X

HOROSCOP 17 noiembrie 2018

Berbec

Ţine sub control atitudinea ta un pic cam agresivă care nu va fi interpretată corect de cei din jur, chiar dacă e modul tău de a te ridica pentru cine ştie ce nedreptăţi, chiar dacă e ca o revoluţie personală prin care vrei să te eliberezi de un blocaj care te-a ţinut pe loc, ai grijă totuşi în ce direcţie canalizezi această criză de furie.

Ai putea da peste oameni şi mai nervoşi, şi mai agresivi, şi mai războinici, şi din confruntarea celor două tabere la fel de puternice e greu de crezut că va ieşi ceva bun. Unii te văd ca pe un rebel care nu ţine cont de nimic, nici de reguli, nici de limitări, dar e dreptul tău să te ridici pentru ceea ce îţi doreşti.

Taur

Te bucură liniştea care s-a instalat peste unele probleme care te-au ţinut pe loc în ultima vreme. Nu se mai întâmplă nimic, ceea ce e pe placul tău, pentru că aşa mai poţi răsufla şi tu un pic…

Prea ai fost implicat în tot iureşul evenimentelor, prea te-ai agitat mult, ca atare acum, că s-a instalat rutina şi calmul, nu poţi decât să te mai relaxezi şi tu cât de cât.

Într-o astfel de pauză binevenită, parcă începi să vezi lucrurile din alt unghi, încât descoperi mult mai uşor fisurile sau erorile din ultima perioadă. Găseşti soluţii mai bune, pentru că nu te mai împinge nimic de la spate.

Gemeni

Drumul pe care ai pornit nu demult duce la un nivel demn de toată aprecierea, pentru că pe parcurs vei acumula noi şi noi informaţii care vor crea, la final, un nivel superior pe care te vei putea baza mai apoi o viaţă.

Călătoria în care ai pornit e o şcoală a vieţii şi fiecare etapă mai pune o cărămidă la cel care vei deveni cândva. Că e un curs de specializare, că e o perioadă de ucenicie sub supravegherea unui expert, tot ce acumulezi acum devine bagaj bogat de cunoştinţe care te va propulsa mai apoi în poziţia de maestru!

Trage tare, învaţă, munceşte, pentru că e o ascensiune lentă.

CITEȘTE ȘI: 12 etape care preced sindromul burnout. Vezi în ce stadiu te afli

Dezvăluiri din viaţa Andreei Esca: Ce trucuri a folosit pentru a-l cuceri pe soţul ei

Rac

Ceea ce ar fi trebuit să fie un ajutor în avantajul tău, va avea efecte exact contrarii, pentru că cel care vrea să te ajute azi, mai degrabă strică. El crede că îţi oferă sfaturi utile, că îţi ridică moralul, că îţi dă exemple bune de urmat, dar o face într-o formă atât de nepotrivită, încât binele face mai mult rău!

Poate nici nu aveai nevoie de intervenţia sa, dar, din exces de zel, el se bagă în treburile tale dorind să-ţi fie de ajutor, în felul lui, dar nu reuşeşte. Mai bine te-ai descurca de unul singur decât cu tovarăşi care mai mult te încurcă, deci alege-ţi cu grijă companionii. Unii chiar nu sunt adecvaţi situaţiei în care te afli.

Leu

Eşti mulţumit de urmările unei decizii mai vechi, care dă acum semne bune! Ai avut curajul să schimbi macazul cu ceva timp în urmă, gest ce a generat ulterior mari schimbări în viaţa ta, iar acum poţi vedea cu ochii tăi aceste urmări pozitive.

Te feliciţi pentru faptul că ai avut curajul de a alege alt drum, de a aborda o atitudine nouă în faţa viitorului, pentru că, din acel moment, tu practic ai pornit pe alt drum şi ai devenit altul!

Dacă ai fi fost comod şi ai fi refuzat schimbarea, acum ai fi bătut pasul pe loc fără să mai aduci nimic nou, dar iată că ai luat decizii înţelepte cu efecte grozave pe termen lung. Ţine-o tot aşa, într-o continuă transformare în bine!

Fecioară

Ziua este incitantă şi îţi oferă tot felul de provocări. Eşti cuprins de un elan nou, care nu te reprezintă de obicei. Ori tocmai ţi s-au aprins călcâiele după cineva şi vrei ca relaţia voastră să evolueze mai repede spre un nivel superior, ori e doar o dorinţă fantastică de a începe un drum nou, pe care înainte nu aveai curaj să porneşti.

Energia care te copleşeşte scoate la iveală trăsături pe care nici tu nu ştiai că le ai: încredere, curaj, tărie de caracter, pe care trebuie să le pui în joc pentru a ajunge la scopul ales.

CITEȘTE ȘI: Cum RECUNOȘTI o portocală că este coaptă și dulce

Marele secret al verzei murate: Vindecă o boală cruntă

Balanță

Eşti blocat într-o idee fixă impusă de anturajul nepotrivit în care te afli. De fapt nu eşti lăsat să treci peste acest hop, pentru că ai alături de tine oameni fricoşi, demodaţi, rigizi, care nu te lasă nici măcar să încerci să faci ceva ca să depăşeşti impasul.

E nevoie de o viziune complet nouă asupra situaţiei în care te afli, una mai îndrăzneaţă, mai modernă, eliberată de toate acele piedici puse de fricile celor din jur. Nu te crampona în limitele dictate de cei din jur care îţi vorbesc despre sensul în care mergi doar în termeni sumbri.

Ai curajul să scapi de sub această influenţă nefastă: tu chiar poţi face ceea ce ceilalţi spun că ar fi imposibil!

Scorpion

Luptă pentru ceea ce doreşti, nu aştepta să pice din senin, pentru că nu se va întâmpla aşa. Fii sigur că scopul tău e greu de atins, nimic nu ţi se oferă pe tavă, şi, mai ales, te vei trezi cu tot felul de comentarii, critici şi piedici venite de la ceilalţi care nu vor să te lase să ajungi acolo unde visezi.

Dar cu cât e mai dificil drumul tău până la ţinta propusă, cu atât mai mare va fi satisfacţia de la final, pentru că nu poţi aprecia ceva ce se capătă uşor. La tine e complicat, obositor, necesită un mare consum de resurse, dar tocmai pentru că e atât de dificil, pe tine te motivează şi mai tare să ajungi acolo.

La final vei jubila în faţa celor care au încercat să-ţi taie elanul.

Săgetător

Nu te poţi detaşa nici azi de problemele majore de serviciu, ci simţi nevoia să discuţi cu cât mai multe persoane despre sarcinile nerezolvate încă. Discuţiile au un efect eliberator, pentru că, spunând altuia ce ai realizat până acum şi încotro vrei să mergi, descoperi ori o altă viziune asupra evenimentelor, ori o soluţie salvatoare, ori o eventuală eroare pe care, de unul singur, nu ai fi observat-o. Partenerul de viaţă sau un părinte îţi atrage atenţia asupra punctului cheie, astfel încât vei putea repara totul cu brio, deci cere păreri şi sfaturi.

CITEȘTE ȘI: Top MINCIUNI pe care femeile le spun barbatilor

Descoperire de senzaţie a nutriţioniştilor: Secretul incredibil al bananelor

Capricorn

Te întâlneşti cu oameni care, aparent, sunt în toate minţile, dar după ce schimbi câteva vorbe cu ei, îţi dai seama că sunt obsedaţi de lucruri ciudate, că au idei fixe, că au o atitudine bolnavă în faţa unor situaţii pe care tu le tratezi mult mai lejer.

Evită astfel de medii, dacă nu vrei să te împovărezi fără rost de griji inutile şi obsesii care nu te reprezintă. Ei te-ar putea influenţa negativ, pentru că ei văd duşmani şi pericole la tot pasul.

Tu priveşti lucrurile cu un dram de detaşare, de umor, ca şi cum ar fi ceva uşor de trecut, dar ei au impresia că pică cerul pe ei. Le poţi demonstra că nu e deloc adevărat, deci ridică-le tu lor moralul, dacă poţi!

Vărsător

Ai un sentiment ciudat cu care te-ai trezit de dimineaţă, cum că ceva urmează să se încheie în mod ciudat şi nedorit. Nu e o emoţie prea plăcută, e ca tracul de dinaintea unui eveniment căruia îi acorzi semnificaţii deosebite, şi ai tendinţa de a lăsa frica să se manifeste deasupra tuturor celorlalte emoţii.

Dacă presimţi că nu duce într-o direcţie bună, mai bine te confrunţi direct cu motivul temerilor tale, poate se mai poate redresa ceva înainte. Altfel vei regreta mai apoi că nu ai luat măsuri când ceva îţi atrăgea atenţia că s-ar putea întâmpla odată şi-odată.

Pești

Ai impresia că, pentru a face faţă unei provocări, ai nevoie de suportul unui anumit grup de persoane, dar te înşeli. Nu ei sunt cheia problemei tale, ci chiar tu ştii să te descurci de unul singur, iar acest impas este chiar punctul în care poţi să-ţi descoperi aceste calităţi.

Nu te baza doar pe alţii, mai încearcă să îţi pui şi propriile resurse la treabă, pentru că momentele acestea mai dificile au acest rol: de a scoate la iveală puteri pe care nici tu nu credeai că le deţii.

Ceea ce ţi se pare a fi un mare hop, ar putea fi de fapt drumul cel mai simplu către o mare reuşită, care să-ţi schimbe total părerea despre tine şi să-ţi amplifice cumva stima de sine. Poţi mai mult decât crezi!

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro