HOROSCOP

HOROSCOP 7 noiembrie 2019

Foto: Pinterest.com

Berbec

Nici nu ai idee câte poţi realiza dacă te rupi de anturajul negativ care te înconjoară, ca atare primul lucru pe care trebuie să-l faci e să înveţi să închizi poarte musafirilor nepoftiţi. Dacă nu începi să faci curat în jurul tău, vei tot căra după tine nişte prieteni care te vor împovăra cu problemele lor. Vor găsi în tine un umăr numai bun de plâns şi o ureche disponibilă de ascultat şi îşi vor deşărta tot balastul asupra ta, dar tu nu ai nevoie de asta. Fă tu o magie, ceva, ca să ieşi repede de sub influenţa lor altfel îţi strici singur toată ziua. Evadează!

 

Taur

Nu trebuie s-o faci pe grozavul ca să ţi se aprecieze meritele, ci mult mai bună ar fi o atitudine mai umilă, mai modestă, care va convinge mult mai uşor cât de bun eşti. Ştii că cei care se laudă cel mai tare riscă să dezamăgească cel mai mult, deci stai în banca ta şi du-ţi scopul la îndeplinire, pentru că rezultatul final va vorbi de la sine, fără să mai fie nevoie de alte elogii. Unii te văd ca fiind arogant, alţii că ai fi prea lăudăros, dar la urma urmei îţi cunoşti valoarea şi nu trebuie s-o scoţi prea mult în evidenţă. Lasă reuşitele tale să vorbească despre tine! Doar nici ţie nu-ţi plac lăudăroşii…

 

Gemeni

Ieşi afară, mergi unde vezi cu ochii, pentru că e o zi în care îţi vei încărca bateriile dacă eşti în conexiune directă cu natura. Mergi în spaţii în care poţi vedea linia orizontului, în care poţi observa cerul senin şi soarele, în care descoperi copacii şi iarba într-o lumină nouă, pentru că acela va fi locul miracolelor frumoase. Eşti cumva meteodependent, pentru că starea ta va fi în strânsă legătură cu vremea de afară. Dacă ai o zi superbă în program, la fel te vei simţi şi tu, dar dacă încep să se mai adune norii, parcă devii şi tu un pic mai posac. Caută deci un decor viu, luminos, larg, în care să te simţi liber şi ferice!

 

Rac

Marile schimbări nu trebuie să survină ca un buldozer care le distruge pe toate peste noapte, ci poţi începe puţin câte puţin, până reuşeşti să ajungi acolo unde doreşti. Nu insista să transformi totul de la zero, ci ia-o mai moale, cu schimbări minore, ridicând mai apoi complexitatea transformărilor la care te supui cu bună ştiinţă. Totul va fi diferit, la final, dar nu insista să răstorni munţii dintr-o singură mişcare. Schimbările lente, de durată, sunt mult mai bune decât cele care seamănă cu un cutremur ce dărâmă totul într-un minut. Transformă-ţi viaţa într-un ritm moderat, pas cu pas!

Citeşte şi: Care sunt cele mai PESIMISTE zodii. Ferește-te cât poți de mult!

 

Leu

Lucrurile cele mai bune se întâmplă chiar acum, deci nu te mai concentra neapărat nici la ce a fost, nici la ce va veni. Acum are loc un eveniment care poate genera o întreagă serie de schimbări pozitive, dar trebuie să te dedici în totalitate acestui moment. E ziua în care trebuie să iei nişte decizii, să-ţi exprimi un punct ferm de vedere, să faci o afirmaţie categorică, şi toate acestea au rol de deschizător de drumuri. Ceea ce decizi sau spui acum, devine punctul de plecare spre o nouă etapă de acum înainte, ca atare contează enorm cum aşezi cărămida chiar astăzi. Gândul bun pe care îl investeşti în această sămânţă va sta la baza viitoarei recolte bogate, deci acesta moment e cel care contează!

 

Fecioara

Participi la o petrecere adunată în jurul unui motiv frumos de fericire. Cineva trece prin momente superbe şi simte nevoia să împărtăşească fericirea sa cu alţii. Eşti şi tu invitat să te alături şi o faci cu inima deschisă, bucurându-te sincer pentru veştile bune aflate. E o sărbătoare a zâmbetului, un motiv de amuzament, o ocazie de a râde cu poftă, pentru că toată lumea e liberă să se manifeste în voie. Chiar se simte un aer copilăros, năstruşnic, în preajma ta, de parcă toţi au uitat ce vârstă au şi simt nevoia să se distreze, să se joace un pic!

