Cei mai mulți oameni cred că, dacă te-ai născut deștept, vei fi mereu o persoană deșteaptă. Dar acest tip de gândire îi ține pe oameni pe loc și servește ca o scuză pentru a nu avansa intelectual. Adesea credem că nu putem schimba cine suntem. Însă studiile recente continuă să confirme că putem crește potențialul și inteligența generală.
Prin anumite hobby-uri și tehnici, ne putem lăsa creierul să construiască noi căi neurale. Potrivit celor de la lifehack.org, iată câteva hobby-uri care te fac mai deștept:
Meditația
Meditația este cunoscută pentru efectele sale calmante. Când ai timp să stai jos, să te gândești și să respiri, dai deoparte stresul și-i dai minții și corpului ocazia de a se întinde și de a se relaxa. Iar meditația ajută oamenii să aibă control asupra undelor creierului. Prin meditație, ajungi la stăpânirea completă a gândurilor și emoțiilor.
Legătura dintre alimente și organe. Cum ne indică natura ce să mâncăm!
Imaginează-ți că ai puterea de a opri senzația de frică sau de tristețe într-o situație dificilă și de a o înlocui cu încredere.
Învățarea unei noi limbi străine
O modalitate simplă de a-ți crește nivelul inteligenței este prin adăugarea valorii prin intermediul aplicațiilor din lumea reală. Studiile au constatat că oamenii bilingvi sunt semnificativ mai buni la rezolvarea puzzle-urilor decât omologii lor monolingvi. Când înveți o nouă limbă, creierul tău se descurcă mai bine și în cazul activităților psihice, chiar dacă aceste activități nu au nimic de-a face cu limba în sine.
De asemenea, s-a constatat că două limbi cunoscute îți oferă și o conștientizare spațială mai bună și îți oferă premisele unei puteri de concentrare mai mari.
Fiecare limbă are propria sa structură, iar expunerea creierului la această gândire diferită extinde în mod natural capacitățile.
Exercițiile
O modalitate sănătoasă de a-ți menține mintea la fel de antrenată precum corpul tău este prin exercițiile regulate. Problema pe care unele persoane o au cu exercițiile fizice este că încearcă să facă prea multe într-un timp prea scurt de timp, ceea ce are ca rezultat o serie de antrenamente intense care nu sunt recomandate pentru minte și corp.
DURATA ideală a programului de exerciții fizice pentru slăbit
Exercițiul-minune! Durează doar 3 MINUTE pe zi, dar îți lucreză TOȚI mușchii corpului
Cheia este consistența. Cu exerciții regulate, celulele sunt expuse în mod regulat la o proteină eliberată de organism în timpul mișcării, proteină care întărește concentrarea, învățarea, memoria.
Învățarea unui instrument muzical
Indiferent dacă ai cântat la un instrument în copilărie sau nu ai încercat niciodată, învățarea unui instrument muzical reprezintă una dintre cele mai bune modalități de a-ți antrena creierul. Studiile au descoperit că muzicienii au funcții cognitive mai bune, de la creativitate la abilității motorii și multe altele.
Comentarii: