Berbec S-a terminat o etapa, deci acceptă ideea şi nu mai insista să o resuscitezi, când vezi cu ochii tăi că ai ajuns la capăt. A accepta acest final nu e o înfrângere, aşa cum ai fi tentat să spui, ci o mare dovadă de înţelepciune, pentru că aşa nu mai consumi inutil timp şi energie pentru ceva care nu mai are rost să continue, indiferent în faţa cărui final eşti – un final de relaţie, de job, de proiect, de vacanţă – de azi schimbi macazul şi porneşti altceva, dar fără a te tot întoarce la ce a fost înainte. Închizi un capitol dintr-o serie lungă de capitole, dar de acum merită să te concentrezi la ce urmează, nu la ce a fost!
Taur
Nu prea ai încredere în calităţile tale şi ţi se citeşte pe chip o perpetuă nemulţumire şi auto-critică pentru propria persoană. Îţi găseşti numai defecte, scoţi la iveală doar punctele slabe şi vulnerabilitatea de care unii se pot folosi pentru a te da la o parte. Luptă cu propriile temeri, inhibiţii sau complexe, pentru că pot fi păguboase în acele situaţii în care trebuie să-ţi pui în valoare atu-urile. Laudă-te, ai cu ce, şi nu te mai auto-învinovăţi pentru toate problemele omenirii!
Gemeni
Dacă nu ai libertate deplină de acţiune, parcă nu eşti în stare de nimic constructiv. Luptă pentru dreptul tău de a face ceva pe cont propriu, de a fi propriul stăpân, pentru că tu crezi în ideile tale şi merită să le faci ascultate. Sunt mai originale şi mai deosebite decât altele, şi, ca tot ce-i nou, sunt greu de acceptat de cei mai conservatori din fire, de fapt chiar aşa ca tine! Dacă ţi-ar urma sfaturile, mulţi ar avea de câştigat, dar sunt reticenţi la noutate. Chiar şi tu, la prima vedere!
Rac
E o zi profitabilă, care nu trece fără să-ţi ofere un câştig cât de mic. Fie că e vorba de afaceri care merg mai bine în aceste zile, fie că e o discuţie importantă ce va avea urmări concrete sau financiare în viaţa ta, termini ziua cu un sentiment de satisfacţie deplină. Poate apare în calea ta exact persoana de care aveai nevoie pentru a pune în aplicare o idee genială pe care o tot ţineai în stand by pentru că încă nu ai găsit omul potrivit care s-o valorifice alături de tine. Acum îl găseşti!
CITEȘTE ȘI: Cum își ruinează PROPRIA VIAȚĂ fiecare zodie
Leu
Şansa cea mai mare nu e unică, ci poate apărea din două direcţii în acelaşi timp. Posibil să fii atât de norocos încât să profiţi şi de una şi de alta la fel de bine. Parcă trece un înger protector pe deasupra ta şi îţi oferă o a doua şansă cu privire la o situaţie care nu ţi-a ieşit prea bine data trecută sau îţi aşează pe tavă mai multe opţiuni la fel de profitabile, şi doar de alegerea ta depinde asupra căreia te opreşti. Mai tragi un loz şi, surpriză, e tot câştigător! Nu trebuie să fii atât de suspicios în faţa întâmplării, ci să te bucuri că eşti tu norocosul!
Fecioară
Nu te lăsa intimidat de cei care încearcă să-ţi taie ţie elanul şi mai ales curajul de a visa cu ochii deschişi la un succes încă îndepărtat. Crede în el, fă toate sacrificiile de rigoare pentru a ajunge acolo şi, mai ales, ignoră criticile şi răutăţile celor invidioşi de pe margine. Dacă ei nu sunt în stare să viseze, să creeze, să lupte pentru scopurile lor măreţe, au tendinţa de a le strica şi altora cheful de a şi le urma pe ale lor. Nu-i asculta, deci, dar fii totuşi realist atunci când îţi stabileşti obiective foarte înalte: unele din ele necesită şi eforturi majore şi trebuie să cântăreşti atent dacă eşti pregătit pentru a le face faţă. Nu ţinti decât la scopuri pe care le poţi atinge!
Balanța
Stai şi cântăreşti o situaţie cu mai multe direcţii de interpretare, dar nu te grăbeşti să extragi concluzia. Aştepţi să apară toate detaliile necesare pentru a înţelege exact situaţia, deci tergiversează şi tu cumva lucrurile până când eşti convins că ai aflat toate aspectele, şi pro, şi contra. Decizia pe care o vei lua la final va fi în totală cunoştinţă de cauză, după ce ai analizat situaţia pe toate feţele. Ai încredere în raţionamentele tale, în modul în care analizezi situaţia, pentru că vei înţelege exact cum stau lucrurile pentru a-ţi spune ultimul cuvânt cu luciditate şi maturitate. Nu te juca, nu te grăbi, nu glumi cu deciziile tale!
Scorpion
Eliberează-te de acele amintiri pe care le tot cari după tine fără rost. Revino cu picioarele pe pământ, concentrat la ce se petrece acum în jurul tău. Energia pozitivă ţi-o extragi din prezent, nu din trecut, ca atare nu te mai întoarce iar şi iar în vremuri care s-au dus de mult. Ţi-ai învăţat lecţiile de atunci, şi se petrec lucruri mult mai interesante chiar acum în viaţa ta care merită mai multă atenţie. Singurul lucru bun pe care îl poate oferi trecutul, în acest moment, e că, după luni de aşteptare, când credeai că nimic nu se mai poate schimba în bine, finalmente poţi răsufla şi tu uşurat că ce a fost s-a terminat. Prezentul contează!
CITEȘTE ȘI: Cum SE COMPORTĂ fiecare zodie atunci când iubește. Tehnicile şi stratagemele folosite
Săgetător
Persoana care îţi apare azi în cale are un rol binefăcător pentru tine. Îţi oferă exact informaţia de care aveai nevoie, sfatul util care te scoate din impas sau doar şansa de a ieşi un pic din mediul tău obişnuit şi a uita de toate. Fii deschis la propuneri, invitaţii, discuţii, noi cunoştinţe, pentru că din contactul direct cu alte persoane se vor naşte azi cele mai interesante planuri. Numărul doi are o importanţă cu totul specială, deci tot ce faci în tandem cu altcineva va avea succes şi evoluează pe teren sigur. Nu sta singur, aşadar!
Capricorn
Nu te crampona de un banal hop, pentru că deţii toate resursele pentru a face faţă cu succes oricărei piedici. Nu ai nicio vină pentru felul în care s-au împotmolit lucrurile, alţii au avut un rol că s-a ajuns aici, dar tu ai exact soluţiile cele mai bune pentru a rezolva totul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Atitudinea pozitivă de învingător încrezător în forţele proprii se va dovedi a fi exact cheia acestei situaţii. Dacă-ţi torni cenuşă în cap, aşa cum fac cei din jurul tău, nu faci altceva decât să-ţi tai singur creanga de sub picioare şi să baţi pasul pe loc, fără ieşire.
Vărsător
Nu te aştepta ca judecata celor din jur să fie justă sau calmă, ci te poţi aştepta la replici de-a dreptul dureroase. Tu eşti un vajnic militant în slujba adevărului şi nimic nu te deranjează mai tare ca nedreptatea, ca atare, dacă nu meriţi criticile care ţi se aduc, vei riposta vehement şi nu te vei lăsa cu una, cu două. Vei găsi imediat armele pentru o contraofensivă, astfel încât să demonstrezi că ceilalţi greşesc în aprecierile lor la adresa ta. Apelează numai la armele corecte pentru a-ţi învinge rivalii şi nu-i lăsa să se comporte cu tine aşa cum nu ai merita, de fapt.
Pești
Fii pregătit pentru tot felul de piedici dacă ai azi de rezolvat probleme de natură oficială. Birocraţia se va dovedi a fi cel mai frustrant obstacol al planurilor tale, pentru că, la orice uşă baţi, mereu se va găsi cineva care să te întoarcă din drum pentru un document lipsă la dosar. Trebuie să te înarmezi cu răbdare şi calm dacă intri în contact cu reprezentanţii statului, pentru că ori nu-i găseşti în toane bune, ori aruncă pe umerii tăi tot felul de obligaţii, de parcă nu ai avea nici un drept. Probabil nu rezolvi nimic din ce ţi-ai propus azi, ci mai trebuie să vii şi mâine.
sursa: acvaria.com