Berbec Stai de vorbă cu o persoană care reprezintă autoritatea în ochii tăi, pentru că îl consideri net superior ţie prin experienţa sa de viaţă, prin bagajul de cunoştinţe pe care îl deţine, poate prin funcţia pe care o ocupă în societate şi baţi la uşa lui cu speranţă şi încredere că îţi va oferi cel mai folositor sfat pentru situaţia în care te afli. Singur nu ai găsit o cale potrivită, de aceea, înainte de a porni spre ceva nou, vrei să vezi ce-ţi transmite acest om. Ideile care vin de la el vor avea efecte fantastice asupra ta: te motivează, te ambiţionează, te încarcă la maximum de energie. Dacă îi urmezi îndrumările, vei avea numai de câştigat, pentru că el îţi arată o soluţie foarte bună, deja verificată în practică.
Taur
A sosit momentul să iei o pauză înainte de a extrage concluzia finală la proiectul care se apropie de sfârşit. Nu te grăbi să iei acum o decizie categorică, pentru că e posibil să mai descoperi ceva de rezolvat chiar pe ultima sută de metri. O zi de detaşare, departe de iureşul evenimentelor, poate fi de folos pentru a mai trece totul odată în revistă şi a înţelege mai bine nivelul la care ai ajuns. Poate chiar cea mai bună informaţie apare exact acum, la final, la timp pentru a schimba complet tot cursul planurilor tale, ca atare nu spune hop până nu sari!
Gemeni
Azi nu poţi face ce vrei, din cauza unor persoane care au grijă să-ţi atragă de fiecare dată atenţia că nu eşti decât un simplu executant, un pion pe tabla altuia de şah, stând la cheremul celor mai puternici. Nu eşti lăsat să te exprimi în voie, şi stai în banca ta din cauza acelor condiţii ostile care te reduc la tăcere. Te afli într-un mediu marcat de restricţii, de reguli severe, de o oarecare rigiditate în care nu te poţi simţi în largul tău, chiar dacă eşti genul de om care îşi accept uşor poziţia de subaltern.
Rac
Uneori e bine să-ţi susţii punctul de vedere cu un dram de agresivitate, pentru că doar aşa vei reuşi să ai ultimul cuvânt într-o dispută. Găseşti tonul potrivit pentru a te face ascultat şi inspiri siguranţă de sine şi fermitate, ceea ce te ajută să te impui în faţa tuturor cu uşurinţă. Nu aluneca însă spre agresivitate verbală, orice ar fi, chiar dacă unii te vor irita cu modul lor de comunicare, ci trebuie să continui să vorbeşti cu amabilitate şi încredere deplină în mesajul pe care îl ai de transmis.
CITEȘTE ȘI: Cum SE COMPORTĂ fiecare zodie atunci când iubește. Tehnicile şi stratagemele folosite
Leu
Un mare noroc apare în calea ta prin intermediul unei informaţii salvatoare. Nu numai că îţi rezolvă ca prin farmec una din marile tale probleme actuale, dar deschide o perspectivă complet nouă asupra viitorului unor acţiuni care te preocupă. Porneşte pe calea cea nouă fără teamă, optimist şi încrezător în reuşită, pentru că totul va fi ocrotit de undeva de sus de o stea norocoasă ce te va duce repede spre un succes de toată frumuseţea. Dacă îţi era teamă să dai startul unui sens mai îndrăzneţ, fă-o acum! Momentul e favorabil noilor începuturi.
Fecioară
Nu poţi sta degeaba azi, ai multe de făcut şi ai şi starea necesară pentru a te concentra eficient la o activitate cu un consum mare de efort intelectual. Nu te sperie nici cărţile cu sute de pagini, nici cantităţile uriaşe de informaţie de acumulat peste noapte, pentru că ai o capacitate de învăţare de invidiat, numai că de data aceasta eşti prins într-un moment de epuizare nervoasă când randamentul tău e ceva mai scăzut, de aceea şi efortul tău e mai mare pentru a ţine minte cifre, date, informaţii complexe.