 

Balanța

Pentru dreptul tău la succes, e nevoie de o adevărată confruntare de forţe, dar tu deţii toate resursele necesare pentru a ieşi învingător din competiţie. Ai ambiţie, ai energie din belşug, ai o dorinţă fantastică de a te impune deasupra tuturor iar rivalitatea pe tine nu te sperie, ci te motivează şi mai tare. Cu cât e mai bun contracandidatul tău, cu atât îţi concentrezi mai bine voinţa către succesul visat. Ai toate şansele să fii tu primul în această luptă de orgolii, de personalităţi puternice, de idei, de ambiţii, dar atuul tău e curajul, spiritul întreprinzător, nu agresivitatea, ca la ceilalţi.

 

Scorpion

Cineva trebuie să-şi păstreze mintea limpede într-o situaţie neclară ca cea de acum, ca atare erijează-te în lider, în îndrumătorul tuturor, pentru că tu vezi lucrurile cel mai obiectiv şi raţional, fără implicaţii emoţionale. Arată-le şi celor care te însoţesc încotro să meargă, dar fă-o cu argumente logice, cu o descriere clară a direcţiei de mers, ca să nu-ţi reproşeze mai apoi că te-au urmat orbeşte şi nu au găsit ceea ce doreau. O discuţie foarte sinceră înainte îi poate lămuri ce au de făcut, deci să te urmeze în deplină cunoştinţă de cauză, bine documentaţi şi informaţi, convinşi că acesta e drumul cel mai bun în cazul de faţă.

Citeşte şi: Care sunt zodiile care te MINT în faţă

 

Săgetător

Eşti foarte emoţionat de un eveniment care va avea loc în următoarea perioadă. Fiecare clipă care te apropie de acel moment creşte starea de emotivitate, pentru că nu ştii foarte clar ce te aşteaptă. Eşti influenţat de cei din jur care îţi prezintă aceste perspective în lumini foarte contradictorii, ca atare nu ţine cont de povestirile lor, ci vei vedea tu cu ochii tăi cum va ieşi. Dacă ai o atitudine tonică şi încrezătoare, şi rezultatele vor fi excelente. Deci lasă teama şi suspiciunea şi înarmează-te cu tot optimismul de care eşti capabil, deoarece gândirea pozitivă naşte rezultate pozitive întotdeauna!

 

Capricorn

Uneori, un mare hop nu e un capăt drum de care nu mai poţi trece, ci poate fi motivaţia ideală de a o lua de la capăt. Ajungi într-un punct mort al proiectelor tale, din cauza intervenţiei nefaste a unor rivali care au vrut, astfel, să te trimită spre eşec. Deşi, pe moment, ai fi tentat să spui că te-au învins, că intervenţia lor maliţioasă a dat roade, vei vedea că totul răul e spre bine, într-un final. Nu e un eşec, nu e timp pierdut în zadar, ci dimpotrivă: ai învăţat ceva util din toate acestea. Pentru că trebuie s-o iei iar de la zero, de data aceasta s-ar putea să iasă mult mai bine. Dacă nu ar fi apărut acest hop, nu ai fi ştiut că se poate şi mai bine de atât, deoarece a doua oară iese excelent!

 

Vărsător

Te bucuri de o stare de dolce far niente care nu te reprezintă de obicei, pe tine, un om mereu în mişcare, dar probabil aveai nevoie de puţină odihnă. Dormi câteva ore în plus, te răsfeţi în tratamente care fac bine trupului sau sufletului, îţi permiţi să te ocupi de lucrurile carte îţi fac plăcere sau poate îţi permiţi o zi de vacanţă. Ai dori să dureze cât mai mult această stare de bine, de confort emoţional, de pace interioară, dar numai de tine depinde cum reuşeşti să prelungeşti această binefăcătoare tihnă!

 

Pești

Sunt două direcţii la fel de atractive care te cheamă la ele şi nu poţi renunţa la niciuna. Faci tot posibilul să le urmezi pe amândouă, să te ocupi de amândouă în mod egal, pentru că sunt la fel de tonice şi de frumoase. Vei găsi tu o soluţie să te împarţi în aşa fel încât să nu fii nevoit să alegi doar una dintre ele. Investeşti aceeaşi pasiune şi aceeaşi energie, şi nu se poate să nu apară rezultate la fel de bune şi dintr-o parte şi din alta când pui atâta suflet. Ba vei găsi o variantă de a le îmbina pe amândouă în aşa fel încât să conlucreze spre acelaşi scop.

sursa: acvaria.com

Comentarii: