HOROSCOP

HOROSCOP 18 mai 2020

Berbec Dacă pleci la drum, trebuie să respecţi întocmai programul pentru că şi cea mai mică abatere de la orele şi minutele fixate poate genera un mic haos. Nu te baza că ai timp berechet la dispoziţie, pentru că vei vedea că timpul trece ca gândul şi nici nu-ţi dai seama când intri în panică pentru că nu-ţi mai ajunge. Organizează-te perfect, n-o mai lungi, crezând că ai ore suficiente, dar nici nu lăsa pe ultima clipă, pentru că nu va ieşi chiar aşa de bine cum ai sperat. Tot ce ai astăzi în plan necesită rigoare, să se desfăşoare după termene foarte fixe, ca şi cum ai avea un avion de prins sau ai avea o oră limită de închidere într-un anumit loc. Trebuie să te adaptezi ritmului în care trece timpul.

Taur
Ştii să scoţi bani şi din piatră seacă, încât i-ai putea uimi pe toţi cum, dintr-o situaţie financiară nu tocmai fericită, ai ajuns dintr-o dată la prosperitate. E talentul tău de afacerist la mijloc, flerul tău de a investi în cel mai profitabil sens, deci foloseşte-te de acest atu pe care îl ai la tine pentru a-ţi regla conturile. Atât de mari pot fi diferenţele încât de la zero te trezeşti la sume cu mai mulţi de zero… în coadă! Pune-ţi mintea la contribuţie, gândeşte-te ce mai poţi să vinzi, ce mai poţi să oferi, ce servicii mai poţi presta pentru a urca mai repede spre profit. Dar atenţie, roata se poate învârti şi invers… spre zero absolut, dacă sari calul!

Gemeni
Dacă nu ai libertate deplină de acţiune, parcă nu eşti în stare de nimic constructiv. Luptă pentru dreptul tău de a face ceva pe cont propriu, de a fi propriul stăpân, pentru că tu crezi în ideile tale şi merită să le faci ascultate. Sunt mai originale şi mai deosebite decât altele, şi, ca tot ce-i nou, sunt greu de acceptat de cei mai conservatori din fire, de fapt chiar aşa ca tine! Dacă ţi-ar urma sfaturile, mulţi ar avea de câştigat, dar sunt reticenţi la noutate. Chiar şi tu, la prima vedere!

Rac
Eşti obosit şi această stare de epuizare fizică reduce sensibil randamentul la orice activitate. Să nu te mire că apar critici, că ţi se reproşează o oarecare indiferenţă sau neimplicare, dar nimeni nu vede de fapt cât de stresat eşti. Ţi-ai luat prea multe sarcini pe umeri şi eşti copleşit de gravitatea lor. Învaţă să mai refuzi unele misiuni pe care nu le poţi duce acum la îndeplinire, mai spune şi nu la nevoie, pentru că unul eşti şi ai şi aşa destule pe cap. Nu vei găsi cele mai bune soluţii şi nici proiectele la care îţi aduci contribuţia nu înaintează prea repede, pentru că om eşti şi tu şi ai limitele tale fizice.

Citește și: Zodiile care au cel mai frumos CARACTER

Leu
Ţi se pare că numai pe umerii tăi apasă cele mai neplăcute condiţii, cele mai grele sarcini sau că eşti mereu dezavantajat de alţii. Faci sacrificii peste sacrificii, dar nu te simţi deloc bine când vezi că acestea nu au efectele scontate. Dai mult de la tine, treci mereu cu vederea, taci şi înghiţi, dar ai început să te întrebi dacă merită. Ce ai de câştigat de pe urma acestor compromisuri? Mai nimic, deci insatisfacţia creşte, ca atare gândeşte-te serios dacă merită să le tolerezi în continuare. Poate e timpul să întorci foaia!

Fecioară
Eşti un justiţiar prin definiţie şi, dacă descoperi că cineva te-a minţit, iei măsuri severe. Intuiţia ta nu greşeşte, ci îţi dai seama imediat dacă cineva umblă cu cioara vopsită pe lângă tine, de aceea te vei folosi de simţurile tale pentru a scoate la iveală adevărul şi pentru a pedepsi vinovaţii. Nu poţi accepta nici măcar micile ipocrizii amicale, ci, dacă ai ceva de spus, spui adevărul pe şleau, lăsând la o parte amabilitatea şi diplomaţia. Eşti de părere că lucrurile importante trebuie exprimate sincer şi ferm decât să te ascunzi după deget.

Balanță
Nu te apuca de sarcina pe care o ai azi în plan fără să fii sigur că ai înţeles perfect ce ai de făcut. Din grabă, ca să nu pierzi timpul, ai fi tentat să porneşti fără să te informezi suficient şi vei da piept cu un moment critic ce te poate întoarce înapoi. Este un plan dificil, nu se ajunge repede sau uşor la rezultate, dar dacă te documentezi cu seriozitate şi cântăreşti atent ce ai de făcut, pe ce resurse te bazezi şi cu ce strategie pleci la drum, lucrurile vor progresa foarte bine. Greu e să iei startul, pentru că, pe urmă, vor merge de la sine, dar nu porni până nu ai studiat problema pe toate feţele. Se pot ascunde multe aspecte subtile în spatele aparenţelor!

Scorpion
Eliberează-te de acele amintiri pe care le tot cari după tine fără rost. Revino cu picioarele pe pământ, concentrat la ce se petrece acum în jurul tău. Energia pozitivă ţi-o extragi din prezent, nu din trecut, ca atare nu te mai întoarce iar şi iar în vremuri care s-au dus de mult. Ţi-ai învăţat lecţiile de atunci, şi se petrec lucruri mult mai interesante chiar acum în viaţa ta care merită mai multă atenţie. Singurul lucru bun pe care îl poate oferi trecutul, în acest moment, e că, după luni de aşteptare, când credeai că nimic nu se mai poate schimba în bine, finalmente poţi răsufla şi tu uşurat că ce a fost s-a terminat. Prezentul contează!

Citește și: Genialele zodiacului! Cele trei zodii de femei cu o inteligenţă sclipitoare

Săgetător
Iubirea nu trebuie să fie pasivă, calmă, în care doar să aştepţi să ţi se ofere ce ai nevoie, ci e un schimb continuu de emoţii, de sentimente, de servicii oferite unul altuia. Implică-te mai mult, şi cel drag oferă multe dar totodată pretinde şi de la tine să oferi mai mult, deci nu fi nici comod, bucurându-te doar de darurile sale, nici egoist, aşteptând să fii doar tu onorat, răsfăţat, luat în seamă. Ceea ce îţi place ţie îi place şi celuilalt, ca atare participă şi tu cu aceleaşi resurse la jocul iubirii. Vei vedea ce efecte fantastice are reciprocitatea, cooperarea, dialogul sincer şi schimbul echitabil de gesturi frumoase. Primeşti – dăruieşti, dar şi invers!

Capricorn
Totul vine către tine la un moment dat, fii sigur de asta, singurul dezavantaj e că nu se întâmplă chiar atunci când ai dori tu. Ţi se pune din greu răbdarea la încercare, dar, dacă ceva durează mai mult decât ai fi sperat tu, nu înseamnă că nu se mai întâmplă. Ai răbdare, aşadar, aşteaptă momentul acela divin când visul ţi se împlineşte, dar nu renunţa la scopul tău cel mai înalt, oricât ar mai dura. Legea atracţiei funcţionează de minune, cheamă cu încredere ceea ce vrei să primeşti de la viaţă, dar nu te opri din mers. Există un timp pentru toate, deci inclusiv pentru materializarea visului tău, doar că nu coincide perfect cu propria ta programare.

Vărsător
Nu te lăsa intimidat de cei care încearcă să-ţi taie ţie elanul şi mai ales curajul de a visa cu ochii deschişi la un succes încă îndepărtat. Crede în el, fă toate sacrificiile de rigoare pentru a ajunge acolo şi, mai ales, ignoră criticile şi răutăţile celor invidioşi de pe margine. Dacă ei nu sunt în stare să viseze, să creeze, să lupte pentru scopurile lor măreţe, au tendinţa de a le strica şi altora cheful de a şi le urma pe ale lor. Nu-i asculta, deci, dar fii totuşi realist atunci când îţi stabileşti obiective foarte înalte: unele din ele necesită şi eforturi majore şi trebuie să cântăreşti atent dacă eşti pregătit pentru a le face faţă. Nu ţinti decât la scopuri pe care le poţi atinge!

Pești
E o zi profitabilă, care nu trece fără să-ţi ofere un câştig cât de mic. Fie că e vorba de afaceri care merg mai bine în aceste zile, fie că e o discuţie importantă ce va avea urmări concrete sau financiare în viaţa ta, termini ziua cu un sentiment de satisfacţie deplină. Poate apare în calea ta exact persoana de care aveai nevoie pentru a pune în aplicare o idee genială pe care o tot ţineai în stand by pentru că încă nu ai găsit omul potrivit care s-o valorifice alături de tine. Acum îl găseşti!

sursa: acvaria.com

 

 

 

 

 

Comentarii: