NUTRITIE

Hamsii prăjite la cuptor: Numai bune de ronțăit, fără grija caloriilor sau a arsurilor la stomac/ REȚETĂ

shutterstock

Dacă ți-e poftă de hamsii prăjite ca la mare, le poți face oricând acasă. Și nu oricum, ci dietetice! Uită de litrul de ulei de care ai avea nevoie pentru a mânca hamsii prăjite delicioase. Astăzi îți spunem cum să le prepari la cuptor, dietetice.

O singură lingură de ulei are 100 de calorii, așa că o masă sănătoasă cu pește se poate transforma într-o bombă calorică și un pericol pentru vasele de sânge chinuite de colesterol. Hamsiile au de trei ori mai mulți acizi grași Omega 3 decât tonul, mult calciu și multă vitamina D.

Vezi mai jos rețeta simplă și rapidă de hamsii prăjite la cuptor. Crocante, dulcegi, numai bune de ronțăit cu poftă, fără grija caloriilor sau a arsurilor la stomac!

CITEȘTE ȘI: Alimentație sănătoasă: Peștele care scade colesterolul și te păzește de infarct

Cum să faci hamsii prăjite în mălai, la cuptor Ingrediente:

  • 500 de grame hamsii proaspete
  • 1 cană de mălai
  • 3-4 linguri de ulei
  • Sare, piper, pudră de usturoi sau 3-4 căței de usturoi dați prin presă

Mod de preparare:

Spală bine hamsiile în apă rece, apoi tamponează-le cu prosoape de hârtie.

Pune hamsiile într-un castron. Adaugă peste ele uleiul, sarea, piperul, pudra de usturoi și amestecă bine.

Toarnă cana de mălai peste hamsii și amestecă din nou bine, ca să acoperi peștele pe fiecare parte, recomandă csid.ro.

CITEȘTE ȘI: Ideale împotriva ulcerului şi a altor afecţiuni la stomac: Ceaiurile care cicatrizează şi alină durerea

Pornește cuptorul la 200 de grade Celsius.

Pune hamsiile „soldățește” pe o tavă acoperită cu hârtie pergament.

Introdu tava cu hamsii în cuptorul încins și lasă la copt 30-40 de minute, la 200 de grade Celsius. La jumătatea timpului, întoarce hamsiile pe cealaltă parte ca să se rumenească uniform.

Servește aceste delicioase hamsii prăjite cu mujdei de usturoi și zeamă de lămâie sau cu sos tzatziki. Poftă bună!

Comentarii: