HOROSCOP

HOROSCOP 26 iunie 2019

Berbec

Tu eşti cheia oricărei probleme, pentru că nimeni nu te întrece când vine vorba de creativitate! Îţi pui în  joc toate talentele, pentru că tu ai curajul de a încerca şi soluţii pe care alţii le evită din teama de a nu da în bară. Tu, în schimb, ai suficient curaj pentru a încerca şi alte variante, unele originale, altele ciudate, pentru că ştii sigur că totul are o soluţie, dacă eşti dispus să încerci. Alţii spun din start că nu se poate, dar la tine nu există nu se poate! Se poate orice, dacă vrei! Iei taurul de coarne şi oferi cea mai bună soluţie, spre uimirea tuturor celor reticenţi şi fricoşi.

 

Taur

Nu te mulţumi cu nivelul la care ai ajuns, chiar dacă pare, în acest moment, maximum la care puteai visa! Mai ai potenţial, se poate şi mai bine de atât, deci mai caută un nivel superior celui de faţă. Ţinteşte şi mai sus, nu te opri din urcuş, pentru că planul la care ai ajuns acum şi de care eşti mândru e de fapt punctul de start spre ceva şi mai sus, şi mai bun, şi mai provocator, de care eşti perfect capabil! Ai nevoie de stimulente doar, şi acestea vin de pretutindeni, de la oamenii care te apreciază şi care au încredere în puterile tale. Când ei sunt atât de generoşi în laude, îi crezi şi, de dragul lor prinzi curaj să treci la etajul următor, orice ar cere acesta!

 

Gemeni

Nu te lua după prima informaţie care îţi parvine azi, pentru că nu va dura mult şi ar putea apărea detalii în plus, poate mult mai utile decât cele sosite în primă instanţă. E bine să te informezi din mai multe surse, pentru că aşa vei fi mai sigur de ceea ce afli. Veştile care sosesc azi pot deschide direcţii complet noi faţă de ceea ce credeai că trebuie să faci, de aceea cel mai indicat ar fi să aduni mai multe idei, planuri sau soluţii şi abia apoi să discerni care ţi se potriveşte cel mai bine. Altceva e să ai un plan de rezervă decât o singură cale de mers!

 

Rac

Oricât de supărat ai fi pe cineva care te-a rănit, azi eşti copleşit de dorinţa de a trece totul cu vederea şi a vă mai acorda unul altuia o şansă. O veche iubire poate reînvia, o prietenie pierdută poate continua, o situaţie care te-a jignit ar putea fi reparată cu succes, dar totul vine din capacitatea ta de a lăsa inima să dicteze tonul. Ego-ul tău ţi-ar putea spune că nu laşi garda jos, să fii tare şi să arăţi celuilalt că nu se poate juca aşa cu tine, dar inima ta, chiar şi aşa slabă şi fragilă cum e ea, tânjeşte după împăcare! Oferă-ţi această şansă de ierta şi de a cere iertare, pentru că nu-ţi place, recunoaşte, această situaţie!

 

Citește și: Cum ÎL SCHIMBI în funcție de zodie

 

Leu

 Anturajul în care ai nimerit îţi este neprielnic, pentru că te influenţează negativ. Ai în jur doar oameni trişti, săraci, bolnavi, cu tot felul de probleme care văd în tine o ureche bună de ascultat sau un umăr de plâns şi te monopolizează cu ale lor. Oricât ai încerca să pleci din acel mediu, nu vei scăpa de discuţiile cu tentă negativă, încât, la finalul zilei, vei vedea că nu eşti deloc în apele tale, ci începi să gândeşti ca ei. Încearcă să găseşti în preajma ta măcar un cârlig de speranţă sau de veselie de care să te agăţi, pentru că anturajul acesta îţi face rău!

 

Fecioara

Conflictele dintre generaţii se pornesc de la orice, dar noroc că eşti tu acolo ca să-i aşezi la masa tratativelor şi a-i ajuta – sau obliga – să ajungă la un compromis. Adevărul poate fi undeva la mijloc, de aceea e nevoie de un arbitru imparţial aşa ca tine pentru a judeca la rece situaţia şi a oferi o soluţie care să mulţumească ambele tabere. Sigur există o cale de  mijloc de care pot profita şi unii şi alţii, dar, pentru că fiecare o ţine pe a sa, nimeni nu o găseşte. De aceea eşti tu de faţă, pentru a oferi o idee salvatoare acceptabilă, reciproc avantajoasă, pe cale amiabilă.

 

Balanța

Tu nu ţinteşti direct la ţelurile cele mai înalte, ci eşti de părere că poţi ajunge acolo încet, din paşi mici. De ce să investeşti tot ce ştii într-o singură direcţie, când poţi urca din treaptă în treaptă? Succesul de azi devine startul ideal pentru succesul de mâine. Eşti un exemplu de reuşită, de concentrare şi mai ales de răbdare, pentru că tu iei totul încet, fără grabă, convins că într-o zi vei ajunge la scopul maxim. Consideri că reuşita cea mai înaltă îşi va extrage resursele din fiecare etapă intermediară, tocmai de aceea le tratezi pe toate cu la fel de mult interes, fără a ignora importanţa niciuneia, oricât de mică ar părea.

 

Scorpion

Eşti un colaborator de nădejde care sare cu plăcere în ajutorul celorlalţi ori de câte ori este solicitat. Dacă lumea apelează la tine e semn că ţi se recunoaşte superioritatea, valoarea şi autoritatea în anumite domenii, pentru că nimeni nu-ţi contestă experienţa. Ai câţiva ani mai mult decât cei care bat azi la uşa ta, tocmai de aceea îţi oferi serviciile cu maturitate şi seriozitate, conştient că ceilalţi chiar au nevoie de sfaturile tale bine documentate. E o plăcere să poţi fi de folos şi, mai ales, să ţi se respecte îndrumările.

 

Citește și: Cu ce FLORI o cucerești, în funcție de zodie

 

Săgetător

E ciudat modul în care cei din jur te completează, de parcă aceleaşi persoane au şi un efect stimulativ asupra ta, dar şi de piedică. Nu se prea poate vorbi de vreun progres astăzi, ci vei resimţi tot ce faci ca pe un pas înainte şi doi înapoi, dar poate e bine să mai fii tras şi de mânecă în avântul tău, ca să nu greşeşti din prea mult entuziasm. Ia-o mai moale, aşadar, dar nu-ţi pierde energia pozitivă cu care ai pornit la drum, deci ţine cont şi de avertismentele care vin de la cei de pe margine, pentru că ei văd diferit lucrurile.

 

Capricorn

 Iubirea e un schimb continuu de daruri, deci nu te mulţumi numai cu a savura tot ce are partenerul să-ţi ofere cu prisosinţă. Sigur că e minunat să te laşi răsfăţat în gesturi de tandreţe şi de bunătate, dar nu uita cât de important e să şi dai la fel de mult înapoi. Fii un tovarăş cu drepturi şi obligaţii egale în relaţia pe care o dezvolţi, schimbând permanent cu celălalt sfaturi, idei, emoţii, energii pozitive. Nu sta cu mâinile în sân cufundat în marea iubire a celuilalt şi vino şi tu în completarea lui şi ai să vezi ce minunat evoluează iubirea voastră când vâsliţi în acelaşi sens, în acelaşi ritm, investind aceleaşi resurse de iubire. Dai şi primeşti şi o faci cu bucurie!

 

Vărsător

Nimeni nu se îndoieşte de ce părinte minunat eşti tu, de ce gazdă perfectă eşti pentru cei care îţi calcă pragul sau ce talent fantastic ai prin bucătărie, dar azi pur şi simplu debordezi de inspiraţie în aceste domenii! Te concentrezi doar asupra dorinţelor celorlalţi cu inima deschisă, uitând complet de tine, dar o faci cu o bucurie care nu arată nici a supunere, nici a sacrificiu, ci o faci din plăcere, pentru că vrei. Dai şi cămaşa de pe tine pentru bucuria cuiva drag pe care-l ai alături, pentru că tu îţi extragi fericirea de fapt din mulţumirea deplină a celuilalt. Dacă el se simte bine, tu eşti în al nouălea cer, de aceea tot dai şi dai şi dai… nu te mai opreşti din generozitate!

 

Pești

Tu nu ai curaj să spui stop unei situaţii care nu mai poate continua în acelaşi mod. Există altcineva alături de tine care oferă o soluţie mai bună în situaţia de faţă. Ba e chiar ceea ce aveai nevoie, dar cel mai greu, pentru orgoliul tău, e să recunoşti că e soluţia optimă. Ceva îţi spune că e jenant pentru reputaţia ta să recunoşti că nu ştii ce trebuie făcut, dar dacă ideea sosită de la această persoană cu mai multă experienţă e bună, nu strică să o apreciezi sincer şi să o pui în practică. Nu poţi fi doar tu primul sau cel mai bun de fiecare dată; mai există şi alţii deasupra ta!

sursa: acvaria.com

Citeste mai mult
Comentarii: