Berbec
Nervii par să explodeze la tot pasul, dar tu eşti oala sub presiune care dă în clocot! Dacă tuturor te adresezi cu ton ridicat şi nu reuşeşti să te adaptezi la stilul fiecăruia, transformi ziua într-o furtună ce poate degenera uşor în conflicte majore. Chiar dacă toate te irită, chiar dacă eşti nervos la maximum, fă un efort să mai treci cu vederea fleacurile care te scot din sărite, pentru că nu are rost să le vezi ca pe nişte mai mici sau mai mari catastrofe. Vei vedea că lumea începe să te evite şi chiar să-ţi întoarcă spatele dacă le vorbeşti tuturor cu capsa pusă.
Taur
Faci echipă bună cu un prieten apropiat, dar de data aceasta tu reprezinţi latura raţională a acestui tandem iar celălalt e jumătatea ta emoţională. De obicei rolurile sunt exact invers, dar eşti persoana cea mai potrivită pentru a analiza lucrurile corect pe toate feţele, pentru a lua decizii clare şi ferme, pentru a înţelege situaţia la justa valoare, fără influenţe emoţionale, aşa cum ar face celălalt. Vă completaţi perfect unul pe altul şi ar merita să folosiţi această compatibilitate pe cât mai multe planuri.
Gemeni
Visezi la clipa când lumea îţi va da dreptate şi va recunoaşte că a greşit în etichetele pe care ţi le-a pus fără să le meriţi. Tu ai răbdare, convins că adevărul va ieşi la iveală într-o zi şi nu e decât o chestiune de timp până acolo. Între timp nu sta pasiv, aşteptând din cer o minune, ci caută argumente, dovezi, documente eventual care să îţi susţină poziţia. Luptă pentru ceea ce ţi se cuvine, că e un drept luat, că e o rectificare de imagine, că e o informaţie eronată împrăştiată în jur, pentru că ai toate şansele să faci lumină.
CITEȘTE ȘI: CE analize TREBUIE să facă o femeie la 20, 30, 40 și 50 de ani
Care măsline sunt MAI BOGATE ÎN GRĂSIMI, în funcție de culoarea lor
Rac
Nu te crampona de obstacolul minor care te ţine acum pe loc, ci mai cere sfaturi, sună un prieten, adună-ţi grupul de susţinere, pentru că soluţiile apar din această consultare reciprocă. Ideile tale, combinate cu ale celor din jur, vor duce la deblocarea situaţiei şi totul va merge din nou ca uns pe o linie ascendentă. Hopurile sunt inerente în orice plan important, mai ales când sunt atât de multe capete luminate la un loc, dar din schimbul permanent şi sincer de opinii se nasc şi soluţiile salvatoare.
Leu
Pleci la drum cu sufletul copleşit de emoţii, ori pentru că îţi iei rămas bun de la un loc şi laşi în urmă ceva ce ţi-a oferit bucurie o perioadă, ori pentru că la destinaţie te aşteaptă ceva ce te va impresiona la maximum. Pleci cu un sentiment ciudat faţă de ceea ce părăseşti sau faţă de ceea ce urmează să întâlneşti, şi cu un dram de nesiguranţă, pentru că nu eşti foarte sigur ce te aşteaptă pe parcurs. Veştile care sosesc din acel loc au rolul de a-ţi mări starea de emotivitate, încât stai ca pe ghimpi tot drumul.
Fecioara
Ai impresia că nimic nu merge, dar dacă ai fi mai atent, ţi-ai da seama că problema nu e la tine, ci la anturajul nepotrivit în care ai nimerit. Te-ai înconjurat de oameni trişti, împovăraţi de probleme care discută pe un ton sumbru, fără să se poată agăţa de nimic bun din preajma lor. Degeaba gândeşti tu pozitiv dacă ceilalţi te monopolizează cu ale lor, deci ori pleci din aceste medii cât mai repede, ori încerci să le insufli tu lor un dram de bucurie. Poate te vor asculta.
Balanta
Ai grijă cu cine îţi petreci ziua, pentru că tu eşti într-o pasă excelentă iar compania nepotrivită ţi-ar putea tăia şi ţie tot cheful de a face ceva interesant. Nu sta acasă, nu sta singur, dar nici nu atrage alături de tine oameni care au ceva pe suflet, pentru că ştii cât de impresionabil eşti şi vei lăsa orice activitate care ţi s-ar potrivi mai bine doar pentru a-i ţine companie la greu. Unii te vor acapara cu problemele lor personale, cu care chiar nu ai nicio legătură, dar parcă nu poţi rămâne indiferent la lacrimile lor şi încerci să le fii alături cu ce poţi. Prezenţa ta le face bine!
CITEȘTE ȘI: Ce analize medicale TREBUIE să facă un bărbat în mod regulat
Forma BURICULUI îți dezvăluie predispoziția spre anumite afecțiuni
Scorpion
Cât timp judeci lumea corect, imparţial şi fără ton ridicat, vei avea relaţii armonioase cu oricine. Pune-te un pic în pielea celor cu care vorbeşti şi imaginează-ţi cum ar fi să ţi se vorbească de sus, să fii criticat, să ţi se analizeze toate detaliile în ceea ce faci şi îţi vei da seama că nu e deloc plăcut să intri în colimatorul altora. La fel trebuie să faci şi tu cu cei pe care îi azi în faţă, ca nu cumva să le pui o etichetă pe care nu o merită. Dacă reuşeşti să-i priveşti pe ceilalţi cu simpatie şi prietenie, căldura se va resimţi în modul în care vorbeşti cu ei şi ţi se va răspunde cu aceeaşi monedă.
Sagetator
Dacă nu ai libertate deplină de acţiune, parcă nu eşti în stare de nimic constructiv. Luptă pentru dreptul tău de a face ceva pe cont propriu, de a fi propriul stăpân, pentru că tu crezi în ideile tale şi merită să le faci ascultate. Sunt mai originale şi mai deosebite decât altele, şi, ca tot ce-i nou, sunt greu de acceptat de cei mai conservatori din fire, de fapt chiar aşa ca tine! Dacă ţi-ar urma sfaturile, mulţi ar avea de câştigat, dar sunt reticenţi la noutate. Chiar şi tu, la prima vedere!
CITEȘTE ȘI: GHID pentru bărbați/ Cum să-ți alegi PALTONUL în funcție de forma corpului
Propriul scris dezvăluie bolile de care suferi. Analizează-l și tu!
Capricorn
Eşti cam egocentrist şi uiţi că o relaţie implică reciprocitate şi un schimb permanent de servicii. Aştepţi prea mult de la celălalt fără să oferi mare lucru în schimb, dar va veni clipa când toate aceste gesturi pe care le ceri de la partener vor trebui returnate în aceeaşi măsură. Azi te aşezi numai pe tine în prim plan şi îţi place să fii centrul universului partenerului, dar la celălalt nu te gândeşti? El nu merită nimic de la tine? Nu-l sacrifica pe cel de lângă tine doar pentru confortul tău personal, pentru că asta e doar o dovadă de egoism care nu-ţi face cinste!
Varsator
Eşti în faţa unei situaţii în care e nevoie de viteză, de reacţii prompte. Nu ai voie nici să prelungeşti lucrurile mai mult, nici să dai totul peste cap intrând în panică. E nevoie de o intervenţie rapidă din partea ta, deci fii pregătit pentru o schimbare majoră în program. Ai toate resursele pentru a reuşi, pentru că, atunci când eşti un pic strâns cu uşa, nu-ţi pierzi cumpătul, ci îţi pui şi mai bine ambiţia la treabă pentru a acţiona cum trebuie. Aşa faci şi azi şi vei fi mândru de intervenţia ta rapidă, care îţi va deschide pe neaşteptate o direcţie nouă de mers.
Pesti
Eşti pus pe şotii, de parcă ai fi doar cu gândul la vacanţă, la distracţie, la joacă. Te comporţi ca un copil, poate şi datorită prezenţei celor mici în anturajul tău. Te distrezi alături de ei de parcă aţi fi de-o vârstă, dar îţi dai seama că şi copilul din tine mai cere uneori să fie lăsat să se manifeste în voie. Nu e rău să te simţi liber să faci ce vrei, pentru că animi foarte bine atmosfera cu o atitudine atât de veselă şi de energică, încât toată lumea se va implica trup şi suflet într-o activitate care se potriveşte perfect acestei stări de bună dispoziţie.
Comentarii: