HOROSCOP

HOROSCOP 22 octombrie 2020

Berbec Ai tendinţa de a trece în revistă prea mult lucrurile care n-au mers bine în viaţa ta. Parcă faci o listă a insucceselor şi ghinioanelor, şi nu e deloc bine! Priveşte spre cel care ai fost până mai ieri cu îngăduinţă, iartă-ţi propriile erori şi iartă-i şi pe alţii, pentru că nu vei atinge cele mai înalte vârfuri spre care tinzi dacă porţi după tine mereu o povară de emoţii negative. Dacă reuşeşti să închizi acel capitol pe care nu-l poţi accepta, vei fi un om fericit: vei vedea că dintr-o dată prinzi aripi şi poţi zbura încotro vrei tu, deci descătuşează-te de ură, de resentimente, de vechi motive de supărare şi nefericire. Nu mai au nicio importanţă acum!

Taur
Luptă să te eliberezi din starea nefastă în care te simţi captiv de la o vreme. Tu nu eşti aşa, nu accepta nici limitele lumii în care trăieşti, nici supunerea oarbă în faţa altora care te-ar putea intimida cu ceva. Tu eşti, de obicei, un spirit mult mai liber care îşi urmează numai propriile dorinţe, or acum te comporţi de parcă ţi-ar fi mereu frică de ceva sau cineva mai presus de tine. Dacă simţi că a sta cuminte în banca ta e spre binele tău, fă-o, dar nu transforma modestia, singurătatea, retragerea în penumbră într-un motiv de nefericire şi de procese de conştiinţă. Recunoaşte că te-ai închis singur în această carceră a fricii, deci fă ceva să ieşi din ea prin voinţă proprie.

Gemeni
Unde mergi tu, lucrurile se liniştesc ca prin farmec, de aceea vei vedea în ochii multora un soi de bucurie, de relaxare atunci când te văd pe tine. Eşti factorul de echilibru în medii tensionate sau garanţia că lucrurile vor merge într-o direcţie bună imediat ce vei pune şi tu umărul la acţiunile care vă aduc laolaltă. Eşti apreciat pentru ceea ce ştii să faci, pentru ceea ce eşti, şi cum să nu te simţi bine într-un spaţiu în care toată lumea te priveşte cu simpatie, recunoscându-ţi astfel valoarea.

Rac
Sfaturile tale sunt primite cu bucurie de cineva care chiar aştepta de undeva o intervenţie divină. Practic, tu apari on calea ta în cel mai potrivit momentul pentru a-i reda speranţa, pentru a-i alunga frica din suflet şi pentru a-l face să vadă din nou orizonturile luminoase înaintea sa. Eşti convins că şi el ar face la fel dacă cel trist ai fi tu, tocmai de aceea participi trup şi suflet la rezolvarea problemelor celui de alături. Cel mai mult îţi place faptul că el te ascultă, ţine cont de îndrumările tale şi chiar le solicită cu mult interes, semn că părerea ta contează enorm în cazul de faţă. Oferă-i ceva din ce ştii, pentru a-l readuce pe un teren sigur.

CITEȘTE ȘI: Care sunt zodiile care trec UȘOR peste o despărţire

Leu
Ai nevoie de linişte totală, pentru că numai aşa te poţi concentra eficient la ceea ce ai de făcut. Poate eşti înaintea unui examen dificil şi trebuie să acumulezi mari cantităţi de informaţie, şi numai în izolare totală dai randament. Poate eşti obosit şi te retragi un pic în intimitate, pentru a te odihni sau pentru a analiza la rece situaţia în care te afli. Nu te deranjează singurătatea, ba chiar îţi prieşte din când în când, şi acum ai ajuns într-un astfel de moment când tânjeşti după linişte fără ca nimeni să nu te bată la cap. Rupe-te pentru o zi de lume, e spre confortul tău emoţional!

Fecioară
Este momentul unei analize la rece înainte de a extrage o concluzie finală, deci pregăteşte-te de o recapitulare cât se poate de obiectivă. Cântăreşte situaţia pe toate părţile, imparţial, detaşat, fără a te lăsa impresionat de nici un fel de argument emoţional. Numai capacitatea ta de a privi lucrurile de pe margine, descoperind avantajele pro şi contra, te va ajuta să iei o decizie corectă. Cere răgazul necesar pentru această analiză, fără ca nimeni să nu încerce să te împingă de la spate.

Balanța
Dacă îţi vei uni forţele alături de colectivul în care lucrezi, rezultatele se vor contura mult mai repede, pentru că sunteţi foarte aproape de finish. Merită să faceţi un efort de voinţă pentru a ajunge la capătul unui proiect care a evoluat bine. Mai sunt doar câţiva paşi înainte de punctul final, dar vi se cere o participare totală, pentru că sunteţi atât de aproape de momentul culegerii roadelor. Ceea ce se întrevede deja la final sună promiţător şi vă stimulează să trageţi tare pe ultima sută de metri.

Scorpion
Te afli într-un mediu aglomerat în care ai ocazia să intri în contact cu tot felul de oameni. Capacitatea ta de adaptare la orice tipologie umană e de invidiat, pentru că ştii de fiecare dată cum să-ţi exprimi punctul de vedere în funcţie de interlocutorul din faţa ta. Eşti un exemplu de socializare şi comunicare, deoarece tu găseşti întotdeauna stilul potrivit de a te apropia de oameni, subiectele comune de conversaţie cu oricine, chiar şi cu cei necunoscuţi, iar calităţile pe care le implici te pun bine în valoare, devenind o prezenţă agreabilă şi căutată de multă lume.

CITEȘTE ȘI: Zodiile care NU știu să piardă. Te numeri printre ele?

Săgetător
Cu stimulentul potrivit, orice proiect ce părea să stea pe loc poate căpăta un alt ritm de evoluţie. O veste bună te poate încuraja să mergi mai departe. O mână de ajutor de la un prieten care a trecut deja prin ceva similar se va dovedi a fi salvatoare. Umărul pus de cineva drag alături de tine îţi va reda încrederea în şansele de reuşită ale acestui plan, pentru că, ştiindu-te susţinut şi aprobat de pe margine de alţii, ai altă putere de a duce mai departe ceea ce ai început. Caută aşadar tovarăşii potriviţi în preajmă!

Capricorn
Încearcă să stai departe de orice factor de risc, pentru că azi numai indiferenţa şi detaşarea te pot scoate din orice impas. Prefă-te că nu vezi ispita rea care îţi dă ghes, pentru că dacă îi pici în plasă, ai avea numai de pierdut. Că eşti atras de o acţiune incorectă, că eşti gata să înşeli încrederea cuiva sau joci pe două fronturi, ascuns după o mască ce nu ţi se potriveşte, fii sigur că faptele incorecte vor ieşi repede la iveală şi atunci nu vei mai găsi nicio scuză. Abţine-te să încerci doar ca să vezi dacă merge…

Vărsător
Ai senzaţia că ţi se pun în cale numai piedici de natură legală şi, cu atâtea interdicţii, e greu de crezut că vei ajunge undeva. Mereu ţi se spune că nu ai voie, că nu e corect, că nu e legal ceea ce vrei să faci, de aceea trebuie să găseşti o portiţă de ieşire din strânsoarea acestor restricţii enervante. Tot vei găsi tu o soluţie de a ajunge acolo unde ţi-ai propus evitând legile severe impuse de cei puternici, dar nu uita un lucru: a evita legea nu înseamnă a o încălca, ci a ajunge totuşi la scopurile tale cu mijloace corecte.

Pești
Nu eşti lăsat să te exprimi în voie, aşa cum îţi place, ba chiar taci mai mult ca oricând, din cauza unor condiţii care te reduc la tăcere. Te afli într-un mediu marcat de restricţii, de reguli severe, de o oarecare rigiditate în care nu te poţi simţi în largul tău, tu, o fire liberă care face ce-i place! Azi nu poţi face ce vrei, din cauza unor persoane care au grijă să-ţi atragă de fiecare dată atenţia că nu eşti decât un simplu executant, un pion pe tabla altuia de şah, stând la cheremul celor mai puternici.

sursa: acvaria.com

 

 

 

 

 

Comentarii: