Berbec
Trezeşte-te din vis, pentru că s-ar putea să fii captiv într-o iluzie şi, dacă nu deschizi ochii acum, vei alimenta mai departe un plan imposibil. Fii atent la semnalele care vin de pretutindeni că lucrurile nu sunt chiar aşa cum le vezi, pentru că ţi-ai inventat singur un scenariu în care ai început să crezi, de parcă ar reprezenta realitatea, ceea ce nu e adevărat. Ai fost indus în eroare de un miraj, ai fost prins în mreje de o persoană care te-a manipulat şi a ştiut să te influenţeze în direcţia pe care o dorea, dar azi sună clopoţelul şi bula de săpun în care ai plutit o vreme se sparge. Revii cu picioarele pe pământ şi începi să te dezmeticeşti din rătăcire.
Taur
Simţi că lumea aşteaptă mult de la tine, dar nu eşti în cea mai bună formă pentru a le şi oferi ceea ce pretind. Nu eşti într-o pasă prea optimistă şi nu ai încredere în tine, ceea ce te face să preferi să stai în umbră, ca să nu-i dezamăgeşti pe cei care au aşteptări atât de mari de la tine. Altădată pretenţiile lor te-ar fi ambiţionat mai tare, te-ar fi împins mai sus pe calea ta, dar azi te retragi şi taci, sperând să nu te observe nimeni. Nu e atitudinea cea mai bună: mai bine te-ai privi prin ochii celor care te apreciază şi atunci te-ai ambiţiona din nou, pentru că poţi ceea ce vor ceilalţi de la tine. Nu e o dorinţă imposibilă!
Gemeni
Viaţa de familie poate cunoaşte azi o schimbare minunată, şi trebuie să te adaptezi din mers, ca să nu pierzi acel moment superb! Copiii sunt în centrul atenţiei, pentru că ei vor să stai mai mult cu ei, să le oferi mai mult, iar atmosfera acesta îţi prieşte de minune. Pentru unele cupluri, poate fi ziua unei veşti de milioane cu privire la o viitoare venire pe lume a unui copil, în timp ce altele discută mult mai serios şi mai clar despre o posibilă căsătorie. Dacă aceste planuri sunt acum preocupările tale principale, sunt mari şanse să primeşti veşti excelente în acest sens sau chiar să faci un pas mare şi bun înainte printr-o decizie deosebită sau o iniţiativă majoră! Iubeşti şi eşti iubit aşa cum îţi doreşti!
Rac
Îţi schimbi starea psihică de la o clipă la alta fără să-ţi dai seama, pentru că eşti mai capricios şi nu reuşeşti să-ţi menţii tonusul prea mult timp. Orice veste care apare, chiar şi banală, are efecte fulgerătoare asupra ta şi, dacă acum zâmbeşti şi te simţi bine, în clipa următoare deja ai alunecat în apatie. Ai nevoie de cineva care să îţi ridice moralul cumva, dar nu atragi alături de tine decât alte şi alte surse de enervare şi tristeţe. Mai bine te-ai retrage o zi în sinea ta, fără să mai auzi nimic în jur, deoarece orice element cu care dai astăzi piept declanşează în inima ta adevărate furtuni de senzaţii, dar nicidecum dintre cele mai pozitive.
Citeşte şi: Cum FAC SEX femeile, în funcție de semnul lor zodiacal
Leu
Te simţi bine şi îţi permiţi să te distrezi din plin. Cu asemenea poftă de joacă, ar fi păcat să o înăbuşi pentru a o face pe omul matur care priveşte lucrurile rigid şi temător. Zâmbeşte, amuză-te, glumeşte, pentru că e atitudinea perfectă în situaţia de faţă. Inima te îndeamnă să priveşti lucrurile dintr-un unghi ceva mai distractiv, fără atâta rigoare de om mare, pentru că aşa vei trece mult mai uşor peste hopuri. Fă haz de tot ce se petrece în jur, nu pune nimic la suflet, răspunde în doi peri celor care te critică, pentru că nu are rost să-ţi strici buna dispoziţie cu lucruri neimportante. Cât timp îţi păstrezi acest tonus ridicat, ziua va merge ca pe roate!
Fecioară
Coincidenţele sunt semne de bun augur care te duc mult mai repede spre împlinirea unui vis, iar azi ai parte de multe astfel de semne bune! Profită de ele, bucură-te dacă-ţi apar pene în drum, monede pe stradă, sau cine ştie, chiar şi un coşar, deşi sună demodat, dar toate aceste superstiţii au rolul de a-ţi ridica ţie moralul şi de a te face să zâmbeşti pentru a avea o zi bună. Când vezi cât de multe se aglomerează azi în drumul tău, ar fi şi culmea să nu le observi, deci încarcă-te de energia pozitivă a acestor semne pe care destinul ţi le presară în cale spre bucuria ta. Altfel te simţi după ce tocmai ai văzut că cineva acolo sus te iubeşte şi îţi lasă astfel de mărunţişuri drăgălaşe!
Balanţă
Dacă pleci la drum, vei întâlni pe parcurs o mulţime de persoane care pot juca un rol important în planurile tale viitoare. Te întorci acasă plin de energie şi de elan, foarte motivat să te apuci de treabă, deoarece primeşti numai informaţii stimulative şi creative. Pune-ţi calităţile mai mult în valoare pentru că te poţi remarca prin idei strălucite şi un tonus excelent. Însăşi călătoria are un efect foarte tonic asupra ta, mai ales pentru psihic, deoarece oamenii pe care îi întâlneşti pe parcurs, locurile prin care treci şi ideile pe care le împărtăşeşti cu ceilalţi îşi ridică moralul şi îţi încarcă bateriile.
Scorpion
Te simţi bine în pielea ta şi reuşeşti să priveşti tot ce se petrece în jurul tău cu mult optimism, precum, un copil care se bucură de orice. Păstrează acest tonus ridicat pe parcursul întregii zile, pentru că te va ajuta de multe ori să treci peste momentele critice. Dacă îţi torni cenuşă în cap la orice nimic, îţi strici toată buna dispoziţie, ca atare fă glume pe seama lucrurilor care nu-ţi plac, amuză-te de piedici şi comentarii răutăcioase, deci nu pune nimic la suflet. Joacă-te şi tu şi răspunde în doi peri celor care, aparent, au ceva împotriva ta, şi nu-ţi asuma vini care nu îţi aparţin. Fă haz!
Citeşte şi: Topul celor mai buni taţi ai zodiacului
Săgetător
Nu are rost să te tot perpeleşti în aşteptarea unor vremuri mai bune, când ele sunt chiar aici, la dispoziţia ta. Totul e să vrei şi tu să le vezi, pentru că dacă îl iei pe nu în braţe şi spui tuturor cât de nefericit eşti, această stare prinde putere şi o faci să crească şi mai şi. Renunţă din acest moment la o atitudine de victimă, de perpetuu nefericit, şi începe să înlocuieşti aceste gânduri şi cuvinte cu unele diametral opuse. Ai să vezi cum îţi creşte vibraţia şi, de la cel mai mare pesimist trist şi îngrijorat de orice, devii un om încrezător luminos şi sigur pe puterile sale. Totul e să faci tu această schimbare de optică, şi asta cât mai curând!
Capricorn
Mult aşteptata veste bună apare când nu mai credeai că este posibil să se întâmple. Ai tot stat ca pe ghimpi cu ochii la orizont, sperând să se ivească ceva bun, şi iată că răbdarea ta este răsplătită din plin de ceea ce afli chiar azi. Ţi s-a promis mai demult acest moment, dar a durat atât de mult încât aproape că îi luaseşi complet gândul, dar niciodată nu trebuie să-ţi pierzi speranţa. Finalmente totul capătă o altă lumină şi îţi recapeţi optimismul, văzând cu ochii tăi că succesul respectiv este din ce în ce mai aproape de tine.
Vărsător
Laşi o impresie bună în ochii sexului opus şi atragi atenţia pe oriunde te-ai duce. Afişezi o superioritate relaxată ce va fi uşor remarcată de ceilalţi, ceea ce îţi va da mai multă încredere în tine. Ai legături cu persoane influente sau cu un oarecare renume, care te vor aprecia, ba poate chiar vor veni cu oferte tentante pe care merită să le accepţi. Sunt posibile întâlniri cu persoane cu preocupări comune, cu cei care împărtăşesc un hobby de-al tău, în cadrul unui club de sport, de artă, sau orice alt domeniu de activitate faţă de care ai afinităţi speciale.
Peşti
Azi apreciezi mai mult ca oricând valoarea prieteniei, pentru că un om este alături de tine şi îţi oferă cel mai de preţ ajutor exact când ai mai mare nevoie de asta. Culmea, nu e neapărat cel pe care îl numeai cel mai bun prieten, deci nu te aştepta la miracole de la cel de la care ai aştepta asta, ci poate fi vorba de o persoană care nu se bate cu pumnul în piept de câte face pentru tine, în schimb e acolo lângă tine şu te susţine. Ajutorul lui nu e neapărat unul concret, adică să pună mâna sau umărul ca să facă ceva palpabil pentru tine sau în locul tău, dar e călăuza cea mai de încredere care îţi arată o cale. Urmează-i sfaturile, pentru că sunt folositoare în situaţia de faţă!
sursa: acvaria.com
Comentarii: