HOROSCOP

HOROSCOP 23 iunie 2020

Berbec Eşti alături de cineva drag care trece prin momente dificile şi te bucuri că-i poţi fi de folos la greu. Şi el a făcut ceva similar pentru tine altădată, ca atare oferă-i tot ce poţi pentru a-l vedea din nou zâmbind. E trist, se vede că suferă, dar compania ta îi ridică moralul. Dacă ai putea, ai prelua ceva din greutatea necazurilor sale pe umerii tăi, dar chiar nu depinde de tine rezolvarea necazurilor sale, în schimb îi faci foarte bine cu o îmbrăţişare sau o mângâiere, un umăr de plâns sau o ureche de ascultat. Susţinerea emoţională contează enorm!

Taur
Nu trebuie să-ţi croieşti destinul în funcţie de deciziile altora, pentru că fiecare e cu norocul lui! Nu te mai gândi la ce spun ceilalţi, la părerile altora, la felul în care contribuie ei la problemele tale, pentru că totul depinde numai şi numai de tine. Eşti liber să alegi ce vrei în viaţă, nu te mai uita la ce spun alţii, pentru că nu ei sunt vizaţi aici. Eşti într-un moment important pentru viitorul tău, deci nu trebuie să aştepţi să vezi ce decid alţii pentru tine, pentru că alegerea finală e numai în mâinile tale. Deţii toate resursele potrivite pentru a alege un drum în funcţie de puterile şi aşteptările tale, fără ca nimeni altcineva să nu mai conteze. E viaţa ta!

Gemeni
Sfaturile tale sunt primite cu bucurie de cineva care chiar aştepta de undeva o intervenţie divină. Practic, tu apari on calea ta în cel mai potrivit momentul pentru a-i reda speranţa, pentru a-i alunga frica din suflet şi pentru a-l face să vadă din nou orizonturile luminoase înaintea sa. Eşti convins că şi el ar face la fel dacă cel trist ai fi tu, tocmai de aceea participi trup şi suflet la rezolvarea problemelor celui de alături. Cel mai mult îţi place faptul că el te ascultă, ţine cont de îndrumările tale şi chiar le solicită cu mult interes, semn că părerea ta contează enorm în cazul de faţă. Oferă-i ceva din ce ştii, pentru a-l readuce pe un teren sigur.

Rac
Deşi lucrurile păreau să evolueze într-o ciclicitate deja predictibilă, după un şablon foarte bine conturat, azi resimţi o schimbare majoră de ritm. Pur şi simplu, ceea ce înainte mergea după un pas regulat, bine cunoscut, acum parcă o ia razna şi evoluează cu o viteză crescută, care te ia prin surprindere. Tu oricum eşti o fire iute, care apreciază viteza şi lucrurile care înaintează rapid, dar chiar şi pe tine te miră acest salt imens, ca aşi cum ai sări peste mai multe etape deodată. Îţi convine această ascensiune rapidă spre scopul tău cel mare, chiar dacă, la prima vedere, nu înţelegi cum de s-a putut întâmpla.

CITEȘTE ȘI: Cum își ruinează PROPRIA VIAȚĂ fiecare zodie

Leu
Ai nevoie de linişte totală, pentru că numai aşa te poţi concentra eficient la ceea ce ai de făcut. Poate eşti înaintea unui examen dificil şi trebuie să acumulezi mari cantităţi de informaţie, şi numai în izolare totală dai randament. Poate eşti obosit şi te retragi un pic în intimitate, pentru a te odihni sau pentru a analiza la rece situaţia în care te afli. Pe tine nu te deranjează singurătatea, ba chiar îţi prieşte din când în când, şi acum ai ajuns într-un astfel de moment când tânjeşti după linişte fără ca nimeni să nu te bată la cap. Rupe-te pentru o zi de lume, e spre confortul tău emoţional!

Fecioară
Dacă vrei să ai o zi productivă, fă echipă cu o persoană de sex opus dintr-o zodie activă, care să-ţi dea şi ţie mai mult chef de muncă. Tu poate eşti strategul, cel care oferă soluţii practice sau care contribuie perfect cu mâna de lucru, dar totuşi ai nevoie de cineva alături care să-ţi insufle energia şi motivaţia care, momentan, sunt cam scăzute, dacă găseşti partenerul potrivit care să compenseze ceea ce-ţi lipseşte ţie, va fi o zi excelentă, în care veţi ajunge, împreună, la rezultate care să vă mulţumească pe deplin şi pe unul şi pe altul.

Balanță
Toată lumea îţi cunoaşte simţul foarte fin de a observa şi ceea ce alţii nu văd, de a înţelege ceea ce alţii nu înţeleg. Azi antena ta receptoare pare şi mai ascuţită. Nu e nevoie să ţi se spună lucruri în faţă ca tu să le cunoşti, deja, pentru că ai un spirit de observaţie foarte bun care prinde totul din mers. Tu ştii cum e omul din faţa ta fără să fie nevoie să facă ceva ca să-l cunoşti, tu înţelegi adevărul unor afirmaţii fără prea multe explicaţii sau dovezi, deci ai acces la dimensiuni mult mai subtile şi mai profunde pe care numai intuiţia ta le descoperă. Simţi aspectele bune, dar mai ales pe cele rele, dar e perfect aşa, pentru că poţi lua la timp unele măsuri de precauţie.

Scorpion
Deschide bine ochii când îţi propui noi ţeluri de atins, ca nu cumva să investeşti energie într-o iluzie. Poate eşti atras pe o pistă falsă, poate cineva te atrage într-o cursă, pentru că ceva nu e în regulă acolo. Există multe minciuni la mijloc, există oameni care au interese ascunse, sau chiar tu te amăgeşti singur că mergi pe drumul ce bun. Dacă a devenit obsesie, eşti dispus să mergi mai departe până în pânzele albe, când ar exista zeci de alternative, poate mult mai bune, care ar avea mai mari sorţi de izbândă, dar dacă tu te încăpăţânezi să vâsleşti mai departe atras de acea himeră, e numai problema ta. Trebuie să vezi adevărul!

CITEȘTE ȘI: Cum SE COMPORTĂ fiecare zodie atunci când iubește. Tehnicile şi stratagemele folosite

Săgetător
Argumentele contradictorii pe care trebuie să le gestionezi azi te duc într-un punct de iritare maximă, încât e normal să răbufneşti la un moment dat. În loc să priveşti conflictele din jur ca pe un motiv de enervare, mai bine te-ai gândi dacă nu cumva îţi prezintă lucrurile dintr-o altă perspectivă. Poate pe moment eşti tentat să le respingi, să nu ţii cont de ele, dar mai târziu s-ar putea să le găseşti utilitatea. Nu refuza o idee doar pentru că e complet diferită de a ta. Nu le ştii tu pe toate şi nici nu ai întotdeauna dreptate, deci coboară tonul şi urechea la cel care îţi oferă azi o informaţie foarte bună.

Capricorn
Eşti extrem de generos astăzi şi nici nu te uiţi la bani sau la bunurile pe care eşti gata să le oferi cu inima deschisă. Contează cel mai mult pentru tine sclipirea din ochii celor care primesc azi semnele tale de bunătate şi zâmbetul de pe faţa lor atunci când apari în calea lor. Datorită acestor gesturi de minunată mărinimie şi spirit umanitar vei câştiga admiraţia sinceră a multor oameni care chiar aveau nevoie de un mic motiv de bucurie care iată, vine de la tine. Că este un câine care cere o bucată de pâine, un sărman de pe stradă sau cel mai bun prieten care are nevoie de un cuvânt bun, tu eşti lângă ei cu tot sufletul.

Vărsător
Bucură-te de aceasta zi pentru a ieşi în lume şi a te simţi bine. Ai chef de distracţie şi te comporţi ca un copil lipsit de griji care vrea să se joace. Exact aceasta este starea perfectă a acestei zile: joaca! Fii liber să faci ce vrei, să mergi oriunde te cheamă inima, să nu ţii cont de limite şi restricţii, şi să încerci lucruri care nu s-ar cuveni vârstei tale. Dar cine decide ce se cuvine şi ce nu? Fă ce vrei, fii liber să descoperi lumea prin ochii de copil, pentru că în adâncul sufletului mai există încă un puşti pus pe şotii care aşteaptă să se manifeste în voie. Scoate-l la lumină!

Pești
Te afli într-un mediu foarte pestriţ şi, când se adună la un loc oameni atât de diferiţi, e greu de crezut că găseşti un ton potrivit pentru a ta face plăcut în ochii tuturor. Te poţi aştepta ca mulţi să te critice, să te atace, să se enerveze pe tine pentru cine ştie ce nimicuri, dar într-o atmosferă atât de tensionată, fă un efort să rămâi amabil şi prietenos, rezervat şi raţional, pentru că aceasta e atitudinea ideală pentru a-i dezarma chiar şi pe cei mai nervoşi. Nimeni nu te va putea certa la nesfârşit dacă tu îi zâmbeşti şi-i vorbeşti paşnic!

sursa: acvaria.com

 

 

 

 

 

Comentarii: