Berbec Cuvântul care îţi vine în minte azi este abundenţă, pentru că apar o mulţime de lucruri utile în calea ta şi numai de tine depinde cum le valorifici. Întâlneşti mulţi oameni care îţi pot fi de ajutor, apar oferte profitabile care merită puse în aplicare, vin informaţii care te pot ajuta să restabileşti echilibrul pe multe planuri ale vieţii tale. Sunt ponturi concrete, nu simple păreri, deci te poţi folosi de ele cât se poate de clar, dar numai de tine depinde cum le aplici în proiectele tale. Poate şi banii ajung azi pe un teren promiţător, chiar dacă se şi duc repede, dar măcar ai de unde plăti. Şi e şi asta o senzaţie plăcută de prosperitate!
Taur
Piedica de care dai azi în planurile tale pare a fi imposibil de trecut, încât ar fi bine să nu consumi inutil resurse de energie doar pentru a demonstra că poate fi depăşită. Din păcate, e o uşă complet blocată dincolo de care nu se mai află nimic, deci mai bine ai abandona această cale şi te-ai apuca de altceva. Indiferent în ce plan al vieţii resimţi acest mare hop, nu trebuie să-l iei ca pe un eşec, ci ca pe o provocare de a-ţi încerca forţele în cu totul altă direcţie. S-ar putea ca planul de rezervă pe care îl începi să fie mai bun decât cel care nu mai duce unde vrei!
Gemeni
Familia, prietenii, anturajul apropiat sunt sursa principală de energie pozitivă către succesele acestei zile. Dacă ai vâsli singur spre ceea ce ţi-ai propus, roadele ar întârzia să apară, pentru că îţi lipseşte stimulentul puternic de pe margine. Când îi vezi pe ceilalţi atât de implicaţi şi de dornici de succes, parcă te concentrezi şi tu mai bine către ceea ce ai de făcut. Ca să nu-i dezamăgeşti, vei face tot ce-ţi stă în putinţă să atingi acele scopuri. E o plăcere să vezi entuziasmul lor, care te molipseşte şi pe tine!
Rac
Nu te lăsa copleşit de starea emoţională fragilă care îţi dă târcoale. Poţi depăşi cu brio această stare de teamă, aproape inexplicabilă, cu o glumă, cu o atitudine jovială şi veselă, indiferent de ce se petrece în jur. E ceva nevăzut care te reţine să zâmbeşti şi să fii tu cel jucăuş şi pus pe şotii, de parcă ţi-ar fi teamă să nu faci vreo gafă, dar nu ai motive de îngrijorare. Tu ai întotdeauna soluţii, chiar şi în cele mai fragile situaţii, pentru că tu spui întotdeauna: da, se poate! Nu te mai gândi la pericole nevăzute sau riscuri inexistente, şi treci peste toate cu un surâs pe faţă!
Citește și: Care sunt cele mai PESIMISTE zodii. Ferește-te cât poți de mult!
Leu
Dacă ai nevoie de un sfat avizat, caută pe cineva cu mai multă experienţă de viaţă, care e acolo să-ţi deschidă mintea şi inima. Că e un duhovnic cu care ai o relaţie specială, că e un părinte care te-a înţeles întotdeauna corect, că e un consilier care te ascultă şi apoi îţi oferă îndrumare, norocul tău e că ai la cine apela chiar şi în cele mai tulburi momente. El vede lucrurile dintr-o altă perspectivă, ca atare, dacă tu te simţi rătăcit şi nu găseşti calea, cere ajutorul! Dacă nu găseşti ajutorul într-o formă umană, vorbeşte direct cu divinul din tine şi vei vedea ce repede se risipeşte ceaţa! Nu ezita, deci, să baţi la uşa potrivită!
Fecioară
Primeşti o veste care anunţă un eveniment viitor căruia îi acorzi o semnificaţie cu totul specială. Emoţia creşte cu fiecare oră care te apropie mai mult de acel moment şi se vede că stai ca pe ghimpi. E o aşteptare plăcută totuşi, deoarece îţi legi toate speranţele entuziaste de acea clipă la care vei ajunge curând. Ba chiar ai dori să sari deja peste unele etape ca să vezi deja acel punct atins. Nu te grăbi, chiar şi această aşteptare are rolul ei, pentru că te face să priveşti cu şi mai multă bucurie evenimentul ce te va face fericit.
Balanță
Ziua de astăzi ar putea fi plină cu răsuciri neașteptate, viraje și cotituri pe drumul tău, pentru care s-ar putea să nu fii pregătit. Se pare că cineva a uitat să instaleze semnul care avertizează asupra curbelor ascutițe. Fii în căutare de obstacole neașteptate în drum. Când ajungi la ele, fii atent. Există posibilitatea ca o persoană apropiată să îți amintească să păstrezi lucrurile reale.
Scorpion
Aştepţi de undeva un miracol care să te scoată dintr-o stare de teamă sau de suspiciune, care nu e o noutate la tine. De multe ori priveşti lucrurile cu o astfel de atitudine, sperând să apară ceva care să-ţi abată gândurile de la temerile proprii. Ai noroc: cineva mai optimist sau mai puternic decât tine apare în calea ta şi reuşeşte să te molipsească şi pe tine de bună dispoziţie, la timp pentru a duce la capăt o acţiune faţă de care aveai iniţial unele motive de îndoială. Recapătă-ţi gândirea pozitivă, face minuni!
Citește și: Zodiile de care bărbații se îndrăgostesc IREMEDIABIL
Săgetător
Timpul are o conotaţie cu totul specială acum pentru tine, deoarece simţi, mai mult ca oricând, lentoarea cu care trec orele pe lângă tine. Totul e cumplit de lung, minutele par ore şi, când te simţi blocat într-un punct mort, e şi normal să începi să vezi în jur numai semne rele. Linişteşte-te, redu ritmul de înaintare spre ceea ce ţi-ai propus, ba chiar ia-ţi şi o pauză de câteva zile, pentru că acum nimic nu mai merge conform planurilor. Ai ceva de învăţat din acest ritm extrem de lent de evoluţie, semn că lucrurile solide se clădesc mai greu. Noroc că tu ai suficientă răbdare şi tenacitate pentru a continua.
Capricorn
Ia taurul de coarne şi spune odată pentru totdeauna ce vrei, pentru că decizia ta de azi va restabili ordinea într-o stare de lucruri care nu te avantaja. Aşa arăţi cât de ferm poţi fi atunci când în joc sunt interesele tale. Cineva a avut numai de câştigat de pe urma indulgenţei de care ai dat dovadă sau a pasivităţii cu care ai tratat anumite aspecte, dar de data aceasta ţi-a ajuns cuţitul la os şi spui tare: gata! Şi bine faci, pentru că aşa opreşti intenţiile unui rival să te tot depăşească prin mijloace incorecte, arătându-i că eşti dispusde luptă dreaptă până la victoria finală.
Vărsător
Iubirea e cel mai frumos lucru de care ai parte azi, pentru că te simţi răsfăţat în gesturi de afecţiune şi de simpatie din partea celor din jur. Nu doar partenerul de suflet te alintă şi te învăluie în cuvinte calde, ci reuşeşti să intri în graţiile oricui datorită talentelor pe care le pui în joc: amabilitate, un zâmbet plăcut pe chip, o vorbă bună. Cât timp ştii să vrăjeşti lumea cu aceste instrumente infailibile, succesul tău în societate este asigurat. Foloseşte-te de ele cu prisosinţă, pentru că ai şansa de a câştiga noi prietenii sau poate inima celui pe care îl iubeşti.
Pești
O soluţie practică vine exact când aveai mai mare nevoie de un pont salvator. Pune imediat în practică acest sfat, pentru că va rezolva cu bine o situaţie dezechilibrată. Că e o aprobare la o cerere oficială prin care ţi se face dreptate, că e o informaţie de care aveai nevoie şi care nu-ţi era accesibilă înainte, că e întâlnirea unei persoane care va juca un rol decisiv în proiectele tale ajunse în impas, vei primi acest dar de sus cu braţele deschise şi inima largă, cionvins că e un semn ceresc, că e colacul de salvare trimis către tine. Dacă tot ţi se oferă, nu căuta nod în papură, ca să vezi ce se ascunde în spatele bunelor intenţii care se văd la suprafaţă.
sursa: acvaria.com
Comentarii: