LIFESTYLE

Gina Pistol și Smiley, părinți? Imaginile care o dau de gol pe vedeta tv

E mare foială prin lumea mondenă: s-a dus vestea că Gina Pistol îi va face un copil lui Smiley, deși bineînțeles că niciunul dintre ei nu a recunoscut până la ora asta că așa stau lucrurile.

Însă câteva poze urcate de blondina de la Antena 1 pe Instagram au fost luate la ochi de prietenii virtuali, care i-au transmis că i se vede deja…burta de gravidă. Gina Pistol a și răspuns, glumind, că tocmai băuse bere înainte să facă pozele.

CITEȘTE ȘI: Cum îţi dai seama că ţi-ai găsit jumătatea: Indiciile de care trebuie să ţii cont

Primii ani de relație, la secret

Gina Pistol și Smiley au avut multă vreme o relație discretă. Se știa, se bănuia că sunt împreună, ba se scria că se despart, și cam atât. Nu existau detalii picante. Abia anul trecut, amândoi s-au decis să nu se mai abțină în public.

„Eu nu ascund cu nimic treaba asta, că suntem împreună, doar că o feresc pe ea cât pot, pentru că oamenii încep şi îşi dea cu părerea”, mărturisea Smiley, pentru revista Unica.

”Ne respectăm foarte mult unul pe celălalt şi nevoile celuilalt. Cumva, eu şi Andrei ne-am găsit unul pe altul, pentru că îi înţeleg şi respect programul şi nu sunt genul de iubită cicălitoare, care să-i reproşeze că a stat prea mult la studio. Dacă petrece mai mult timp acolo decât mi-aş dori eu, mă duc şi eu la studio şi stau cu gaşca de acolo. E foarte interesant să vezi cum se naşte muzica!”, povestea și Gina Pistol, pentru okmagazine.ro.

 

 

 

 

 

Comentarii: