Foto: Pinterest.com
Hipertensiunea intracraniană înseamnă o mărire a presiunii din interiorul craniului provocată fie de creșterea în volum a creierului sau a cantității de lichid, din cauza existenței unei tumori, hemoragii, infecții, accident vascular cerebral, fie ca efect secundar al unor medicamente.
În general, presiunea normală în interiorul craniului variază între 5 și 15 mm Hg; când presiunea intracraniană se situează mult peste aceste valori, ca în cazurile severe, sângele este împiedicat să vascularieze structurile cerebrale, iar acestea nu mai sunt oxigenate. Hipertensiunea intracraniană benignă este cunoscută și sub numele de hipertensiune intracraniană idiopatică. Creșterea presiunii în interiorul craniului nu are o cauză specifică și apare mai ales la femeile tinere și supraponderale.
Unele hipertensiuni intracraniene apar din cauze cunoscute, iar altele, cum ar fi cele cronice, din cauza unor afecțiuni cum ar fi tumorile cerebrale sau cheagurile de sânge. Hipertensiunea intracraniană acută poate apărea după un abces cerebral (colectare de puroi și umflare în creier), leziuni craniene sau traumatisme cerebrale ori accident vascular cerebral.
CITEȘTE ȘI: Durere de cap, răceală sau febră? Medicamentele care nu trebuie să îți lipsească din casă
Simptomele hipertensiunii intracraniene includ:
Edemul papilar reprezintă un sindrom în care presiunea crescută în sau în jurul creierului duce la edemul părții nervului optic din interiorul ochiului. Simptomele pot fi tulburări trecătoare ale vederii, dureri de cap, vărsături sau o combinație de simptome. Medicii pun diagnosticul prin examinare cu oftalmoscopul. Unii pacienți cu hipertensiune intracraniană idiopatică nu au niciun fel de simptome, iar afecțiunea este detectată în timpul unui examen ocular de rutină.
Aceasta este o afecțiune în care lichidul care există în jurul creierului se află la o presiune mai mare decât cea normală. Acest lichid, care este similar cu apa, este numit lichid cefalorahidian (sau cerebrospinal) și învelește creierul și măduva spinării și căptușește și anumiți nervi, inclusiv nervii optici. Idiopatic este un termen medical care înseamnă, de fapt, că nu este cunoscută cauza unei afecțiuni. Cu toate acestea, medicii știu că există mai mulți factori importanți care cresc riscul de a avea hipertensiune intracraniană idiopatică.
Cel mai frecvent factor de risc este reprezentat de kilogramele în plus, însă și anumite medicamente cresc riscul unei persoane de a suferi de hipertensiune intracraniană idiopatică. Printre acestea se numără antibioticele (tetracicline), steroizii, dozele mari de vitamina A și hormonii de creștere. Hipertensiunea intracraniană idiopatică poate fi provocată de anumite boli endocrine, metabolice și hematologice, tratamente hormonale etc.
Această formă apare în procesele intracraniene expansive (tumori, hematoame, abcese cerebrale etc.), în edem cerebral traumatic sau intoxicație generală cu toxine neuronale (exogene sau endogene). O etiologie cerebrală primară cunoscută duce la modificarea volumului intracranian și apoi apare edemul cerebral, evoluând spre creșterea presiunii intracraniene.
Dezvoltarea edemului cerebral și creșterea presiunii intracraniene sunt determinate de tulburări ale volumului sangvin cerebral. Edemul cerebral apare prin congestie cerebrală în urma creșterii volumului sangvin cerebral.
Acest tip de hipertensiune intracraniană include cazurile de diminuare a absorbției lichidului cefalorahidian în meningită acută, hemoragie subarahnoidiană, meningită carcinomatoasă, meningită-sarcoidoză cronică. Există o îngroșare a leptomeningelor și o implicare a granulațiilor și arahnoidei, absorbția LCR (lichidul cefalorahidian) și o hidrocefalie acută „comunicantă” cu sindrom hipertensiv acut.
Hipertensiunea intracraniană poate fi cronică sau acută. Poate să debuteze subit – de exemplu, drept rezultat al unui traumatism sever la cap, al accidentului vascular cerebral sau al unui abces cerebral. Această situație este cunoscută drept hipertensiune intracraniană acută.
De asemenea, poate fi o problemă persistentă, care durează de mai mult timp – cunoscută sub numele de hipertensiune intracraniană cronică. Această situație este rară și uneori nu se știe exact de ce se întâmplă să crească presiunea intracraniană. Hipertensiunea intracraniană cronică poate fi periculoasă dacă nu este diagnosticată cât mai repede cu putință și dacă nu sunt tratate cauzele ei.
Diagnosticul precis al hipertensiunii intracraniene idiopatice este esențial deoarece deteriorarea vizuală cauzată de edemul papilar poate fi ireversibilă. Având în vedere similitudinea fenotipică și suprapunerea frecventă cu migrena cronică, este esențial să se ia în considerare hipertensiunea intracraniană idiopatică în diagnosticul cefaleei cronice.
Hipertensiunea intracraniană este diagnosticată prin metode de imagistică a creierului, cum ar fi RMN sau CT. Semnele imagistice prin rezonanță magnetică ale hipertensiunii intracraniene sunt în mod tradițional asociate cu hipertensiunea intracraniană idiopatică, dar aceste semne sunt detectate și în rândul persoanelor cu dureri de cap primare și la persoanele asimptomatice fără edem papilar.
Rezultatele scanării CT pot fi normale sau pot evidenția ventricule asemănătoare cu fante la pacienții cu hipertensiune intracraniană benignă (pseudotumori cerebrale). Scanarea CT este de obicei necesară pentru a exclude alte cauze de creștere a presiunii intracraniene, cum ar fi tumorile.
Se poate face și o puncție spinală (puncție lombară) pentru a extrage o probă de lichid din jurul coloanei vertebrale și pentru a testa presiunea, precum și un examen pentru a testa vederea și „fundul de ochi”. Medicul oftalmolog poate recomanda ca pacientul să fie examinat și de un neurolog.
Tratamentul pentru hipertensiunea intracraniană se face, de obicei, la internarea în spital și depinde de cauza acesteia. Obiectivele terapeutice urmăresc ca presiunea intracraniană să nu depășească 20 mm Hg și să se mențină un flux sangvin cerebral normal. Terapia de urgență este aceeași pentru toate formele de hipertensiune intracraniană, după care fiecare are o terapie specifică, în funcție de mecanismul patogen și, dacă este posibil, de etiologie.
Diureticele osmotice (uree, manitol, glicerol) și diureticele de ansă (de exemplu, furosemidul, acidul etacrinic) sunt agenți farmacologici de primă linie utilizați pentru a scădea tensiunea intracraniane crescută. Corticosteroizii pot fi benefici la unii pacienți.
În plus, pacientul trebuie să rămână culcat cu fața în sus și cu spatele înclinat la 30 de grade, pentru a facilita drenarea fluidului cerebral. Se va evita deplasarea capului, deoarece acest lucru crește presiunea din vasele de sânge.
Evoluția hipertensiunii intracraniane parenchimatoase prezintă o tulburare în autoreglarea circulației sangvine cerebrale care precipită decompensarea hipertensiunii intracraniene. Tratamentul poate include corticosteroizi injectabili, diuretice sau barbiturice administrate intravenos, care reduc cantitatea de lichid din craniu și reduc presiunea.
CITEȘTE ȘI: Tot ce trebuie să știi despre migrenă: Mai mult decât o simplă durere de cap, poate ascunde boli grave
Hipertensiunea idiopatică nu pune de obicei viața în pericol, dar poate fi o problemă pe tot parcursul vieții, inclusiv cu tratament. Pierderea în greutate împreună cu o dietă săracă în sodiu sunt pietrele de temelie ale gestionării pe termen lung a pacienților cu hipertensiune intracraniană.
Hipertensiunea intracraniană nu are o metodă cunoscută de prevenire. Pentru pacienții deja diagnosticați, scopul este de a preveni pierderea ulterioară a vederii și simptomele asociate, inclusiv cefaleea. Progresia hipertensiunii intracraniane este prevenită prin tratament medical și chirurgical, precum și prin modificarea dietei și a stilului de viață.