Balanța
Te enervează rutina acestei zile, dar încearcă să te concentrezi asupra proiectelor începute, chiar dacă nu mai au nimic nou de oferit. Este un moment bun pentru a încheia o acţiune asupra căreia te-ai aplecat vreme îndelungată, pentru că se presupune că tot ce era de făcut deja s-a înfăptuit şi acum e doar vremea ultimelor retuşuri înainte de a-i pune punct. Mai apoi vei începe ceva nou, probabil, dar azi ar fi bine să duci la capăt acest capitol, în ciuda monotoniei instalate. Te vei simţi mult mai bine după ce-i vei pune punct definitiv!
Scorpion
Azi te apleci cu mai multă conştiinciozitate asupra studiului, ori pentru că se apropie un eveniment cu o conotaţie specială în poziţia ta de învăţăcel – un examen, un interviu, un extemporal important – ori pentru că simţi că ai rămas cumva în urmă la anumite teme şi vrei să te mai upgradezi un pic, să te mai pui la curent cu noutăţile din breasla ta. E o reală plăcere să cauţi cărţi, să te documentezi de pe net, să stai de vorbă cu oameni cu mai multă experienţă care te pot îndruma foarte bine în direcţia care te preocupă. Închei ziua cu un sentiment de imensă satisfacţie că te-ai mai îmbogăţit cu ceva din punct de vedere intelectual şi abia aştepţi să arăţi ce ştii şi să pui în practică ceea ce ai învăţat.
CITEȘTE ȘI: Cum își ruinează PROPRIA VIAȚĂ fiecare zodie
Săgetător
Discuţi cu familia despre unele planuri de viitor care cer un oarecare dram de curaj, dar pentru că primeşti de la ei numai reacţii entuziaste, asta îţi amplifică şi ţie dorinţa de a ajunge mai repede acolo unde visaţi cu toţii. De tine depinde felul cum vei construi aceste perspective promiţătoare, tu eşti capul lor, eşti îndrumătorul, eşti motorul de energie, ca atare totul va evolua excelent cât timp interesul tău e maxim şi implicarea ta totală. Merită efortul, pentru că e bucuria familiei tale în joc şi, de dragul lor, eşti capabil de adevărate gesturi de bravură!
Capricorn
Te simţi plin de energie, de parcă ai întinerit peste noapte, dar această stare de bine şi de lejeritate vine din interiorul tău. Ai reuşit să te debarasezi de o mentalitate care nu-ţi face bine, de griji şi temeri, de nesiguranţă şi stres, şi descoperi dintr-o dată că, scoţând aceste aspecte din minte şi din vocabular, viaţa e de-a dreptul luminoasă şi frumoasă! E exact atitudinea potrivită pentru a te simţi din nou liber să faci ce vrei, ca atare caută o cale, poate chiar cu conotaţii spirituale, care să declanşeze această schimbare de optică. Meditează, retrage-te în forul tău interior şi roagă-te, punându-te pe tine însuţi în centrul luminii!
Vărsător
Schimbarea pe care o aştepţi ca pe un miracol nu vine din stele şi nici din senin, ci stă chiar în puterea ta să îi dai voie să se manifeste în viaţa ta. Eşti un lider înnăscut, ai la tine toate resursele necesare succesului, ştii exact ce ai de făcut, dar mai ai nevoie, uneori, doar de scânteia care să aprindă acest motor pentru ca el să te ducă apoi la succesul garantat. E timpul pentru a lua o decizie prin care să dai alt curs unor proiecte de la care ai mari aşteptări, dar, din când în când, mai e nevoie şi de o schimbare de macaz. Va fi una de bun augur, după care vor începe să evolueze lucrurile într-un ritm crescut, mult mai bun! Spune: start!
Pești
Nu pune la suflet micile motive de supărare care mai apar la orizont. Dacă nu le dai prea multă atenţie, vor dispărea de la sine, ca atare cea mai bună atitudine în faţa lor este umorul. Glumind pe seama veştilor tocmai aflate, luându-le cumva peste picior, de parcă ar fi motiv de distracţie şi nicidecum unul de îngrijorare, vei vedea că efectele lor vor trece pe lângă tine fără să te atingă. Situaţia de faţă e prea banală ca s-o amplifici atât. Zâmbeşte, râzi, glumeşte pe marginea celor aflate, deoarece e atitudinea cea mai bună pentru ca efectele negative să nu se resimtă în nimic din ceea ce faci.
sursa: acvaria.com
Comentarii: