Pe Gheorghe Gheorghiu îl știe lumea drept trubadurul cântecului de dragoste românesc, dar și de mare cuceritor. De când s-a despărțit de prima soție, mama fetei lui, îndrăgistul artist a iubit mult și multe femei celebre s-au aflat în atenția lui.
S-a spus, de asemenea, că cea mai cunoscută poveste, cea cu Anca Țurcașiu, din anii 90, ar fi fost și cea mai mare iubire. Doar că dragostea lor nu s-a finalizat cu mersul la altar, iar frumoasa cântăreață și cuceritorul Gigi Gheorghiu și-au văzut fiecare de viața lui.
Ea s-a măritat, are un băiat și a și divorțat, în timp ce Gigi Gheorghiu și-a trăit din plin viața. Și se părea că eternul îndrăgostit va rămâne și etern…burlac. Dar doar până în Ajunul Crăciunului trecut când artistul i-a pus pe deget inelul de logodnă actualei lui partenere de viață.
CITEȘTE ȘI: Cum îţi dai seama că ţi-ai găsit jumătatea: Indiciile de care trebuie să ţii cont
Gabriela e patroană de restaurante
Femeia care l-a convins pe Gigi Gheorghiu să renunțe la statutul de burlac este Gabriela, patroana unui celebru restaurant cu specific românesc din New York. Se cunoșteau de aproape trei decenii, dar prietenia dintre ei s-a transformat într-o frumoasă poveste de dragoste, în ultima vreme.
Gabriela a acceptat necondiționat inelul de logodnă care, într-un moment special ales de Gheorghiu, seara Ajunului Crăciunului, i l-a oferit. Gestul romantic al cântărețului a fost urmat de lacrimi de bucurie, dar și de aplauze din partea prietenilor care le-au fost martori. Cât despre nuntă, artistul spune că anul acesta se va petrece evenimentul cu siguranță.
Comentarii: