Berbec
Atmosfera din cămin este cam apăsătoare, ori din cauza unui musafir nepoftit care strică tot prin prezenţa sa, ori din cauza unor defecţiuni casnice de care chiar nu aveai timp în acest moment. E enervant să umbli acum după depanatori, instalatori sau administrator ca să repari cine ştie ce neplăceri tehnice, dar chiar nu poţi evita astfel de momente. Totul va reveni la normal destul de repede, dar, pe moment, totul pare un chin iar relaţiile dintre membrii familiei se tensionează.
Taur
Multă lume va încerca să te înduplece să-ţi schimbi părerea, dar tu nu, ai luat o decizie şi te ţii de ea până la capăt. E bine să fii ferm în alegerile făcute, pentru că se vor găsi mulţi care îţi vor vorbi despre alte variante, despre alte căi pe care s-ar putea merge, despre alternative care mai de care mai interesante, dar tu nu vrei să le auzi şi bine faci. Dacă ai fi atât de influenţabil încât să începi să înclini spre o altă idee decât cea la care ai ajuns, nu ai face decât să pierzi timpul cu experimente. Ai ales? Mergi mai departe cu încredere!
Gemeni
Formezi o echipă de nezdruncinat cu cei dragi din familie. Vă unesc nişte proiecte comune şi reuşiţi să aveţi o relaţie de colaborare perfectă. În familie nu poate fi vorba nici de rivalitate, nici de competiţie, nici de răutăţi, ca atare cele mai bune lucruri în comun le poţi face cu cei de acelaşi sânge. Că e vorba de o afacere împreună sau de un eveniment care vă adună pe toţi la un loc, merită să atragi rudele alături de tine, deoarece gândiţi la fel, simţiţi la fel şi, mai ales, ţineţi unii la alţii necondiţionat. De dragul lor, eşti capabil de orice, şi ei la fel pentru tine!
Rac
Ai ajuns într-un punct mort din care nu mai vezi nicio ieşire. Încearcă să nu iei decizii acum, sub imperiul emoţiei, pentru că, după o vreme, s-ar putea să găseşti soluţii mult mai valoroase decât cele la care ai putea ajunge acum. Pe moment, eşti tentat să abandonezi totul, considerând că nu se mai poate continua aşa, dar dacă aştepţi şi laşi primul val să treacă fără gesturi drastice, lucrurile se vor aşeza mult mai uşor pe un făgaş normal. Ai răbdare, suportă situaţia de acum, chiar facă pare dură, pentru că foarte curând se vor ivi şi rezolvările.
Citește și: Soţii de coşmar! Care sunt zodiile de femei care îşi TORTUREAZĂ soţii
Leu
Te cam îndoieşti de bunele intenţii ale celui care se oferă să te ajute şi presimţi că în spatele măştii amabile şi binevoitoare s-ar afla cu totul altceva. Ţi-e greu să accepţi ajutorul acestuia, dar, pe de altă parte, ai nevoie de el şi nu-l poţi refuza, de aici şi marea ta dilemă. Ţi-e frică să nu îţi ceară, mai târziu, un preţ mult prea mare pentru ceea ce face astăzi pentru tine, deşi acum promite că sprijinul său este necondiţionat şi fără ascunzişuri.
Fecioară
Ceea ce pe tine te avantajează, pe altul îl pune într-o lumină deranjantă, dar ce contează cel mai mult în acest moment: binele personal sau altruismul? Chiar dacă e o atitudine uşor egoistă, de vreme ce te gândeşti numai la ceea ce îţi convine ţie, asta-i viaţa, azi unul e pe val, şi altul în prăpastie. Acum e momentul tău să culegi roadele unei victorii, dar victoria ta se ridică pe eşecul altei persoane. Dacă te gândeşti prea mult la această discrepanţă, nu vei mai simţi satisfacţia succesului.
Balanță
Vei reuşi să îmbini perfect utilul cu plăcutul în activităţile de care te ocupi astăzi, dar într-un final te vor satisface mai mult roadele materiale decât satisfacţia muncii împlinite. Aici îşi spune cuvântul latura ta materialistă, deoarece eşti mai motivat de eventualele câştiguri financiare decât de bucuria pe care o citeşti pe chipurile celor cărora îţi dedici eforturile. Nu ajunge un zâmbet sau un mulţumesc, oricât de sincere ar fi, ci vrei să şi primeşti ceva în schimb.
Scorpion
Dacă vezi în jur priviri invidioase sau dacă auzi bârfe nedrepte, e semn că valoarea ta este recunoscută de ceilalţi şi, cum nu au prin ce să te depăşească, preferă să te denigreze pe tine în fel şi chip. Dar acest lucru nu te deranjează câtuşi de puţin, dimpotrivă, te stimulează să atragi şi mai mult atenţia asupra ta, pentru că ai astfel o garanţie clară că eşti bun! Nu ţine cont de răutăţi sau de beţe-n roate puse intenţionat de cei care doar speră să-ţi ia vreodată locul, dar nici nu te culca pe laurii victoriei. Dacă eşti acum în vârf, trebuie să şi lupţi pentru a rămâne acolo, pentru că vezi şi tu că ai inamici destui la un pas mai în spate!
Citește și: DE CE oamenii se simt INTIMIDAȚI în preajma ta, în funcție de zodie
Săgetător
Viaţa oferă întotdeauna în compensaţie câte ceva, ca atare, dacă tocmai ai renunţat la ceva, fii sigur că vine imediat înlocuitorul perfect! Ai ieşit dintr-o relaţie nefericită? Nu-i nimic, vei începe alta! Ai plecat de la un loc de muncă, nemulţumit de ce se petrecea acolo? Probabil deja cauţi altul! Ca atare nu privi niciun abandon ca pe un eşec, ci ca pe cea mai bună şansă de a porni spre altceva mai bun. Uneori, lucrurile nu merg aşa cum ai dori tocmai pentru că, altundeva, altceva e pus deoparte pentru tine. Cum ai găsi acea direcţie dacă tu ai fi concentrat asupra altui sens? Spune deci stop şi caută noua ţintă!
Capricorn
Emoţiile tale cresc în intensitate pentru că se apropie din ce în ce mai mult un eveniment care naşte stări ciudate în interiorul tău. Ca tracul actorului dinaintea ieşirii în scenă. Ca emoţia de dinaintea primei întâlniri. Un soi de teamă, ca atunci când trebuie să apari în faţa unui juriu care urmează să-ţi estimeze cunoştinţele. Tu oricum eşti o zodie eminamente emoţională şi ai trăiri extrem de puternice, dar azi trebuie să le canalizezi într-o direcţie constructivă, ca să nu te apuce plânsul când ţi-e lumea mai dragă sau să aluneci în depresie când ar trebui să fii cel mai stăpân pe tine. Pregăteşte-te sufleteşte!
Vărsător
Tu nu te gândeşti la ceea ce ai de făcut acum, pe loc, ci eşti concentrat deja la etapele viitoare ale unui proiect care te atrage ca un magnet. E ceva pe placul tău, incitant, nou, interesant, aventuros, de aceea nu te mai poţi gândi la chestiunile de rutină arhi-cunoscute de azi, ci eşti deja preocupat de direcţia spre care te îndrepţi cu paşi repezi. Spiritul tău vizionar te ajută să vizualizezi deja forma finală a acestei investiţii masive de energie, şi eşti sigur că va ieşi perfect, tocmai de aceea dai tot ce ai mai bun din tine pentru reuşita finală.
Pești
Întoarce spatele celor care te abordează cu o atitudine agresivă, pentru că nu meriţi tu asemenea tratament. Tu reuşeşti să vorbeşti amabil, calm, şi când colo cum ţi se răspunde? Cu nervi, cu răutate, cu critici neargumentate, care nici nu ar merita să fie ascultate. Prefă-te că nu-i auzi pe cei nervoşi şi răutăcioşi, ca să nu-ţi strice ţie ziua. N-au decât să ridice tonul cât vor, tu oricum nu le dai atenţie… Concentrează-te la lucruri mai interesante.
sursa: acvaria.com