Berbec
Dacă un plan de la care aveai mari speranţe nu-şi arată deja efectele visate, ar fi bine să renunţi, cel puţin o vreme, la el şi să canalizezi energia pe care o deţii spre altceva, mult mai interesant. E un moment în care pot merge strună unele proiecte complet noi, cu un consum mai mare de energie, deci nu te crampona de cel care nu vrea să evolueze orice i-ai face. Apleacă-te imediat asupra altei idei care va creşte sub ochii tăi şi te va stimula spre noi şi noi etape. Dacă o uşă este închisă, caută imediat fereastra care te trimite spre ceva şi mai interesant. Nu accepta un nu drept răspuns, ci ia singur taurul de coarne.
Taur
Orele petrecute cu cei dragi au efect excelent asupra psihicului! Viaţa de cuplu şi cea de familie sunt plăcute, sunt locul celor mai frumoase evenimente. Că participi la o reuniune de familie în care devii centrul atenţiei sau că eşti doar figurant în reuşita cuiva drag, fiindu-i alături cu bucurie, se poate spune că e o zi care îţi oferă suficiente motive de relaxare şi veselie. Parcă faci pace cu tine însuţi şi cu ceilalţi deopotrivă şi vă oferiţi unii altora exact acele resurse potrivite pentru o astfel de zi: calm, linişte, blândeţe, armonie, înţelegere, afecţiune.
Gemeni
Reuşitele vechi sunt fundamentul pe care te vei putea baza de acum înainte, dar acum ţi se cere un salt mai mare spre viitor. A privi mereu doar spre trecut, la ceea ce ai fost şi ce ai devenit, sigur e un motiv de mândrie şi satisfacţie, dar de data aceasta trecutul nu trebuie să fie sensul care te tot trage înapoi, ci scânteia care te propulsează spre ceva şi mai bun! De acolo, din trecut, vine motivaţia spre un mare succes care te poate trimite direct la ţelul tău cel mare. Dacă ai reuşit ceva minunat odinioară, poţi şi acum, dar de data aceasta poate fi o evoluţie mult mai bună, pentru că între timp ai mai acumulat experienţă.
Rac
Lasă deoparte tendinţa de a-ţi asuma tu toate greşelile şi vinile, pentru că nu eşti vinovat de nimic. Nu e nevoie să te tot sacrifici de dragul altora, ci mai degrabă atragi atenţia celor care ar avea tendinţa de a arunca tot pe umerii tăi toată responsabilitatea, deoarece vina e la alţii. Nu înseamnă că fugi tu de răspundere, ci doar că priveşti adevărul sincer în ochi şi arăţi unde este fisura. Nu e la tine, deci de ce să plăteşti tu oalele sparte de alţii? Fii corect şi arată cine este vinovatul, mai ales că toate indiciile duc în aceeaşi direcţie. Dezvinovăţeşte-te, tu nu ai nicio contribuţie la situaţia creată.
Citește și: De ce SE DESPARTE de tine în funcţie de zodie
Leu
Ziua poate fi una extrem de plăcută şi relaxantă dacă te înconjori de oamenii potriviţi, ca atare caută anturajuri de oameni tineri în care se discută şi despre altceva decât despre problemele cotidiene. Ai nevoie de detaşare de orice, ca atare o vizită la rude sau câteva ore de joacă alături de cei mici vor avea un efect deconectant incredibil asupra ta. Prezenţa ta este dorită de ceilalţi tocmai pentru că şi tu eşti într-o pasă bună, deci vă puteţi distra de minune unii cu ceilalţi, departe de orice griji.
Fecioară
Lumea largă e atracţia numărul unu de azi, deci petrece cât mai mult timp printre oameni, chiar şi printre necunoscuţi. E o reală bucurie pentru tine să conversezi, să legi noi prietenii, să flirtezi, să te simţi liber să faci ce vrei, cum vrei, unde vrei! Te simţi bine numai în medii aglomerate, populate, gălăgioase, şi mai ales printre persoane tinere, eventual printre copii, pentru că, în adâncul sufletului, şi tu mai eşti un copil care vrea libertate! Te bucuri de tot ce vezi în jurul tău ca un puşti care se distrează de orice, te joci, glumeşti, râzi, ce mai, e exact atmosfera perfectă din preajma sărbătorilor!
Balanță
Faci echipă bună cu un prieten care deţine cu totul alte resurse decât cele pe care le investeşti tu într-o acţiune. Tu eşti calm, logic, raţional, le faci pe toate lent, conştient că e nevoie de concentrare. Celălalt e motorul de energie care vă mobilizează pe amândoi într-o direcţie interesantă. Dacă vă uniţi forţele în acelaşi scop, veţi avea amândoi numai de câştigat. Fiecare, separat, nu ar putea ajunge la aceleaşi rezultate, dar completându-vă reciproc, unul pe altul, roadele se vor arăta mult mai repede şi mai clare la orizont. Lucrurile bune, azi, apar numai alături de ceilalţi.
Scorpion
Priveşti spre ultimele etape parcurse de tine într-un proiect în derulare şi nu eşti deloc mulţumit de rezultate. Dacă tot ţi-ai dat seama că nu ai mers pe cea mai potrivită cale, ce-ar fi să schimbi chiar acum direcţia? Ai să vezi că exact această modificare de sens era soluţia potrivită pentru a ajunge acolo unde doreai. E semn că ai pornit cu stângul, la început, dar e mult mai bine că ai descoperit pe parcurs eroarea, ca să poţi modifica totul din mers, înainte de a ajunge la un final greu de schimbat. Poţi deturna totul acum, iar lucrurile vor reveni repede pe făgaşul normal, deci nu te teme de schimbările bruşte.
Citește și: Cum stai cu BANII în funcție de ce ZODIE ești
Săgetător
Nu ajunge doar să visezi frumos, la clipa când vei vedea un anumit scop materializat în faţa ta, ci trebuie să şi pui osul la treabă. Numai de energia pe care o investeşti în acest proiect depinde şi ritmul în care acesta va evolua, deci nu sta aşteptând să cadă din senin, pentru că nimic nu se rezolvă de la sine. E o chestiune de efort, de ambiţie şi voinţă, dar mai ai nevoie de o motivaţie clară, dare se poate ivi chiar acum la orizont, deci merită să te apuci de treabă cât mai repede. Bate fierul cât e cald!
Capricorn
Trebuie să lucrezi pe două planuri complet diferite şi fiecare cere altceva de la tine, cel mai bine ar fi să nu le combini, să nu aduni mere cu pere, ci să te apuci de unul din planuri, să-l duci la îndeplinire, şi abia după aceea să te gândeşti la celălalt. Lucrând pe două fronturi rişti să le strici pe amândouă, pentru că zilele acestea nu prea te poţi concentra să faci mai multe deodată. Dacă insişti să le cari pe amândouă după tine în acelaşi timp, la final nu vei fi mulţumit de niciunul. Alege!
Vărsător
Nu lua lucrurile atât de în serios, pentru că nimic nu merită tratat cu atâta stricteţe. Poate treci printr-o situaţie în care e nevoie de rigoare, de lege, de ordine precise, dar nu eşti în cea mai bună stare pentru a le respecta întocmai. Tu te joci, tu priveşti mai detaşat şi superficial situaţia, pentru că nu eşti aici la farmacie, ca să umbli cu date atât de exacte. Te mai poţi şi abate, la o adică, de la norme, mai poţi merge şi pe căi ocolitoare, nu neapărat pe una singură, obligatorie, ca atare nu fi atât de strict. Oferă-ţi libertatea de care ai nevoie, pentru că tu nu poţi face nimic dacă eşti constrâns, pândit, controlat, verificat la sânge.
Pești
Este o perioadă bună în plan financiar, te-ai putea bucura atât de sumele obişnuite de bani, cât şi de nişte recompense suplimentare. Îţi permiţi nişte cumpărături pe care ţi le doreşti de multă vreme, poate o investiţie în imaginea ta publică, cea care atrage atenţia asupra ta. Vei primi veşti importante legate de situaţia materială viitoare, existând mari şanse ca bugetul să se îmbunătăţească simţitor printr-o mărire de salariu sau o promisiune în perspectivă, pe care abia aştepţi să o obţii pentru că simţi că aduce o senzaţie de confort, de bunăstare, poate chiar de fericire în viaţa ta.
sursa: acvaria.com
Comentarii: