Nu te crampona de o singură cale de evoluţie, când ar mai fi atâtea altele ce merită descoperite. Experimentează, aşadar, încearcă şi pe una, şi pe alta, vezi cât de multe opţiuni ai la dispoziţie şi nu te decide asupra uneia singure până nu ai încercat mai multe.
Vei vedea că e cu totul altceva să iei o decizie în deplină cunoştinţă de cauză, după ce deja ai acumulat o gamă largă de idei.
Azi ai putea găsi o cale complet nouă, la care nici nu te gândeai înainte, şi care ar merita aşezată la loc de cinste pe lista ta de schimbări de direcţie la care te gândeşti din ce în ce mai serios. Când va veni clipa decisivă, vei avea o paletă largă de nuanţe la îndemână!
Dacă ai parte de câteva momente de linişte, aceasta e starea ideală pentru a asculta mai profund în conştiinţa ta. E acolo o voce care nu se aude tot timpul din cauza vacarmului cotidian în care trăieşti, dar azi, pentru că se lasă tihna peste toate măcar pentru puţin, ai parte de revelaţia propriei tale voci interioare.
Era acolo tot timpul, dar poate nu i-ai acordat suficientă atenţie, poate nu ai auzit-o întotdeauna foarte clar, dar azi e mult prea sonoră şi prea puternică pentru a o mai ignora.
Ţine cont de ceea ce-ţi transmite, fie că e vorba de o încurajare de a începe ceva sau de avertismentul de a termina altceva. Apar multe semne care te înseamnă să priveşti spre interior!
Eşti în faţa unui proiect foarte interesant, dar care nu ar fi decât o reeditare a unui eveniment de excepţie de mai demult. Adu-ţi aminte cât de bine s-au rezolvat toate atunci şi repetă reţeta de succes de dinainte.
Pentru că poţi compara perfect evenimente de atunci cu cele de acum. Se pot repeta întocmai, şi totul depinde numai de spiritul tău întreprinzător, de energia pe care o investeşti în acest proiect şi de capacitatea de a clădi totul cu bucurie şi încredere deplină în rezultate.
Acum merită să aprinzi doar scânteia iniţială, şi ai să vezi ce rapid vor aşeza toate pe făgaşul normal spre marele succes de la capăt!
CITEȘTE ȘI: Pete pe covor sau mochetă? Metoda eficientă de curăţare, pe bază de ingrediente din gospodărie
Sfaturi de la profesionişti: Trucurile care fac mult mai uşoară curăţenia în gospodărie
Priveşte la partenerul tău de suflet ca şi cum ar fi reflexia ta, pentru că cine se asemănă se adună. Sunteţi foarte asemănători din multe puncte de vedere, fie că e vorba de calităţi, fie că e vorba de defecte, ca atare nu judeca la el ceea ce vezi, pentru că ar însemna să te judeci pe tine.
Iubirea care v-a adus împreună a fost ingredientul care v-a echilibrat în aşa fel încât acum vă puteţi privi unul pe altul cu toleranţă, cu îngăduinţă, pentru că nici el nu e perfect, cum nici tu nu eşti perfect.
Vă iubiţi pentru ceea ce reprezentaţi, cu imperfecţiunile fiecăruia, dar da, vă iubiţi aşa cum sunteţi! Transmite-i celui drag iubirea ca şi cum ţi-ai oferi-o ţie!
Ca să poţi ajunge la un anumit punct de pe harta viselor tale, uneori e nevoie să îmbraci şi o haină care nu te reprezintă, te deghizezi cumva într-un om care nu eşti de fapt.
O faci pe leul când tu eşti un mieluşel, o faci pe durul când tu eşti un sensibil, dar e nevoie şi de astfel de atitudini false din când în când, pentru a lăsa o altă impresie asupra ta.
Nu e o atitudine mincinoasă, ci un mod de a te îmbărbăta singur, pentru a prelua, din jurul tău, ceea ce tu de fapt nu ai sau nu eşti. Eşti ca un cameleon care reuşeşte să preia de la mediul din jur exact ce are nevoie pentru a supravieţui.
O faci cu succes, pentru că ştii că e spre binele tău chiar dacă acolo, în suflet, tu nu eşti aşa cum încerci să pari.
Fii convins că deţii absolut toate resursele de care ai nevoie pentru a duce la capăt proiectul pe care îl dezvolţi cu multă pasiune.
Investeşti enorm în ceea ce faci acum: timp, energie, optimism, entuziasm, dorinţă, şi din asemenea capital investit nu poate ieşi decât ceva de calitate. Continuă pe acelaşi drum, în acelaşi ritm, pentru că succesul visat chiar nu e departe.
Atâta doar că, pe parcurs, mai ai nevoie de câte un impuls, de câte un stimulent care să te împingă mai departe, pentru că mai apar momente când rămâi fără resurse, dar numai tu ştii cum reuşeşti să le încarci la loc, precum benzina în rezervor.
CITEȘTE ȘI: Toţi şoferii trebuie să ştie: Cum ţii rugina departe de maşină în sezonul rece
Scapă rapid de gheaţa de pe maşină: Trucuri pentru dezgheţarea rapidă a parbrizului
Te afli într-un mediu în care, altădată, te simţeai mult mai bine şi aveai relaţii amicale cu toată lumea, dar de data aceasta ceva te irită şi te face să te comporţi ostil.
Fă un efort să te adaptezi tu la acest grup, nu invers, pentru că tu eşti factorul perturbator care dă peste cap armonia şi buna înţelegere.
Dacă ai mereu ceva de comentat şi critici părerile cu care ceilalţi reuşesc să se pună de acord, e semn că cel recalcitrant eşti tu, deci trebuie să îţi revizuieşti cumva atitudinea agresivă.
Ai nevoie de ajutor într-un moment important pentru cariera ta şi când te uiţi în jurul tău, te miri şi tu câţi prieteni adevăraţi aduni în preajma ta.
E felul lor de a-ţi arăta că ţin la tine şi că apreciază ajutorul pe care şi tu, la rândul tău, l-ai oferit când au trecut şi ei prin situaţii similare. Te poţi baza întru totul pe ajutorul celor care îţi ţin companie care fac tot posibilul să rezolve problema care te preocupă.
Cu asemenea colectiv alături, eşti mai motivat, mai curajos să mergi mai departe şi totul ţi se pare mult mai uşor. Iată la ce sunt buni prietenii!
Nu accepta doar să fii condus din umbră, ci, în situaţia de faţă, trebuie să preiei chiar tu frâiele unui anumit demers. A fi simplu călător într-o maşină condusă de altul, nu se va dovedi a fi cea mai potrivită atitudine, deci luptă cu dorinţa altora de a-ţi da ordine ci încearcă să faci chiar tu totul.
Altceva e să încerci decât să renunţi la luptă şi a-ţi accepta poziţia de spectator la eforturile altora.
Dacă accepţi doar această poziţie de subaltern, când ajungi la capăt vei descoperi că nu e locul în care doreai să ajungi, deci cel mai bine e să iei atitudine încă de la început, ca să nu fii ghidat într-o direcţie nepotrivită dorinţelor tale.
CITEȘTE ȘI: Învaţă de la oamenii care nu se îmbolnăvesc niciodată! Ce ‘strategii’ aplică în viaţa de zi cu zi
Specialiştii au dezvăluit lista: Alimentele care ne feresc de bolile de inimă
Adu-ţi aminte de o sarcină pe care nu ai dus-o la îndeplinire la timpul potrivit, cândva în trecut, şi care acum îşi cere de urgenţă dreptul de a o termina.
Aruncă deci o privire înapoi, pentru că acum deţii toate resursele pentru a o încheia cu brio şi a o şterge mai apoi de pe lista de restanţe. Că e vorba de un împrumut în bani nereturnat până acum, de o promisiune neonorată sau de un plan abandonat mai demult, acum toate ar putea merge mult mai uşor, ca atare ocupă-te un pic şi de lucrurile uitate printre amintiri.
Mai lasă şi tu de la tine, nu mai trece în revistă, la nesfârşit, acele lucruri din trecut care nu au ieşit chiar aşa cum ai fi dorit. Sunt momente în care, ca să treci pe un nivel mai bun, e nevoie să abandonezi balastul care nu-ţi mai trebuie, şi acelaşi lucru trebuie să faci şi tu azi.
Tot cărând după tine un bagaj inutil şi greu, practic îţi tai tot elanul. Iartă, uită, închide capitolul care nu mai are nici un rol în povestea ta şi gândeşte-te la următorul episod din viaţa ta.
Eşti în faţa unui nou început, dar trebuie să intri în această nouă etapă complet eliberat de temeri, amintiri sau regrete.
Nimereşti într-un mediu ceva mai ostil, de oameni rigizi şi demodaţi, care nu îţi înţeleg creativitatea şi originalitatea, ci doar ţi le critică. Nu trebuie să le dai lor satisfacţie şi să te comporţi aşa cum le-ar plăcea lor: fii tu însuţi orice ar fi şi poartă-te cum crezi doar tu de cuviinţă.
Ce rost are să-ţi cenzurezi orice gest, orice cuvânt, orice idee doar pentru că cineva alături de tine strâmbă din nas în permanenţă? Faci un lucru care te reprezintă, şi nu merită să urmezi doar îndrumările limitate ale celor care îţi sunt în preajmă.
Tu poţi mai mult decât te lasă ei să manifeşti, ca atare revendică-ţi libertatea totală de a face lucrurile în felul tău. Ei n-au decât să comenteze!