Florile, bijuteriile şi parfumurile sunt cadourile cele mai dorite de femei, de Sfântul Valentin. Reprezentantele sexului frumos recunosc că , de sărbătoarea dragostei, şi-ar dori să fie surpinse cu cadouri. Psihologii spun că este mai degrabă de apreciat valoarea gestului, decât a cadoului în sine.
Chiar dacă este o sărbătoare de import care nu se regăsea înainte de anii 90 în tradiţia românească, Sfântul Valentin a fost adoptată şi a prins foarte repede, mai ales în rândul tinerilor. De sărbătoarea dragostei, reprezentantele sexului frumos sunt în centrul atenţiei, pentru că, de obicei, pe 14 februarie, ele sunt cele răsplătite cu cadouri.
Pe lângă clasicele inimioare de pluş, în topul darurilor căutate de domni stau parfumurile şi bijuteriile.
Florăresele se pregătesc şi ele pentru o avalanşă de cumpărători de sex masculin, în ziua de 14 februarie. După experienţa anilor trecuţi, se aşteaptă ca trandafirii roşii să fie cei mai căutaţi. ” Am comandat deja trandafiri mai mulţi decât în perioadele obişnuite. De 14 februarie, 1 Martie şi 8 Martie ne cresc vânzările. De Ziua Îndrăgostiţilor se cumpără multe flori”, ne-a spus şi Ioana , o florărească din oraş.
CITEȘTE ȘI: Cea mai importantă CALITATE a unui partener, identificată atât de femei, cât și de bărbați / STUDIU
Vârsta ideală la care trebuie să te căsătoreşti: Şansele de a divorţa sunt nule
Ce-şi doresc femeile
Potrivit adevarul.ro, reprezentantele sexului frumos recunosc că sărbătoarea este un prilej de a primi cadouri. ” Îmi place, cum să nu. Soţul meu obişnuieşte să-mi cumpere flori în fiecare an. Uneori şi câte o atenţie, un parfum sau o eşarfă. Nu ştiu anul acesta ce mi-aş dori. Până la urmă gestul contează”, a spus Elena, o soţie de 34 de ani.
” Mi-aş dori să mă suprindă cu un cadou. Un buchet de flori, parcă nu ar fi de ajuns. Nu m-am gândit la ce aş vrea să primesc. Un inel ar fi frumos”, spune Ileana, o alexăndreancă de 22 de ani.
”Important este să apreciem valoarea gestului, a sentimentelor care îl genereaza şi mai putin valoarea materială a unui cadou”
Ce îşi doresc femeile de Sfântul Valentin este o întrebare dificilă recunosc până şi psihologii. ”O întrebare dificila tocmai pentru că raspunsul ei ar trebui să aibă în vedere o varietate de personalitati. Depinde de nivelul asteptarilor femeii aflata într- o relatie de cuplu sau singură, de vârstă, de personalitatea ambilor parteneri, de mediul în care traiesc, de educaţie, de sistemul de valori al fiecăreia”, spune un psihoterapeut din Alexandria.
CITEȘTE ȘI: Top MINCIUNI pe care femeile le spun barbatilor
Specialistul mai spune că iubirea, dragostea sunt sentimente pe care partenerii unui cuplu ar trebui sa şi le exprime direct sau prin simbolul unui gest in fiecare zi.
”Important este să apreciem valoarea gestului, a sentimentelor care îl genereaza şi mai putin valoarea materială a unui cadou. Iubirea, dragostea sunt sentimente pe care partenerii unui cuplu ar trebui să şi le exprime direct sau prin simbolul unui gest în fiecare zi. Dar cum trăim într-o lume în care nivelul agresivităţii, sub toate formele, este în crestere, orice zi care promoveaza sentimentele pozitive este binevenita”, mai spune specialistul.
Comentarii: