Berbec
Nu te aştepta că toată lumea să fie de acord cu modul în care judeci tu unele situaţii, mai ales dacă au mai multe direcţii de interpretare. Tu ai o anumită viziune asupra evenimentelor, or cei din jur au mari îndoieli cu privire la stilul tău de a aprecia situaţia, deci te poţi aştepta la controverse, dispute sau o atitudine ostilă la deciziile luate de ţine. Continuă să-ţi susţii punctul de vedere cu argumente logice, raţionale, imparţiale, pentru că tu înţelegi situaţia cel mai corect. Într-o zi îşi vor da seama şi ceilalţi!
Taur
Învaţă să te iubeşti mai mult pe ţine însuţi, fără a-ţi caută în permanentă doar lipsurile şi defectele. Acesta eşti tu, acceptă-te că atare, încercând mereu să devii din ce în ce mai bun. Să te priveşti cu detaşare, că şi cum nu ar fi vorba de ţine, e bine uneori, pentru că aşa te vezi cu obiectivitate şi realism, dar nu înseamnă că trebuie să te judeci atât de aspru. Mai trece-ţi cu vedere micile slăbiciuni, mai repara ce se poate, pe ici, pe colo, dar nu te privi că şi cum ai fi cel mai mare inamic. Singur îţi faci rău cu aceste procese de conştiinţa mult prea severe!
Gemeni
Dai piept cu o situaţie la care nu te aşteptai şi care, pe moment, te determina să-ţi pierzi încrederea în planul la care munceai. Nu mai crezi că poate ajunge undeva, nu mai ai de ce te agaţă concret iar sacrificiile care ţi se cer, par, momentan, inacceptabile. Nu lua decizii acum, sub impactul primului şoc, ci lasă să treacă primul val că mai apoi să schimbi radial macazul. Se mai poate salva ceva, nu e totul pierdut, dar trebuie să scapi mai întâi de senzaţia de fatalitate pesimistă care te cuprinde în prima instanţa.
Rac
O acţiune începută mai demult, de la care aproape că nu mai aveai nicio veste, ajunge finalmente la un nivel promiţător, demn de a fi sărbătorit. Niciodată nu e prea târziu să culegi roadele unor eforturi demult depuse, că atare aruncă o privire înapoi, pentru că abia acum poţi vedea unde ai ajuns. Chiar dacă o vreme nimic nu părea să se mai schimbe sau să se mai mişte, iată că răbdarea ta a dat roade şi acum poţi observă efectele excelente ale trecutului. E că şi cum, după ani sau luni de muncă, abia acum eşti recompensat pentru cele făcute cândva, deci uită-te şi înapoi, căci a venit vremea dobânzilor şi a dividendelor!
Citeşte şi: Cel mai potrivit ANTRENAMENT, în functie de zodia în care te-ai născut
Leu
Se deschide un capitol nou în planurile tale profesionale şi, că la orice început de drum, şi cuprins de entuziasm şi de pasiune. Îţi place tot ce-i nou, tot ce-i provocator şi te pune la treaba, de aceea nu vei stă să te gândeşti mult înainte de a-i da startul. Te implici trup şi suflet în nouă etapă tocmai începută, conştient că rezultatele finale depind numai de efortul pe care îl investeşti în ce ţi-ai propus. Nu e ceva uşor de atins, nici nu ţi se oferă pe tavă, dar deţii toate calităţile să ajungi la rezultate de top, deci munceşte!
Fecioara
Deşi ai fi tentat să respingi o anumită provocare, la prima vedere, nu fi atât de ferm când spui nu. Lasă acolo un pic de loc de întoarcere, pentru că, după o vreme, s-ar putea să te răzgândesti şi să vrei să încerci totuşi varianta respectivă. Refuză într-un mod mai delicat, nu atât de tranşant, că totuşi să poţi reveni, la o adică, asupra deciziei tale. S-ar putea că partea bună a lucrurilor să nu se vadă la început şi să fie nevoie să parcurgi câteva etape până când le vei descoperi, şi atunci vei regretă că ai spus un nu atât de hotărât. Nu da, deci, răspunsuri definitive, mai ales dacă e vorba de refuzuri!
Balanţă
Eşti gata să porneşti la un drum nou şi îndrăzneţ, dar, înainte de a-i da startul, ar fi bine să ceri informaţii de la un expert în domeniu. Da, eşti şi tu un specialist prin ceea ce faci, dar de dată această ideile cele mai bune vin de la altcineva, mai bine pregătit. Cere sfaturi cu încredere, pentru că îţi apare în cale exact persoană cea mai potrivită pentru ceea ce vrei tu să obţii. E un exemplu demn de urmat, dar şi un stimulent pentru ţine, pentru că dacă vezi că el a reuşit şi la el a mers o anumită reţeta a succesului, merită să faci că el. Dacă te şi susţine sau te însoţeşte pe acest drum, atunci eşti cu atât mai câştigat, deci hai, da-i drumul!
Scorpion
Atmosfera este foarte tensionată în jurul tău, dar chiar tu eşti cel care generează dispute, pentru că îl iei pe nu în braţe şi respingi părerile altora. Fii mai flexibil în faţă ideilor diferite de ale tale, pentru că nu numai tu ai întotdeauna dreptate. Dacă tu crezi cu tărie că părerea ta este cea mai corectă, lupta pentru a-ţi impune punctul de vedere, dar gândeşte-te cât se poate de obiectiv înainte dacă adevărul e la ţine. Poate e undeva la mijloc şi ar merită ascultată şi părerea adversă, găsind un compromis reciproc avantajos.
Citeşte şi: Care este ZIUA NOROCOASĂ a fiecărei zodii
Săgetător
Pleci la drum cu sufletul închis, de parcă nu ai avea nici un chef să faci acum această călătorie sau cu teamă pentru ceea ce te aşteaptă la destinaţie. Când nu ai o atitudine pozitivă cu privire la ceea ce se va petrece pe parcurs, e şi normal să înceapă să apară problemele la tot pasul, că atare, dacă nu îţi poţi modifică starea psihică înaintea plecării, mai bine nu mai pleci deloc. Pune un zâmbet pe chip şi gândeşte pozitiv pentru că numai aşa poţi evita situaţiile neprevăzute care stau la panda.
Capricorn
Nu te cramponă de o situaţie care nu merge tocmai bine în acest moment, ci priveşte undeva în depărtare, spre etapele următoare. Acum poate că da, eşti blocat, dar dacă transformi un hop într-o obsesie, fii sigur că vei rămâne aici multă vreme. Cu cât priveşti mai detaşat piedică de acum, cu atât vei trece mai repede peste ea, pentru că important acum e să te concentrezi asupra scopului spre care te îndrepţi. E că şi cum contează destinaţia drumului pe care îl faci acum, nu nivelul în care te afli în această călătorie, deci priveşte peste toate etapele direct la ţintă cea mai înalta. Nu-i aşa că arată promiţător?
Vărsător
Nu te lasă influenţat de anturaj, pentru că azi nu nimereşti în cel mai stimulativ mediu. Parcă atragi alături de ţine doar oameni trişti, săraci, cu tot felul de necazuri care abia aşteaptă să-şi deşarte grijile pe umerii tăi. Bine, ascultă-i şi ajută-i cum poţi, dar nu prelua tu necazurile lor. Ei s-ar putea simţi eliberaţi că s-au confesat cuiva şi poate au primit şi nişte sfaturi, dar tu rămâi cu tot bagajul negativ! Tratează discuţia că pe o simplă experienţă de viaţă, fără a-ţi asumă vini sau responsabilităţi pentru problemele lor. Gândeşte-te mai bine la propria ta persoană, nu la alţii!
Peşti
Ai mers pe o pistă falsă – deşi nu prima oară – şi iar ai greşit. Când te vei învaţă minte să nu mai face asemene erori? Ai stat o vreme captiv într-o mare amăgire care acum îşi arată adevărată faţă. Normal că suferi că nu te-ai trezit la realitate mai devreme, şi ai tendinţa de a trece în revista şi alte situaţii din trecut în care ai picat în aceeaşi plasa, semn că nu ai învăţat ce trebuia din acele lecţii. Ţi se vor da iar şi iar până când vei înţelege care e adevărată explicaţie a acestor evenimente şi să nu te mai laşi păcălit de aparenţe înşelătoare.