Berbec
Deşi totul pare să evolueze mult prea simplu, aproape fără a depune vreun efort, vei vedea că totul urmează totuşi o planificare foarte bine pusă la punct. Nimic nu-i întâmplător în sensul pe care-l urmezi aproape într-o doară, ca atare, deşi pare un joc, e totuşi un joc de strategie! Există şi reguli de urmat, şi limite stricte, dar norocul tău e că reuşeşti să vezi doar partea pozitivă a acestui proces, fără să te cramponezi de ce nu ai voie să faci. Fii sigur că eşti condus de un fir director perfect spre finalul acestui exerciţiu, astfel încât să poţi spune la capăt că toate s-au desfăşurat exact aşa cum doreai. Nu controla, ci lasă-te dus de val: duce acolo unde trebuie!
Taur
Se vede că ţi-ai cam pierdut interesul pentru un plan la care ai muncit mult. Te copleşeşte o stare de comoditate, care nu te reprezintă de obicei, dar pesemne că ai nevoie de odihnă. Ia-ţi o zi de totală relaxare, de lene eliberatoare de stres, pentru că ai tras destul înainte. Cel mai bine ar fi să refuzi orice invitaţie care ar putea cere de la tine chiar şi cel mai mic efort, pentru că nu prea ai energie în tine. Dacă nu apare nimic nou în program, permite-ţi mai mult somn, câteva ore de lectură sau de visare, dar nu te răsfăţa totuşi cu prea multe bunătăţi culinare, pentru că te paşte un kilogram în plus peste noapte.
Gemeni
Te simţi complexat, inhibat de nişte reguli pe care alţii ţi le impun ca literă de lege, ceea ce îţi reduce simţitor libertatea de mişcare sau de acţiune. Eşti obligat să faci cum ţi se spune, deşi nu eşti deloc de acord cu acele principii dictate de alţii cu autoritate, dar probabil nu te poţi opune, deocamdată. Faci astfel un mare compromis, dar consideră acest gest ca fiind preţul ce se cere plătit pentru a depăşi un impas. Poate te simţi împovărat sau vinovat că accepţi principii pe care nu le accepţi şi în care nu crezi, dar e doar modul tău de a te supune ordinelor altora mai puternici, care pot apela şi la măsuri coercitive în caz de nesupunere. N-ai dori asta…
Rac
Nimeni nu-i înţelege mai bine ca tine pe cei care suferă, care nu au nimic, care nu-şi găsesc drumul în viaţă. Poate şi pentru că ai trecut şi tu prin momente similare şi te poţi pune cel mai uşor în pielea celuilalt. Ai tu un talent special de a empatiza cu oricine, de a înţelege perfect ce simte, astfel încât tu îl poţi consola cel mai bine. Nu plângi alături de el ca să-i accepţi abandonul în faţa greului, ci dimpotrivă: preiei pe umerii tăi ceva din problema care îl apasă şi îi arăţi, prin exemplu personal, că nimic nu e imposibil, că şi cel mai complicat hop poate fi depăşit dacă te descătuşezi de frici şi slăbiciuni. Arată-i că are voie să facă ce vrea, că nu îl ţine nimeni cu forţa captiv în închisoarea gândurilor negative şi că se poate elibera.
Citește și: Jocurile EROTICE preferate, în funcție de zodie
Leu
Este o zi dedicată iubirii, sărbătoreşti un succes sentimental, o cerere în căsătorie, o logodnă, prima întâlnire cu cel de care eşti îndrăgostit, deci numai evenimente fericite. Participă şi alţii alături e tine, semn că toţi se bucură pentru reuşita ta şi te felicită, te copleşesc cu vorbe frumoase, te stimulează să mergi şi mai departe pentru că eşti pe drumul cel bun spre împlinirea unui vis. Inima ta are motive certe de încântare, te simţi răsfăţat de Cupidon şi fiecare clipă petrecută alături de cei care te iubesc necondiţionat sunt sursă de energie pozitivă şi emoţii minunate.
Fecioara
Mare grijă până unde întinzi coarda în cazul unui conflict mai agresiv, pentru că poate denatura în ceva mult mai urât. O vorbă necontrolată, un gest impulsiv, o decizie pripită pot da peste cap planuri care ajunseseră departe, tocmai de aceea trebuie să gestionezi cu prudenţă orice factor de risc cu care te confrunţi azi. Eşti pe cale să strici o prietenie de o viaţă, să ieşi dintr-o relaţie care evoluase bine o perioadă sau să abandonezi un proiect pentru că nu te mai înţelegi cu tovarăşii tăi de echipă. Dacă altceva nu se mai poate face decât să renunţi, probabil acel lucru nu era pentru tine!
Balanța
Ieşi din mediile în care planează ostilitatea, agresivitatea de orice natură sau un spirit de competiţie folosit greşit, pentru că nu prea îi vei face faţă! Fii cu mare băgare de seamă în discuţiile aprinse pe care le porţi azi cu un adversar, pentru că lucrurile ar putea ajunge într-un punct critic, din care nu va ieşi nimic bun. Ori scandalul ajunge la cote alarmante, ori descoperi, cu această ocazie, câtă invidie sau răutate este în celălalt, dar fă tot posibilul să nu pici în capcana energiilor negative declanşate de rivalul tău, pentru că nervii nu vor scoate din tine ce ai mai bun, ci îi vei da apă la moară acestuia.
Scorpion
Ai un mare vis în minte dar parcă nu-l mai poţi păstra doar pentru tine. Începi să-l împărtăşeşti cu alţii şi vei descoperi atâţia oameni care au aceleaşi vise. Dacă v-aţi uni forţele, fiecare cu ce ştie mai bine, aţi putea grăbi momentul mult aşteptat al împlinirii visului. Ascultă părerile celor din jur, schimbaţi opinii, împărtăşiţi fiecare din experienţa proprie, pentru că fiecare are câteva ponturi bune pe care le-ar putea folosi şi alţii. Nu trebuie să păstrezi secretul asupra viselor tale, ci să încerci să ţii cont şi de sfaturile primite.
Citește și: Care este ZIUA NOROCOASĂ a fiecărei zodii
Săgetător
Eşti vesel şi te bucuri de tot ceea ce vezi şi îţi încântă inima. Dragostea este una din preocupările preferate ale acestei zile şi faci tot posibilul să fii mereu în compania persoanei iubite care te răsfaţă, pur şi simplu, de atâta afecţiune. Spiritul jucăuş care încă te cuprinde are totuşi şi o latură superficială, şi anume te face să te comporţi ca un adolescent în relaţia cu sexul opus, încât faci declaraţii de dragoste fără consistenţă, doar de dragul iubirii.
Capricorn
Ai mari rezerve dacă să te implici acum în planul pe care ţi-l prezintă cineva cu mult aplomb. Eşti mult mai suspicios ca altădată şi ai mereu impresia că în spatele aparenţelor mult prea frumoase se ascunde ceva care ţi-ar putea crea neplăceri, mai devreme sau mai târziu. Intuiţia ta este bine dezvoltată şi vei reuşi să descoperi la timp fisurile secrete astfel încât să nu te bagi în ceva periculos pentru tine. Mai bine mai aştepţi, pentru că nu e singura ocazie care ţi se oferă. Vor mai veni şi altele şi, dacă o accepţi pe cea de acum, vei regreta că te-ai pripit.
Vărsător
E o plăcere să descoperi alături de tine oameni cu aceleaşi idealuri, care vâslesc în aceeaşi direcţie cu tine, care cred în aceleaşi valori. Fă tot posibilul să-i păstrezi alături de tine, să vă uniţi forţele pentru acelaşi scop, deoarece împreună totul va părea mult mai simplu. Dacă aţi lupta fiecare pe cont propriu pentru acelaşi vis, piedicile ar fi mai mari, or, dacă veţi forma o echipă, cu aceeaşi pasiune şi energie, şi roadele ar fi mult mai aproape. La final, desigur, va trebui să împărţiţi echitabil victoria şi să vă apreciaţi unii altora contribuţia, recunoscând că singuri nu aţi fi ajuns aici.
Pești
Discuţi despre bani cu un ton mult mai serios, pus pe fapte mari. Eşti în faţa unor investiţii masive, a unor achiziţii de zile mari sau poate a unei tranzacţii majore cu efecte pe termen lung, cum ar fi cumpărarea unui obiect scump (o casă de exemplu). Pe de altă parte, deciziile de natură financiară pe care eşti gata să le iei te pot influenţa pe luni de zile de acum înainte, tocmai de aceea nu ai voie să glumeşti sau să iei decizii pripite, ci să chibzuieşti profund asupra direcţiei spre care eşti gata să porneşti.
sursa: acvaria.com
Comentarii: