HOROSCOP

HOROSCOP 23 februarie 2020

Berbec

Nu poţi primi zi de zi cele mai bune opţiuni posibile, dar tot e ceva decât deloc! Azi poţi primi o soluţie care, altădată, ar fi fost de neacceptat, dar acum, că eşti totuşi obligat să iei o decizie rapidă, o vei primi. Da, mai cu jumătate de gură şi cu inima strânsă, dar consideri că e un compromis doar pentru a depăşi acum acest hop. Norocul tău e că această cale va avea efectele scontate, chiar dacă la început nu eşti pe deplin convins că e cea mai bună variantă, deci nu refuza doar pentru că nu-ţi sună bine, important e să depăşeşti impasul, chiar dacă e o soluţie de sacrificiu.

Taur

Tratează cu un dram de amuzament situaţia cu care dai piept azi, nu te crampona şi nici nu lua prea în serios. Mai degrabă cu o atitudine uşor naivă, de copil nevinovat, poţi depăşi mai bine acest moment, pentru că dacă priveşti totul cu gravitate, cu ochi de om responsabil care vrea soluţii perfecte, mai degrabă generezi o dezamăgire. Glumeşte un pic, ia peste picior, fă haz de necaz, joacă-te cu vorbele, pentru că nu merită atâta încrâncenare. Vei vedea că totul revine mult mai uşor la normal dacă nu cauţi prea multe justificări, scuze sau soluţii ca la carte. Lasă lucrurile în voia lor şi zâmbeşte, convins că totul se rezolvă de la sine!

Gemeni

Merită să investeşti oricât pentru a-ţi crea mediul confortabil la care visezi. Umbli prin magazine cu o dorinţă avidă de a găsi mobila perfectă, decoraţiunile cele mai grozave, elementele care îţi vor asigura ţie confortul deplin, exact aşa cum doreşti. Ai toate şansele să-ţi creezi spaţiul ideal în care să te simţi bine, pentru că îţi concentrezi toată energia asupra locuinţei. După ce toate îşi vor găsi locul potrivit în casa ta, vei putea spune cu inima plină de fericire că da, casa ta e un rai. Se resimte un aer proaspăt, o lumină aparte între pereţii casei tale şi când te uiţi în jurul tău, eşti încântat ce vezi. Asta numeşti tu acasă!

Rac

Tu te simţi bine, fără să ţii cont de nimic din ce se petrece în jurul tău. Şi bine faci, pentru că azi atragi alături de tine numai oameni obosiţi, nervoşi, pesimişti care vor încerca să-şi elibereze necazurile pe umerii tăi. Mai bine eviţi astfel de medii, pentru că tu ai o atitudine veselă, de parcă nicio grijă nu te-ar apăsa. La asemenea bucurie de a trăi, ar fi păcat să-ţi strici buna dispoziţie în medii în care planează supărările, lipsurile, stresul, boala. Pleacă din preajma celor trişti cât mai repede sau molipseşte-i tu pe ei!

Citește și: Cum SE COMPORTĂ fiecare zodie atunci când iubește. Tehnicile şi stratagemele folosite

Leu

Faci parte dintr-un grup de persoane în mijlocul cărora te simţi foarte bine. Parcă te-ar ocroti, în permanenţă, parcă te-ar răsfăţa mai mult şi când vezi câtă grijă îţi acordă, cum să nu-ţi placă să stai în compania lor? Parcă ai fi un copil care primeşte de la părinţi toată protecţia. În acest mediu, chiar dacă nu sunt neapărat oameni foarte apropiaţi ţie, te simţi în siguranţă deplină, pentru că ceilalţi îţi inspiră seriozitate, maturitate, încredere şi dorinţă de a-ţi fi de ajutor dacă ai nevoie. E ca un grup de suport care stă alături de tine pentru a te ajuta să depăşeşti un moment important, iar sfaturile şi susţinerea lor sunt de mare valoare! Îi priveşti cu recunoştinţă.

Fecioară

Intri azi în casa unei persoane pe care o priveşti cu maxim respect şi admiraţie. E un fel de mentor pentru tine, un maestru în adevăratul sens al cuvântului şi eşti onorat că poţi sta în preajma sa. Prezenţa lui are un rol benefic asupra ta pentru că te încurajează, te stimulează să ţinteşti mai sus în planurile tale. El e un exemplu viu că poţi ajunge la nivelul cel mai înalt al viselor tale, deoarece el a reuşit în ceea ce tu încă mai construieşti pas cu pas. Urmează-i reţeta de succes, ascultă-i îndrumările şi povestea de viaţă, pentru că ai enorm de învăţat de la el. Are vârsta, poziţia şi experienţa potrivită pentru a putea da sfaturi!

Balanță

Ai ocazia de a te întoarce cumva în timp, la vremurile când studiai sau mergeai la şcoală, printre amintirile tale de demult ca scoţi la iveală un răspuns necesar. L-ai primit cândva, în căutările tale, de-a lungul timpului, dar l-ai uitat şi acum ai starea ideală de a răsfoi prin cursuri vechi, prin cărţi citite odinioară sau doar prin bagajul de cunoştinţe deja acumulate. Îţi vei aminti ceva extrem de util, o informaţie ce se va dovedi a fi salvatoare. Te enervează faptul că ştiai acel lucru, că ai primit odată această informaţie, dar între timp ai rătăcit-o prin memorie, dar azi o scoţi de la naftalină şi te foloseşti de ea cu succes.

Scorpion

Dacă porneşti acum o acţiune nouă, ai toate şansele s-o vezi îndeplinită în timp foarte scurt, pentru că prinzi un val favorabil care te trimite direct la scopul cel mare. Momentul e perfect pentru o iniţiativă nouă, curajoasă, deci nu aştepta nici să-ţi spună alţii ce să faci, nici să te împingă alţii de la spate, pentru că azi contează curajul propriu de a spune start! Dacă eşti la începutul unei acţiuni de la care ai mari aşteptări în perioada următoare, fii sigur că momentul este excelent şi vei vedea cum se ridică toate repede şi bine, parcă ocrotite de noroc!

Citește și: Cum își ruinează PROPRIA VIAȚĂ fiecare zodie

Săgetător

Ai mare grijă la declaraţiile de dragoste care ţi se fac azi, pentru că există riscul să pici în plasa unui mare mincinos. Se foloseşte de atuurile sale fizice, de talentul de a meşteşugi cuvinte frumoase, de arsenalul său irezistibil de seducţie pentru a ajunge direct în inima sau… în patul tău, şi, dacă te prinde într-un moment vulnerabil, naiv, sensibil, l-ai putea crede, spre nefericirea ta. Spune nu oricărei ispite sentimentale, chiar dacă inima ta conţine o imensă dorinţă de a iubi şi a fi iubit, dar ceea ce ţi se oferă azi într-un ambalaj atrăgător ascunde şi ceva periculos pentru suflet!

Capricorn

Deşi ar fi suficiente motive de bucurie în jurul tău, anturajul e cel care strică atmosfera. Nimereşti printre oameni care caută nod în papură chiar şi la cele mai frumoase veşti şi, în loc să celebrezi victoria, te trag şi pe tine într-o zonă sumbră a îndoielii, a temerilor, a întrebărilor cu tentă pesimistă. Nu te lăsa influenţat de astfel de oameni care oricum nu vor fi mulţumiţi cu nimic din ceea ce li se oferă. Vei vedea cât se ciudat reacţionează ei la veşti bune, punând în evidenţă doar punctele lipsă, sensibile şi urâte ale celor auzite. Nu face ca ei!

Vărsător

Fii discret în privinţa planurilor tale viitoare, învăluie-le într-o undă de mister, ca nu cumva să ţi le fure altul mai iute în reacţii. Ai idei foarte bune, planuri excelente în minte, dar ai şi inamici puternici prin preajmă care abia aşteaptă să prindă un pont şi să profite de el. Uneori e mai bine să taci şi să faci, şi abia după ce atingi rezultatele dorite să începi să povesteşti lumii ce ai realizat. Aşa se petrece şi azi, pentru că dacă nu te poţi abţine să nu spui lumii ce ai de gând, vei suferi o mare dezamăgire, aflând că altul a pus deja în practică ideile tale.

Pești

Iubirea poate fi cel mai bun tratament, cel mai eficient medicament în momentele când tu sau cel drag nu sunteţi în cea mai bună formă fizică sau psihică. Te simţi altfel când iubeşti, nici bolile nu mai există, nici supărările nu se mai resimt, doar pentru că iubirea te încarcă de energie din belşug li se transmite miraculos în tot organismul. Consumi porţii imense de iubire de la partenerul tău şi devine forţa ta vitală, şi acelaşi lucru îi oferi şi tu lui, înapoi, înzecit. Vă faceţi bine unul altuia prin asemenea gesturi de afecţiune deplină, deci poţi să ceri şi oferi doze din ce în ce mai mari de iubire! Niciodată nu face rău supradoza şi nici nu există reacţii adverse!

sursa: acvaria.com

Comentarii: