Berbec
Eşti cam nervos şi nu se prea poate discuta cu tine. Răspunzi agresiv oricăror propuneri, refuzi invitaţiile de a te alătura unor acţiuni ce te-ar solicita la maximum, ba chiar dai cu piciorul unor lucruri care ţi s-ar potrivi de minune. Eşti ostil şi asta se vede după tonul pe care-l foloseşti, după furtunile pe care le generezi în jurul tău, după atitudinea violentă pe care o abordezi, mai ales când e vorba de aspecte cu care nu eşti de acord. Calmează-te, altfel plantezi peste tot doar sămânţă de scandal.
Taur
Merită să intri în competiţia de idei care se naşte azi, pentru că vei descoperi o mulţime de păreri diferite de ale tale, dar de care te vei putea folosi la un moment dat. Nu le considera conflicte inutile, deşi tensiunea creşte cu fiecare replică dură care este spusă de participanţi, căci vei vedea că toate aceste opinii diametral opuse se vor lega într-o direcţie comună şi constructivă. Oricare ar fi subiectul pe marginea cărora se nasc atâtea controverse, ai şi tu un cuvânt de spus peste toate, tot aşa cum ai şi ceva nou de învăţat din ce auzi.
Gemeni
Sunt mai multe lucruri care îţi plac la fel de mult şi nu ştii să alegi care e cel mai bun pentru tine în acest moment, de aceea încerci, o vreme, să te împarţi pe mai multe planuri cărora le acorzi aceeaşi importanţă. Va veni o zi în care va trebui să tragi o linie şi dintre toate aceste variante să te decizi asupra uneia singure. Ştii cum se spune, că atunci când fugi după doi iepuri nu prinzi niciunul! Aşa trebuie să faci şi tu acum, să alegi un singur vis pe care să-l ridici cu pasiune pas cu pas.
Rac
Uneori eşti nevoit să mai faci şi compromisuri pentru a face lucrurile să meargă mai departe. Eşti în faţa unui sacrificiu care merită făcut, îl poţi face, ca atare nu te mai gândi că ţi-ai călca pe orgoliu cu această ocazie! Când vei vedea ce bine se aşează lucrurile după aceea, te vei felicita singur că ai făcut asta, fără să te mai gândeşti la preţul plătit. Oricine plăteşte un tribut cât de mic pentru succesele pe care le obţine, deci acceptă şi tu, fără regrete!
Citeşte şi: Zodiile de care bărbații se îndrăgostesc IREMEDIABIL
Leu
Dacă stai şi te complaci într-o zonă ternă în care nu se mai schimbă nimic fără a-ţi pune imaginaţia la treabă, fii sigur că totul se va transforma într-o confortabilă banalitate. Nu eşti tu genul de om care se lasă furat de lene şi dezinteres, aşa cum te influenţează unii din jurul tău mult prea comozi să facă ceva cu viaţa lor, ca atare scoate la lumină gândurile tale cele mai originale, ideile tale cele mai creative, pentru că tu ai un bagaj imens de resurse. Alungă-i din viaţa ta pe cei care te trag înapoi în loc să te lase să urci şi începe să clădeşti cu încredere ce ai în minte.
Fecioara
Eşti mai preocupat de soarta celor mai bătrâni din familia ta şi îţi dedici ziua părinţilor, bunicilor, rudelor care au nevoie de puţină afecţiune. Grija pe care le-o acorzi le oferă acestora bucurie şi motive să zâmbească, iar tu te simţi foarte bine că ai putut să le fii de ajutor măcar cu o vorbă bună, o mângâiere sau o ureche de ascultat. La câtă dragoste ai tu de oferit, ai fi capabil să te sacrifici complet pentru a sta alături de cineva aflat în suferinţă, deoarece nu contează efortul pe care îl depui dacă urmările acestuia sunt liniştea unora mai vârstă, bolnavi şi singuri. Meriţi felicitări pentru dăruirea ta!
Balanța
Nu-ţi displace deloc starea de linişte care s-a lăsat peste unele planuri ce nu mai aduceau nimic nou în peisaj. Seamănă cu o zi de totală relaxare, în care nu-ţi mai baţi capul cu problemele de zi cu zi, nici cu piedicile care te ţineau pe loc de la o vreme, ci reuşeşti să te bucuri de linişte, de relaxare, de o stare de comoditate binefăcătoare pentru a-ţi recăpăta buna dispoziţie. Fie că ai dus sau nu la capăt problemele din ultima perioadă, azi parcă nici n-ar exista, pentru că pui pe primul plan doar ceea ce face bine sufletului, nu ceea ce te măcina până mai ieri.
Scorpion
O zi în prezenţa celor mai dragi persoane nu poate fi decât un dar divin, deci bucură-te de tot ce ţi se oferă cu generozitate pentru fericirea ta. Ai motive de distracţie, de veselie, de bună dispoziţie, de parcă toate problemele de până mai ieri au dispărut ca prin farmec. Te comporţi ca un copil lipsit de griji şi bine faci, pentru că numai o astfel de atitudine pozitivă îţi poate garanta o zi excelentă. Iubirea e şi ea motiv de fericire, pentru că cel drag te răsfaţă în permanenţă cu gesturi tandre şi frumoase.
Citeşte şi: Cele mai RĂUTĂCIOASE zodii
Săgetător
Mult aşteptata veste bună apare când nu mai credeai că este posibil să se întâmple. Ai tot stat ca pe ghimpi cu ochii la orizont, sperând să se ivească ceva bun, şi iată că răbdarea ta este răsplătită din plin de ceea ce afli chiar azi. Ţi s-a promis mai demult acest moment, dar a durat atât de mult încât aproape că îi luaseşi complet gândul, dar niciodată nu trebuie să-ţi pierzi speranţa. Finalmente totul capătă o altă lumină şi îţi recapeţi optimismul, văzând cu ochii tăi că succesul respectiv este din ce în ce mai aproape de tine.
Capricorn
Ai făcut parte dintr-un colectiv amuzant, cu tonus bun, dar, brusc, intră zâzania între voi şi nu vă mai înţelegeţi la fel de bine ca înainte. Deşi diferendele de opinie sunt absolut normale în orice loc în care se adună atâtea tipuri de oameni, parcă nu mai reuşiţi să calmaţi spiritele, pentru că cel care strică atmosfera o ţine pe a lui cu încăpăţânare. Aliază-te cu cei care gândesc ca tine şi încercaţi să-l excludeţi pe musafirul nepoftit dintre voi, pentru că ar fi păcat să se destrame armonia din cauza unei singure persoane.
Vărsător
Inima ta bate mai tare datorită unor emoţii noi extrem de puternice, care sunt absolut normale înaintea unui eveniment cu atâta greutate. Eşti entuziasmat, devii nerăbdător şi abia aştepţi ca evenimentul anunţat să devină realitate, dar nu trebuie să te grăbeşti. Fiecare pas pe care îl ai de parcurs până la capăt naşte anumite senzaţii care vor avea pentru tine semnificaţii speciale. Nu încerca să ajungi repede la rezultatul anunţat, ci bucură-te de fiecare clipă frumoasă până acolo!
Pești
Dacă spui mereu că ceva lipseşte, îţi limitezi orizonturile şi pierzi din vedere ceea ce ai. Stai puţin şi cântăreşte situaţia aşa cum e în realitate, pentru că vei descoperi că sunt de toate pentru toţi. Nu lipseşte nimic din oferta zilei, ci vei găsi de fiecare dată exact ce ai nevoie, la momentul potrivit, pentru tot ce îţi propui. Nu insista să spui că nu deţii ba una, ba alta – că nu ai bani, timp, energie, chef, noroc etc – pentru că sigur le ai la dispoziţie, dar numai de tine depinde să le găseşti şi să le valorifici. Tot ce ai nevoie e accesibil chiar în faţa ta, dar nu ţi se bagă şi-n traistă!
sursa: acvaria.com
Comentarii: