Berbec
Nu trebuie să pleci urechea la problemele altora, de vreme ce tu ai azi un motiv de sărbătorit. Nu e dovadă de egoism faptul că râzi, când altul, alături plânge, pentru că nu poţi rezolva necazurile tuturor de pe pământ. Acum contează bucuria ta şi a celor care au contribuit la acest succes, deci nu te jena să te distrezi. Sunt unii care nu ştiu să se bucure de lucrurile bune pe care le au şi tot caută ceva ce nu vor obţine. Tu ai obţinut şi trebuie să profiţi de norocul tău, pentru că viaţa nu e echitabilă. În timp ce tu câştigi ceva, altul pierde, dar aşa e viaţa.
Taur
Dragostea este frumoasă şi senzuală, aşa cum o vezi tu azi, existând un schimb reciproc foarte intim între voi: de la suflet la suflet. Dacă azi cunoşti pe cineva nou, atracţia va fi spontană şi vei descoperi în ochii celuilalt acelaşi interes pe care îl ai şi tu faţă de el. Se poate naşte o idilă de toată frumuseţea, dacă eşti în căutarea . În cuplurile deja închegate, declaraţiile de dragoste amintesc de vremurile bune ale relaţiei. Fii generos în sentimente şi exprimă-le într-o formă romantică.
Gemeni
Optimismul cu care priveşti spre viitorul unei acţiuni anunţate în perioada următoare te va motiva să duci mai departe ce ai început. Te apropii de un succes, la care îţi aduci contribuţia alături de cei din familie, şi felul în care vă stimulaţi unii pe alţii se va dovedi a fi sursa principală de energie către succesul visat. Spuneţi cu toţii că se poate, împingeţi-vă unii pe alţii de la spate şi nu vă criticaţi nicio secundă, pentru că numai din acest schimb de stimulente şi aprecieri se va construi un plan care să mulţumească pe toată lumea.
Rac
Nu ştii să te bucuri pe deplin de un eveniment deosebit numai din cauza anturajului în care ai nimerit. Eşti înconjurat de oameni pesimişti, care privesc spre anul care vine cu teamă, şi, influenţabil din fire cum eşti, aproape că aluneci şi tu pe aceeaşi pantă. Tu ai avea suficiente motive să râzi şi să te simţi bine, dar parcă nu-ţi vine să te bucuri când cei din jurul tău discută numai despre probleme şi lipsuri. Prefă-te că nu-i auzi şi aşa ziua ta va fi perfectă!
Citeşte şi: Horoscopul ALTFEL: Află cele mai RELE lucruri despre zodia ta
Leu
Ia-ţi inima în dinţi şi dă startul planului pe care îl pregăteşti de ceva vreme, pentru că acum e momentul cel mai bun pentru a începe. Te simţi pregătit sufleteşte să faci faţă provocării, căci iniţiativele pornite azi vor duce repede la succes. Nu amâna pe altădată, pentru că azi apar condiţiile cele mai bune pentru a începe un plan ce va ajunge repede la rezultatele visate. Ai şi energie, şi chef, şi calităţile necesare pentru a reuşi, deci totul e să faci primul pas. Acum!
Fecioara
Prieteniile se nasc şi mor, relaţiile încep şi se termină, ca atare nicio persoană pe care o cunoşti, de-a lungul timpul, nu rămâne definitiv în viaţa ta. E posibil să-ţi iei rămas bun de la un amic, dar relaţia dintre voi s-a înrăutăţit major în ultima vreme şi simţi că nu mai poţi continua aşa. Unul din voi trebuie să fie tranşant şi să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă adevărul doare şi poate declanşa o criză în relaţia voastră. Decât să te minţi mai departe că totul e perfect, mai bine priveşti adevărul în faţă şi termini aici.
Balanța
Porţi pe umerii tăi responsabilităţi majore pe carte ţi le-ai asumat din dragoste pentru ceilalţi. Că e vorba de un rol central în familie sau de un rol social dedicat unei mase mai largi de oameni, îţi porţi povara cu mândrie, cu bucurie chiar, conştient că e foarte importantă contributia ta la bunul mers al lumii în care trăieşti. Familia aşteaptă de la tine soluţii şi decizii, dar şi societatea se bucură de ceea ce ai tu de oferit, pentru că nu eşti doar un membru oarecare al societăţii, ci unul de vază, care deţine cheia într-un moment esenţial.
Scorpion
O minune nu ţine prea mult şi acelaşi sentiment îl ai şi astăzi, după ce ai trăit câteva zile ca într-un vis şi totul pare să revină brusc la realitate. O vreme vei duce dorul acestor emoţii superbe, te vei întoarce cu gândul la ce a fost, deci fii recunoscător că ai avut parte de asemenea momente superbe, pe care le primeşti extrem de rar. Probabil ai mai trăit ceva similar şi anul trecut, tocmai de aceea îţi este atât de drag sentimentul, şi speri să nu fie ultima oară. Gândirea pozitivă face şi ea minuni, deci doreşte-ţi cu ardoare ca acest eveniment de fericire maximă să se mai repete şi altădată… şi chiar aşa va fi!
Citeşte şi: Horoscop TURCESC: ce zodie ești şi care zeitate îţi influenţează viaţa
Săgetător
Viitorul arată foarte bine pentru că se întrezăreşte undeva la orizont o perspectivă extrem de promiţătoare. Fă tot posibilul să ajungi cât mai repede acolo, pentru că pare un mare vis împlinit, un apogeu atins pe forţe proprii. Vei culege foarte curând roadele muncii tale de până aici, dar mai ai totuşi o ultimă etapă de parcurs, dar când eşti atât de stimulat de ceea ce te aşteaptă la capăt, prinzi şi mai multă energie pentru a face paşi mari într-acolo. Încearcă să nu te lauzi la toată lumea cu succesul tău viitor, ci mai întâi ajungi acolo şi abia după aceea meriţi felicitări!
Capricorn
Eşti o fire pragmatică, dar dacă iubirea se combină şi cu interesul, atunci eşti un om fericit. Iubeşti şi cu sufletul, dar şi cu mintea, pentru că nu ai putea iubi pe cineva fără un sfanţ în buzunar. Aştepţi dovezi materiale de iubire şi simţi şi tu, la rândul tău, să faci gesturi de generozitate din iubire, ca să-i demonstrezi celuilalt cât de mult ţii la el. Relaţia voastră evoluează pe un teren stabil şi promiţător, cu mari şanse să mergeţi mai departe împreună ca o pereche foarte bine închegată ce pune accent pe un plan comun.
Vărsător
Veştile bune care sosesc pe neaşteptate te iau prin surprindere, dar te fac să speri şi mai mult de la viitor. Nici nu ai fi sperat asemenea schimbare de direcţie, este mai bine decât ai fi crezut că se poate întâmpla, semn că hazardul stă totuşi la baza multor evenimente fericite din viaţa ta. Planurile îndelung concepute şi construite nu au rezultate la fel de bune ca cele decise în ultima clipă, ca atare ar fi bine să te mai laşi, uneori, şi la voia întâmplării, fără să ai control asupra tuturor detaliilor. Fie ce-o fi!
Pești
Ai de ales dintre două lucruri la fel de neplăcute, dar oricum nu poţi scăpa de ele. Până la urmă, chiar dacă nu-ţi convine deloc situaţia, tot ca trebui să spui clar încotro mergi, dar ar fi bine să te rupi de gândul către cealaltă variantă, gândindu-te după aceea ce-ar fi fost dacă o alegeai pe cealaltă. Ai ales, gata, mergi pe această cale, chiar de-ar fi să ţi se pară că alt sens avea rezultate mult mai bune. Na nu avea, dezavantaje şi riscuri existau pe ambele căi de evoluţie, deci se poate spune că ai ales răul cel mai mic. Ocupă-te de asta până la capăt, fără să mai priveşti înapoi şi nici în curtea vecinului.
sursa: acvaria.com
Comentarii: