prima dată!

Timp de șase ani, tatăl și fiul nu și-au vorbit. Și nu doar că nu și-au vorbit, dar s-au acuzat și și-au aruncat vorbe grele prin intermediul ziarelor și televiziunilor. De-o parte, Călin, de cealaltă, Petre Geambașu și soția lui, care și-a acuzat fiul inclusiv că a lovit-o.

Cu mama lui, Călin Geambașu nu vrea să se împace nici acum, dar cu tatăl lui și-a dorit dintotdeauna să revină la sentimente mai bune. Și în sfârșit, iarna trecută, de sărbători, a făcut un pas.

Apoi, vara aceasta, fostul solist de la Școala Vedetelor și-a dus fiul, pe DaviN, la bunici. Iar Petre Geambașu le-a întors vizita, mai ales că stau la o stradă distanță. Fuego a reușit însă, la emisiunea lui, să facă ceea ce nu a mai făcut nimeni până acum.

CITEȘTE ȘI: ATENȚIE la ce publici pe Facebook! Cuvintele care dezvăluie dacă suferi de depresie

Călin a anunțat pe Facebook

Petre, Călin și DaviN Geambașu au fost invitați la „Drag de România mea”, emisiunea lui Fuego de la TVR 2, și au cântat împreună pe aceeași scenă. Iar momentul a fost devoalat chiar de Călin, pe rețelele de socializare.

„Bunic, tată, fiu, într-o emisiune ce va fi difuzată în această toamnă, nu știu când. Emoții pozitive. Interviu și 2 melodii cântate alături de trupa Supermarket, unde îl găsim întotdeauna pe chitaristul nostru din 2009, Vlad Crețu, și pe prietenii lui. O blândețe de oameni.

I-am mai făcut câteva poze lui DaviN pe unde mi-am copilărit eu post-adolescența și unde mi-am început cariera, la Școala Vedetelor, acum 25 de ani. Șansă unică de a fi lucrat în acei ani ai dezvoltării mele cu echipe întregi de profesioniști în televiziune, nu se compară cu nimic altceva. Și le mulțumesc oricând!

DaviN învățase melodiile cu numai o seară înainte… El a cântat pe momentele mele. Fără greșeală și fără probe de sunet”, a scris Călin Geambașu pe pagina lui de Facebook.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro