Berbec Iubirea poate trece azi pe strada ta, dar numai de deschiderea ta sufletească depinde dacă se opreşte şi la poarta ta sau trece mai departe. E mai complicat dacă e vorba de o iubire în paralel cu o relaţie deja oficializată, pentru că nu ar fi deloc pe placul partenerului tău de acasă, dar cum tu te pricepi destul de bine să ascunzi anumite lucruri, şi încă o faci cu mult talent, s-ar putea să accepţi ispita în viaţa ta şi vei vedea tu mai târziu cum o vei scoate la capăt. Se poate forma un triunghi sentimental riscant, totuşi, dar dacă nevoia ta de iubire e la cote maxime, greu i te vei opune. La urma urmei, poate chiar de dincolo primeşti mai mult sau mai bine.
Taur
Contactul cu reprezentanţii puterii (cu un părinte autoritar, cu un profesor sever sau cu un şef aspru) este dificil şi îţi dă numai motive de nemulţumire de câte ori te adresezi lor. Baţi cu oarecare smerenie şi teamă la poarta lor, ca la un for suprem de la care aştepţi un răspuns sau un ajutor, dar acesta nu vine în forma pe care ai fi sperat-o. Eşti dezamăgit, având impresia că nu ai nici un drept, ci numai obligaţii, dar, de data aceasta, trebuie să te supui lor umil, dacă vrei să obţii totuşi ceea ce aştepţi de la aceştia. Au nişte condiţii mai dure, pe care trebuie să le respecţi, altfel, în loc de un răspuns favorabil, vei primi o uşă trântită în nas.
Gemeni
Un bărbăt mai în vârstă v-ar putea propune să vă asociați într-o afacere. Să nu hotărâți nimic fără să vă consultați cu partenerul de viață. Se pare că nu stați prea bine cu banii, însă relațiile cu persoana iubită sunt bune. Aveți toate șansele să petreceți o seară romantică.
Rac
Te-ai putut baza o perioadă pe ajutorul unor persoane care a contribuit trup şi suflet la unul din planurile care te preocupa, dar iată că orice relaţie ajunge, totuşi, şi la un sfârşit. E vremea să pui punct acestei asocieri din care ai avut şi tu multe de câştigat şi de învăţat, dar de acum fiecare merge pe drumul său, privind cu recunoştinţă la ceea ce aţi construit împreună. Nimic nu e veşnic: nici prieteniile, nici parteneriatele de orice formă ar fi ele, nici sprijinul grupului din care ai făcut parte, de aceea azi trebuie să-ţi iei rămas bun de la cineva care ţi-a stat, o perioadă, alături cu sinceritate şi dorinţa de a te ajuta. Probabil îţi va lipsi, dar trebuie să te descurci şi singur.
Citește și: Care este ZIUA NOROCOASĂ a fiecărei zodii
Leu
Ceva nu merge tocmai bine la serviciu, din cauza anturajului nepotrivit şi neconstructiv în care lucrezi. Ai alături doar colegi negativişti, nepricepuţi, nemulţumiţi, plângăcioşi, persoane care văd numai pericole la tot pasul. Cum să înaintezi când ei te trag permanent înapoi cu teamă de a nu greşi, cu refuzuri încăpăţânate, cu critică mai mult sau mai puţin meritate. Nimic nu merge, şi dacă mai ai şi nenorocul unui şef la fel de dificil şi de obositor, nu se poate vorbi de rezultate promiţătoare la serviciu. Te întorci acasă extenuat din cauza efortului imens de a-i convinge să duceţi totuşi la capăt ce aţi început. Dar e în zadar.
Fecioară
Nu judeca lucrurile doar pentru că nu se petrec aşa cum ai fi dorit tu, pentru că socoteala ta nu e neapărat cea mai bună. Undeva acolo sus lucrurile sunt programate complet altfel decât ţi-ai propus tu şi oricât te-ai strădui tu să sari peste etape sau termene, tot aşa cum ţi-e scris se întâmplă. Mai bine accepţi ritmul firesc de evoluţie al lucrurilor, fără a comenta atâta că nu e cum visai tu, pentru că, atunci când vei ajunge la capăt, vei descoperi că într-adevăr aceasta era calea cea mai corectă şi momentul cel mai potrivit. Ai încredere în cursul divin şi nu mai cârcoti atât!
Balanță
Banii vin şi se duc cât ai clipi, dar nu contează că dispar atât de repede, ci că, datorită lor, mai ştergi de pe lista de restanţe o serie de cheltuieli care te apasă pe umeri ca o povară. Şi azi ai putea scăpa de mai multe facturi dintr-un foc. Sunt sume mici, nu se poate spune că scapi de cea mai mare sumă a acestei perioade, dar pic cu pic se face o sumă mai mare şi vei încheia ziua cu un sentiment de satisfacţie că ai mai onorat câteva datorii şi luna aceasta. Chiar ar fi indicat să te îndrepţi azi spre sumele cele mai mici de pe lista de datorii, pentru că ai putea plăti mai multe deodată, şi lista cea lungă se va micşora!
Scorpion
Nu eşti sigur pe tine, dacă alegi ceva, te gândeşti oare ce-ar fi fost dacă alegeai altfel, şi această stare de continuă indecizie te face să păşeşti cu grijă. S-au infiltrat în mintea şi în inima ta atât de multe dubii, încât calci ca pe gheaţă subţire, având mereu impresia că sub paşii tăi se ascunde un pericol. Nu exagera cu frica, nici cu prudenţa, chiar dacă tu eşti genul de om care apreciază doar lucrurile foarte clare, concrete, stabile. De data aceasta toate aceste temeri ale tale nu-şi au rostul, deci fă un efort să te eliberezi de ele şi să mai laşi lucrurile să se desfăşoare şi în voia lor, fără a încerca să le conduci sau să le controlezi pe toate.
Citește și: Trăsătura FORTE a fiecărei zodii. Cum să te folosești de atuul tău?
Săgetător
Ai prea multe de făcut şi, pentru că vrei să te împarţi între atâtea sarcini, practic nu o rezolvi pe niciuna aşa cum ar trebui. Fii exigent şi alege, dintre toate problemele pe rol, doar una de care să te ocupi prioritar, altfel consumi timp şi energie pe atât de multe planuri fără să ajungi la nici un rezultat satisfăcător. Nu poţi fi eficient făcând şi una şi alta, împărţindu-te pe atâtea fronturi simultan, pentru că nu faci altceva decât să laşi loc de greşeală şi epuizare fizică. Ar trebui să stabileşti priorităţile acestei zile şi să le iei pe rând, una câte una, nu pe toate odată!
Capricorn
Ai mult de lucru, dar nu prea dai randament din cauza celor din jurul tău care nu ştiu altceva decât să critice ceea ce faci tu şi să-ţi pună beţe în roate. Ar fi de preferat să lucrezi de unul singur, fără să depinzi de nimeni, dar e greu de crezut că nu va fi nevoie, la un moment dat de sprijinul sau contribuţia celor din echipa de lucru sau la alte persoane care ar trebui să-ţi ofere diverse soluţii. La uşa oricui ai bate, le găseşti închise, de parcă s-au aliat toţi împotriva ta şi nu obţii de la ei nici un răspuns favorabil. Baţi pasul pe loc, căci roadele acestei zile nu se arată aşa cum ai dori. Ai răbdare!
Vărsător
Eşti persoana potrivită pentru toate provocările acestei zile, pentru că ai un caracter puternic şi eşti oricând gata de o confruntare chiar şi cu cei mai acerbi inamici. Oricare ar fi lupta la care eşti nevoit să participi, succesul nu poate fi decât al tău, deci fă un pas în faţă cu încredere, pentru că nimeni nu te poate întrece astăzi. Că e o competiţie intelectuală, că e un concurs pentru a obţine un premiu sau doar o înfruntare cu o persoană la fel de bine pregătită ca şi tine, şansele de reuşită sunt de partea ta deoarece ai încredere absolută în puterea şi valoarea ta. Bravo ţie!
Pești
Ai impresia că, pentru a face faţă unei provocări, ai nevoie de suportul unui anumit grup de persoane, dar te înşeli. Nu ei sunt cheia problemei tale, ci chiar tu ştii să te descurci de unul singur, iar acest impas este chiar punctul în care poţi să-ţi descoperi aceste calităţi. Nu te baza doar pe alţii, mai încearcă să îţi pui şi propriile resurse la treabă, pentru că momentele acestea mai dificile au acest rol: de a scoate la iveală puteri pe care nici tu nu credeai că le deţii. Ceea ce ţi se pare a fi un mare hop, ar putea fi de fapt drumul cel mai simplu către o mare reuşită, care să-ţi schimbe total părerea despre tine şi să-ţi amplifice cumva stima de sine. Poţi mai mult decât crezi!
sursa: acvaria.com
Comentarii: